Două prietene ce tocmai se pregătesc să pornească pe drumuri diferite, descoperă un portal misterios. Transportate pe insula Nakali, Jo și Raissa întâlnesc făpturi magice și mitologice, dar și un monstru care le vânează. Vor reuși oare să îl învingă și să se întoarcă acasă, chiar dacă prețul întoarcerii este să uite toate amintirile care … Continuă lectura „Insula pierdută, din 16 octombrie, la cinema!”
Elevii de gimnaziu din toată țara și profesorii lor de matematică sunt invitați să se înscrie gratuit până la 31 octombrie 2026 în Ediția 2027 a campionatului național pe echipe – CampioMATE. Programul, ajuns la cea de-a șasea ediție, este organizat de Asociația Visuri Îndrăznețe în parteneriat cu Societatea de Științe Matematice din România. Începe … Continuă lectura „CampioMATE – campionatul național de matematică pe echipe care atrage copiii în jocul matematicii – a dat startul înscrierilor pentru Ediția 2027”
Secom® Healthcare publică cel de-al treilea raport de sustenabilitate, continuând voluntar un demers început în urmă cu șase ani. Perioada 2024–2025 marchează o etapă de maturizare a modului în care compania integrează sustenabilitatea în business, prin măsurarea mai riguroasă a impactului, profesionalizarea proceselor interne și progrese concrete în eficiența energetică, utilizarea materialelor reciclate, dezvoltarea echipei … Continuă lectura „Secom® publică al treilea raport de Sustenabilitate pentru 2024-2025, continuând un angajament voluntar”
În perioada 3–4 octombrie 2026, la Hotel Pullman Bucharest World Trade Center, are loc prima ediție a conferinței A.C.E. – Arhitectura Cognitivă în Educație, un eveniment dedicat educației copilului în România, construit în jurul unei întrebări esențiale: „Pentru ce îl educăm?” Conferința, inițiată de Claudia Chiru, fondatoarea SAGA Kid și profesor pentru învățământul primar, aduce … Continuă lectura „A.C.E. – Arhitectura Cognitivă în Educație aduce la București două zile de conversații despre copil, școală și sensul educației”
Cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film KINOdiseea revine la București între 10 și 18 octombrie 2026, sub tema „Superputerile Viitorului”. Publicul este invitat să descopere o selecție internațională de filme și animații dedicate micilor cinefili, dublate live în limba română. Accesul este gratuit la toate proiecțiile și evenimentele de la Sala Gloria, … Continuă lectura „Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr KINOdiseea, între 10 și 18 octombrie”
Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil. Sub conducerea muzicală a maestrului Cristian Mandeal, primele reprezentații vor avea loc joi, 1 octombrie, și sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18:00. Echipa de creație este completată de Mahour Arbabian, Alexandru Nagy și Irina … Continuă lectura „Premiera „Tannhäuser”, de Wagner, deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București”
Secom Healthcare Group anunță transformarea rețelei proprii de retail în Secom Health Store, la 13 ani de la deschiderea primei locații. Mai mult decât o schimbare de identitate, noul concept marchează evoluția rețelei către o destinație dedicată sănătății și stării de bine. Noul format reunește într-un singur spațiu un portofoliu extins de aproximativ 1.000 de … Continuă lectura „Secom transformă rețeaua proprie de retail în Secom Health Store, un concept integrat dedicat sănătății și stării de bine”
Pe 6 iunie are loc a doua ediție a evenimentului Timeraiser Arts, adresat persoanelor care doresc să se implice în activități de voluntariat. Timeraiser Arts este un concept internațional de eveniment care combină arta, voluntariatul și implicarea comunitară într-un mod unic, iar ediția din acest an are loc sâmbătă, 6 iunie 2026, de la ora … Continuă lectura „Timeraiser ARTS – eveniment gratuit pentru iubitorii de artă și voluntariat!”
În spatele fiecărei crize de nervi, negocieri sau „Nu vreau!” se ascunde, de fapt, o oportunitate de creștere și învățare. Important e ca noi, părinții, să învățăm cum să descifrăm mesajele acestor momente și să le gestionăm cu tehnicile potrivite. Cardurile Îmblânzirea Dragonilor, create de Urania Cremene, te ajută să vezi aceste situații puțin altfel: … Continuă lectura „„Îmblânzirea Dragonilor”: Cardurile care transformă provocările zilnice în super-abilități pentru viață”





