Astazi sarbatorim Ziua Internationala a Drepturilor Omului. Cu aceasta ocazie, ne amintim ca, acum mai bine de 60 de ani, Organizatia Natiunilor Unite a adoptat Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
Aceasta zi poarta o incarcatura istorica deosebita, care inspira intreaga lume. Pe 10 decembrie 1948, a fost adoptat documentul ce contureaza standardele de promovare si respectare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Declaratia Universala a Drepturilor Omului a fost elaborata ca urmare a celor doua razboaie mondiale.
Documentul promoveaza drepturile personale, civile, politice, economice, sociale si culturale ale omului. Printre cele mai importante drepturi mentionate in declaratie se numara: dreptul la viata, dreptul la libertate, dreptul la securitate, dreptul la un proces corect, dreptul de a fi considerat nevinovat pana la dovada contrarie, dreptul la intimitate, dreptul de a gandi si de a se exprima liber, dreptul la o opinie proprie, dreptul de a alege o religie, dreptul la educatie.
Romania a semnat Declaratia la 14 decembrie 1955, asumandu-si, astfel, obligatia de a respecta si de a promova toate drepturile stipulate in acest document.
Tot astazi, la Oslo, are loc ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace. Anul acesta, distinctia este acordata Uniunii Europene pentru promovarea pacii, reconcilierii, democratiei si drepturilor omului in Europa de peste sase decenii.