Copiii din scoala primara pot avea probleme la traversarea strazii, pentru ca nu pot estima corect viteza masinilor care circula cu peste 30 km/h, potrivit unui nou studiu realizat de cercetatorii de la University of London.
„Nu se pune problema lipsei de atentie, este mai mult o problema fiziologica de acuitate vizuala scazuta. Chiar si atunci cand copiii se straduiesc sa fie atenti, este foarte posibil sa nu poata detecta un vehicul care se apropie cu o viteza mare”, atrage atentia John Wann, autorul studiului, potrivit Evz.ro.
Cercetatorii au testat acuitatea vizuala a peste 100 de copii din scoala primara si au calculat abilitatea lor de a estima viteza vehiculelor in miscare. Rezultatele indica faptul ca, in timp ce adultii pot estima viteza vehiculeor care circula cu aprox 70 km/h, copiii nu pot distinge masinile care circula cu mai mult de 30 km/h, de la o distanta mai mare de 50 m.
„Atunci cand traverseaza strada, copiii pot face alegeri riscante , iar singurii care ar putea evita primejdia sunt soferii, daca ar circula cu viteze mai mici in zonele populate de copii, in preajma scolilor, parcurilor etc.”, a adaugat John Wann.