În orașul Pavona, Italia, o comunitate de români își găsește identitatea și legătura cu rădăcinile prin Asociația Villaggio Romeno, fondată în 2005 de Luciana Ludușan. Aceasta organizație reprezintă o punte între comunitățile românești și valorile culturale ale României, adresându-se în special românilor din regiunea Lazio și zonele învecinate – Castelli Romani și Roma. Villaggio Romeno este spațiul unde românii pot simți „căldura de acasă”.
Luciana Ludușan, președintele asociației, și-a dorit să ofere o platformă care să sprijine românii în păstrarea limbii, culturii și tradițiilor lor, dar și în crearea unor punți de legătură cu comunitatea italiană. Asociația Villaggio Romeno oferă o gamă diversificată de activități culturale, educative și de diseminare, construind, astfel, o comunitate unită și conectată atât cu România, cât și cu societatea italiană.
Villaggio Romeno consideră că educația este cheia pentru păstrarea și transmiterea valorilor românești. Programul „Școală după Școală” este o inițiativă emblematică, susținută de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DPRP), la care participă peste 150 de copii. Proiectul include cursuri de limba română, istorie, geografie, dar și ateliere de creație, toate menite să insufle copiilor dragostea pentru cultura română. De asemenea, în cadrul asociației se desfășoară activități de vară care îmbină învățarea cu jocuri și metode interactive.
Activitățile culturale sunt o componentă vibrantă a Villaggio Romeno. De-a lungul anilor, asociația a organizat spectacole teatrale, concerte de muzică tradițională și modernă, și expoziții de artă, oferind românilor din Italia posibilitatea de a sărbători evenimentele tradiționale, precum Mărțișorul, Paștele Ortodox, Ziua Internațională a Limbii Române și Crăciunul Ortodox. Aceste evenimente au devenit ocazii speciale pentru a promova tradițiile românești și pentru a întări relația dintre comunitățile românești și italiene.
Pe lângă activitățile educative și culturale, Villaggio Romeno organizează conferințe și proiecții de documentare pentru a promova o imagine pozitivă și autentică a comunității românești din Italia. Evenimente precum proiecția documentarului „Phoenix – Povestea” și expozițiile dedicate Sărbătorii Tradiționale a Cămizii Românești sau conferințele „Eu, Femeie” și „Spune, Acționează, Educă” au avut un impact deosebit, contribuind la o mai bună cunoaștere a istoriei și tradițiilor românești.
Poți descoperi proiectele Villagio Romeno pe www.villaggioromeno.org și pe pagina de Facebook a comunității.
Ascultă emisiunea „Ora Diasporei” și află mai multe despre Villagio Romeno de la Luciana Ludușan, Marian Râlea și Miruna Cajvaneanu:
Emisiunea „Ora Diasporei” este realizată săptămânal, în direct în fiecare zi de vineri, în intervalul orar 11:00 – 12:00, și îi are ca invitați pe liderii comunităților românești din Diasporă, care dezvoltă proiecte în beneficiul românilor. Vom scoate la lumină și vom arăta lucrurile frumoase care se fac peste tot în lume, în comunitățile românești, și vom descoperi că românii sunt plini de inițiativă și umanitate în contextele potrivite.
Prin aceste inițiative, proiectul își propune să întărească identitatea culturală românească, să sprijine integrarea și adaptarea copiilor și părinților români în diaspora și să creeze noi oportunități pentru promovarea și celebrarea culturii românești în întreaga lume.
Urmărește întreaga serie de emisiuni „Ora Diasporei” în aplicația Itsy Bitsy FM, unde poți asculta și emisiunile audio „Mândru că sunt român!”, create de Leon Magdan.
Poți descărca și instala gratuit aplicația Itsy Bitsy FM din App Store sau Google Play:
Descoperă și alte povești despre inițiativele românilor din comunitățile din diaspora în secțiunea Diaspora, care oferă o platformă de comunicare și conectare între comunitățile românești din diasporă și cele din țară.
Emisiunea „Ora Diasporei” și secțiunea Diaspora din site-ul itsybitsy.ro fac parte din proiectul „Mândru că sunt român! by Itsy Bitsy FM”, menit să asigure păstrarea și afirmarea identității culturale a românilor de pretutindeni, promovarea României și a valorilor comunităților românești în Diasporă, prin radio și prin aplicația gratuită Itsy Bitsy FM. Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (august – octombrie 2024).
Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.