Un nou eveniment Modern Dad’s Challenges, pe 25 martie

Tații sunt invitați, pe 25 martie, la o nouă întâlnire dedicată exclusiv lor – Modern Dad’s Challenges.

Evenimentul are loc între orele 17:30 și 21:30 la Muzeul Fotbalului București, unde, timp de patru ore, specialiști de top în parenting, educație și tehnologie vor răspunde întrebărilor esențiale ale părinților și vor oferi soluții concrete pentru provocările de zi cu zi legate de motivația copiilor, folosirea tehnologiei în siguranță sau despre luarea deciziilor în cuplu.

Printre întrebările la care tații vor primi răspuns se numără: „Cum pot crește un copil echilibrat într-o lume plină de provocări?”, „Cum ne punem de acord ca părinți atunci când avem viziuni diferite legate de viitorul copilului?”, „Școala și motivația copilului meu – cum pot influența succesul lui academic?”, „Oare copilul meu folosește tehnologia în siguranță?”, „Cum identific și dezvolt abilitățile copilului? Ce rol au testele IQ?”.

Programul evenimentului va cuprinde următoarele subiecte de discuție:

  • Cum ne punem de acord în cuplu când vine vorba despre viitorul copilului? Daniela Gavankar, psiholog, va oferi soluții pentru a construi un parteneriat solid între părinți, astfel încât deciziile importante pentru copil să fie luate în armonie.
  • Cum influențează motivația și școala succesul copilului? Profesorul și tatăl Marcel Bartic va explica cum rutina zilnică, implicarea părinților și sistemul educațional contribuie la reușita copiilor.
  • Siguranța online și relația copiilor cu tehnologia: Cum o gestionăm ca părinți? Alin Chiriac, expert în educație digitală, va discuta despre siguranța online și cum să navigăm prin provocările tehnologice și să fim alături de copii.
  • Cum să identifici și să dezvolți abilitățile copilului ? De la IQ la activități care îi pot crește potențialul, Monica Gheorghiu, președinte Centrul Gifted Education, va oferi ghidaj despre testele IQ, dezvoltarea abilităților copiilor și cum poate deveni copilul owner-ul propriei dezvoltări.
  • Educația pentru reciclare: cum le formează copiilor obiceiuri sustenabile pentru viitor? Cristian Gavril, CEO Ecotron SA

Evenimentul va fi moderat de Sofia Frunză, coordonatorul comunității Modern Dads & Family.

Pe lângă dezbaterile interesante, evenimentul va include și activități și premii atractive pregătite de partenerii noștri & un tur ghidat oferit de Muzeul Fotbalului, care va avea loc de la 17:30 – 18:00.

Mai multe detalii se găsesc pe moderndads.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s