Ne dorim cu totii copii autonomi si responsabili. Speram si afirmam ca facem tot ce ne sta in putinta ca ei sa fie fericiti. Citim, ne informam si incercam sa-i crestem cat putem de bine ca sa atingem acest pretios deziderat al implinirii lor. E suficient, oare? Cat de mult trebuie sa ne preocupe parentingul? Si ce fel de parenting ni se potriveste fiecaruia? Dar copilului nostru?
Stiu deja ca parintii care intra pe acest site sunt parinti preocupati de o crestere armonioasa a copiilor lor. De cativa ani (as zice vreo cinci in ritm intensiv), social media si societatea in general par sa acorde o importanta deosebita cresterii si educatiei celor mici. Cateodata, una care ne copleseste. De la numarul de lingurite pe care trebuie sa le inghita un bebe pana la forma pe care trebuie sa o aiba ghiozdanul sau textura paturii cu care se inveleste copilul, parintele pare sa fie supus dictatului parentingului modern, cultivand adesea sentimentul unei culpabilitati generat de tot aceasta rafala de infoxicatii. Ce e corect, ce nu? Ce sa aleg? se intreaba tot mai multi parinti. Parintele preocupat, nu mai stie daca e bine sau nu, daca greseste fundamental sau nu in alegerile pe cate le face. Pe partea opusa, exista parintele sigur pe el, care-si creste copilul intuitiv, refuzand orice informatie, mergand pe principiul: Ai mei m-au crescut si n-am murit, si eu pot si stiu sa cresc la randul meu un copil, n-am nevoie de cartile si cursurile lor de parenting. Care este asadar drumul de parcurs in cresterea celor mici?
Cresterea unui copil presupune trei aspecte esentiale : satisfacerea nevoilor lui fiziologice, educatonale si nu in ultimul rand a nevoilor relationale. Daca mancarea, somnul, igiena corporala sunt absolut necesare pentru cresterea lui fiziologica, ele nu reprezinta decat baza piramidei pe care copilul isi va dezvolta intreaga lui personalitate. Cresterea nu presupune asadar doar o implinire fizica ci mai ales o dezvoltare armonioasa a interiorului copilului, si asta inca de la cele mai mici varste (1-2 ani). Drumul adevarat si mai anevoios incepe atunci cand il tinem de mana si-l acompaniem sa urce spre varful piramidei, deschizandu-i accesul spre implinire si autonomie. Cum putem face asta ?
Cei trei pasi de urmat pentru dezvoltarea personala a copilului
In primul rand, ca parinte, e bine sa integrez ideea ca nevoile relationale sunt seva cu care el se hraneste si incep sa-i dau din aceasta hrana: ii dau ascultare, ii ofer timp sa se exprime, il valorizez, il recunosc in tot ceea ce face, este si gandeste, ii ofer siguranta fizica si afectiva, ii respect spatiul de intimitate, il sustin in creatiile lui, il incurajez sa spere, ii ofer raspunsuri (atunci cand stiu) la toate curiozitatile lui despre lume si viata. Altfel spus, sunt prezent in mod constient alaturi de el, nu doar fizic. Investesc un timp de calitate zilnic si-l ajut (fara sa fac in locul lui), acolo unde ii detectez nevoia prezenta.
In al doilea rand, nu cred ca e sufficient sa cunosc aceste lucruri. Pentru a le putea integra si pune in practica, e necesara o programare mintala a mea in acest sens. Altfel spus, e nevoie de o resetare a vechiului «sistem de operare» pe care il am programat inca din copilarie si care a functionat pe convingeri bine implementate: Copilul trebuie sa stie de frica, bataia-i rupta din Rai, Da-i nas la Ivan sa se urce pe divan, etc. Aceste convingeri limitative se bat cap in cap cu ideea de a raspunde nevoilor copilului. Asadar, cateva sedinte de deprogramare a unor modele ce si-au dovedit cu varf si indesat ineficacitatea (adulti instabili emotionali, agresivitate sociala, incapacitate de a gestiona situatii de stress, lipsa de autonomie generalizata la nivel de natie, critica si victimizarea excesiva la multi adulti de astazi) si participarea la cursuri de dezvoltare personala de grup sunt recomandarea mea pentru fiecare parinte in vederea sustinerii dezvoltarii celui mic. Parintele va fi astfel primul model de dezvoltare personala pentru copilul sau.
In al treilea rand, ramane sa-i ofer copilului instrumente concrete de dezvoltare personala prin participarea acestuia la ateliere specifice. La varste mici, copiii integreaza regulile, instrumentele si conceptele de igiena relationala foarte usor si le aplica in toate relatiile si situatiile din viata lor. Aceste instrumente, precum bastonul cuvantului (ii ajuta sa comunice, sa inteleaga procesul de ascultare, pozitionare si responsabilizare in cadrul unui dialog), cutia dorintelor (ii determina sa-si satisfaca propriile dorinte si sa le diferentieze de nevoi), esarfa relationala, simbolurile si multe altele il ajuta sa-si construiasca relatii de calitate cu cei din jur si sa se dezvolte emotional si cognitiv. Atelierele de dezvoltare personala, de stimulare a creativitatii si de gestionare a emotiilor sunt asadar locuri pe care copilul e bine sa le frecventeze incepand cu vaste mici (4-5 ani). De multe ori parintii se focuseaza pe cursuri unde copiii dobandesc informatii la nivel cognitiv (cursuri de engleza, matematica, etc), uitand ca scoala ofera prea rar (sau chiar deloc) cursuri in care cei mici sa-si dezvolte abilitatile pentru viata (comunicare, empatie, spirit de echipa, leadership, gestionare emotii, etc).
In concluzie, daca ma dezvolt personal, integrez notiuni si modalitati noi de relationare cu propriul copil si ii ofer oportunitatea de a-si dezvolta personalitatea prin cursuri specifice, am toate sansele sa-i ofer un parenting echilibrat, adaptat nevoilor lui si benefic relatiei noastre.
Pentru cei care-si doresc sa-i sustina pe cei mici in procesul dezvoltarii personale, Antonia Noel a initiat un nou proiect destinat copiilor, prin programul de Dezvoltare Personala si Comunicare pentru Copii. Informatii si inscrieri: contact@antonianoel.com
Autor: Antonia Noël, Consultant si Formator in Comunicare relationala
