Știați că încă de dinainte de a ne naște, încă de când ne aflăm în pântecul mamei, emoțiile, grijile, toate traumele de generații resimțite de ea sunt transmise către făt? Nimic nu este întâmplător și tot ceea ce trăim se intercorelează. Tot ceea ce strămoșii noștri ne-au transmis ne influențează stările, firea, materialul genetic.
Emoțiile negative pe care mama le simte se amplifică, se duc către făt și activează genele transgeneraționale. ”O să fie război, o să fie greu, o să mor de foame, nu ne vom descurca”, toate sunt temeri care ajung să se impregneze în materialul genetic al copilului. Altfel spus, trauma transgenerațională se perpetuează și creează comportamente, pe care uneori nu ni le putem explica altfel.
Avem capacitatea de a schimba predispozițiile cu care ne-am născut?
Cum ajunge, așadar, ca trauma transgenerațională să ne influențeze viața, deciziile și comportamentul, fără ca mulți dintre noi, nici măcar să nu fim conștienți că purtăm această ”moștenire”? Și, mai cu seamă, avem capacitatea de a schimba predispozițiile cu care ne-am născut? Aflăm de la Dr. Drd. Psih. Costin Dămășaru, fondator & CEO al cencentrelor Veruvis & Veuvis Kids, invitatul Gabrielei Maalouf, psiholog, în cadrul podcastului NeureoXplorers, secretele creierului tău.
Trauma transgenerațională există, deși, pentru mulți dintre noi, pare un concept greu de înțeles și de descifrat. Nu este altceva decât un răspuns al creierului la nevoia de a te proteja peste generații. Materialul genetic pe care îl transmitem descendenților noștri are înglobat în el majoritatea experiențelor traumatice acumulate din generațiile trecute: stres, războaie, foamete, frici. Acesta are rolul, într-un fel sau altul, de a ne ține în viață. Te învață, te avertizează în privința posibilelor pericole gestionate deja, ca sa nu ajungi la rândul tău în situația prin care înaintașul tău a trecut deja.
Cum acționează creierul?
Creierul creează niște predispoziții. Acele emoții negative construiesc contextul pentru activarea unor gene care schimbă configurația neuronală. ”Când ești în burta mamei, se definește modul în care tu, ulterior, îți vei gestiona problemele. Așa apar predispozițiile. Iar noi, cu ajutorul tehnologiei, reușim la Veruvis, să schimbăm aceste predispoziții, atât la copii, cât și la adulți. Am înțeles mecanismele intrinseci ale modului în care creierul încearcă să ne protejeze, dar, aici intervine o altă problemă: creierul a deghizat mecanismele sale de protecție în mecanisme care, foarte ușor, pot fi greșit înțelese. Secretul constă în a schimba modul în care te raportezi la aceste informații. Astfel, cu duhul blândeții, non invaziv, să începi să lucrezi cu tine și să descifrezi “hieroglifele” pe care creierul ți le pune în față. Odată devoalate, vei găsi niște ”texte sacre” care acum fac sens pentru tine și care te pot ajuta să deblochezi resurse interioare, importante în evoluția ta și a celor din jurul tău. Este necesar să te întorci către propria ta ființă și să înveți cum anume să descifrezi aceste semne, în așa fel încât să capete sens pentru tine”, explică dr. Costin Dămășaru, mecanismul prin care trauma transgenerațională poate fi asimilată și folosită benefic în evoluția noastră ulterioară.
Pentru a înțelege mesajele care vin către noi este foarte important să creăm canale de comunicare cu subconștientul nostru. Tehnologia folosită la Veruvis permite acest lucru. Contează ceea ce se întâmplă în jurul nostru, dar, mai mult de atât, este important cum asimilăm acele informații și cum le analizăm.
Află mai multe despre trauma trangenerațională dintr-un nou episod NeuroXplorers:
Misiunea noastră, a părinților, este să ajutăm copiii să devină stăpâni pe ei, independenți, curajoși și capabili să facă față cerințelor societății, dar mai cu seamă emoțiilor, ce uneori pot fi devastatoare pentru un copil nepregătit din acest punct de vedere.
Inteligența emoțională, cel mai important indicator pentru reușita copilului în viață
”Din punctul meu de vedere, inteligența emoțională bate IQ-ul”, spune clar și răspicat dr. psih. Costin Dămășaru. ”IQ-ul se referă la capacitatea copilului de a răspunde unor întrebări, pe când, cea emoțională evidențiază dacă el înțelege contextul în care se află și ce anume are de făcut, pentru a-și atinge obiectivele cu ajutorul informațiilor pe care le deține. Reprezintă, de fapt, capacitatea lui de a asimila și de a percepe emoțiile ca pe niște prieteni, ca pe niște consilieri, care îi vin în ajutor”, explică acesta.
Este adevărat. Emoțiile ne invadează viața, însă, este în putința noastră să le înțelegem, să le interiorizăm și să devină o armă serioasă în lupta cu provocările de zi cu zi. De altfel, inteligența emoțională este, poate, cel mai important indicator pentru reușita copilului în viață. Dincolo de notele obținute, de cunoștințele acumulate pe băncile școlii, succesul în viață depinde, mai mult decât am crede, de buna dezvoltare emoțională a celui mic.
Copilul trebuie să deprindă cum să citească emoțiile sale și ale celor din jur și cum să se adapteze la context.
”Adeseori, nu câștigă cei care știu mai mult, ci câștigă cei care dețin abilitatea de a transmite că știu mai mult decât celălalt. Între 2 copii, unul care va învăța 3 luni de zile pentru un concurs și altul care va învăța o lună, ați tinde să credeți că știți exact cine câștigă. În realitate, situația impune nuanțări: primul copil, care a învățat foarte mult, dar este crispat, stresat și în același timp nu poate să decripteze expresiile faciale, emoțiile celorlalți copii și ale examinatorilor, are de pierdut. Celălalt, care poate știe mai puțin, dar care reușește să se facă plăcut, care știe cum să citească emoțiile celor din jur și cum să se adapteze la acel context, întotdeauna va avea de câștigat. Pentru că el înțelege foarte rapid ce anume și cum trebuie livrat, în așa fel încât ceilalți să te accepte, să te valideze și să îți ofere șansa câștigului, a reușitei”, subliniază dr. psih. Dămășaru importanța dezvoltării la copii, încă de când sunt mici, a inteligenței emoționale.
Lipsa ei poate duce la foarte multe disfuncții, ce pot provoca, în timp, adevărate tragedii. Nu puțină ne-a fost mirarea când am constatat, după 20, 30 de ani de la perioada când încă eram pe băncile școlii, foștii colegi ce erau eminenți, cu 10 pe linie, au ajuns să fie indivizi neadaptați, oameni care nu au putut avea un parcurs de succes în viață. Nu au avut nicidecum job-uri importante, nu sunt nici prosperi și nici fericiți. Însă, cei care nu excelau neapărat la învățătură, dar știau să se facă plăcuți, să aducă în beneficiul lor diverse situații, au ajuns să reușească. Explicația? Au înțeles regulile jocului de mici și au învățat cum să le flexibilizeze.
Cum învață un copil regulile jocului?
Copilul imită. Adoptă comportamentele, reacțiile, stările celor cu care interacționează cel mai mult, mai cu seamă ale părinților. Nu întâmplător, noi, adulții, suntem cei care trebuie să le ghidăm pașii către comportamente care să le fie sprijin, să-i aducă mai aproape de o viață liniștită, cu reușite. ”Dacă tatăl, de exemplu, este șarmant, vorbește frumos cu soția, cu copiii, știe să aplaneze conflictele, printr-o voce blândă, este și riguros, dar într-un mod care să nu implice forța, duritatea, se impune cu duhul blândeții, este cald și relaxat, chiar și în situații dificile, copiii vor prelua acest model comportamental. Vor ști că în orice situație, trebuie să rămână calmi, relaxați, pentru că astfel putem înțelege, colecta, procesa și utiliza informația în context. Ne putem atinge obiectivele, lăsându-i pe ceilalți să se ducă în zona de brutalitate a acțiunilor”. Costin Dămășaru nu neglijează însă, nici rolul mamei în definirea traseului emoțional al copilului, stabilind clar că ea este cea care are capacitatea de a introduce copilul în lumea interioară, de a-l învăța cum să comunice cu el însuși, cum să aibă grijă de el.
Rolul covârșitor al părinților
”Simbioza dintre mamă și tată în a transmite copiilor aceste modalități de a gestiona interiorul și exteriorul îi oferă copilului secretul fericirii”, concluzionează domnul Dămășaru.
Așadar, premisele unui copil echilibrat, din punct de vedere emoțional, capabil să-și gestioneze emoțiile, să le transforme în aliați care să-i ducă, treptat-treptat, către o viață fericită, cu împliniri, fără frustrări acumulate, noi le asigurăm. Este în grija și în responsabilitatea noastră de a le oferi modele de comportament, de reacție, demne de urmat. Și, dincolo de toate, musai să avem grijă ca procesul de modelare a copilului să fie lin, fără să le dăm vreodată senzația că sunt o povară pentru noi, părinții, ori că ne este prea greu să-i educăm, să le fim alături, să-i sprijinim.
Să le furnizăm modele curate, frumoase de comportament, de gestionare a emoțiilor, de calm și liniște, căci tot ceea ce noi întreprindem se va reflecta în ființa lor. Lucrul bun pe care îl sădim în ei, va rodi și le va defini personalitatea.
Să căutăm, așadar, permanent, să învățăm tehnici care să ne ajute copiii să fie fericiți, împliniți și mulțumiți de ceea ce fac, capabili să înțeleagă contextul în care se află și să poată să se adapteze lui. Iar de sunteți dornici să aprofundați metode certe, care și-au dovedit eficiența în timp, Veruvis Kids vă stă la dispoziție.
Află mai multe despre cum putem sprijini dezvoltarea emoțională a copiilor urmărind discuția dintre Gabriela Maalouf, psiholog, și Dr. Drd. Psih. Costin Damasaru Dămășaru, fondatorul Centrului Veruvis & Veruvis Kids:
