Poate ni se pare prea serios termenul de „trauma” atunci cand vine vorba de copii. Sau poate ne gandim ca noua nu ni se poate intampla vreodata asa ceva, cu atat mai putin copilului nostru.
Specialistii ne recomanda sa ne gandim insa de doua ori inainte si sa nu ezitam sa apelam la ajutor specializat chiar si atunci cand avem cel mai mic dubiu. Un copil poate experimenta trauma fara sa-si dea seama, poate merge cu ea mai departe peste ani, si sunt cazuri in care nici parintii nu recunosc exact simptomele sau modalitatile prin care pot primi ajutor. In cazul copiilor, trauma este mai greu de gestionat si de asimilat.
Am discutat despre acest subiect cu Maria-Magdalena Macarenco, psiholog ISTT.
Care sunt diferentele dintre trauma la copil si trauma la adult si ce pot face parintii?
Diferenta dintre o trauma aparuta la copil si una aparuta la adult nu este neaparat legata de tipurile de evenimente traumatice prin care au trecut acestia. Acelasi eveniment poate fi traumatic si pentru copil, si pentru adult. Nu este legata nici de diagnosticare, exista aceleasi criterii luate in calcul de specialisti, cu mica diferenta ca manifestarile legate de trauma copilului pot aparea in joc. Ce este cu adevarat diferit, este impactul asupra personalitatii. intr-un fel `se asaza` o trauma repetata pe o personalitate deja formata si in alt fel pe structura in dezvoltare a copilului. Fata de adult, copilul are mai putine resurse. Tot ce are el la indemana este un sistem de aparari psihologice atat creative, cat si distructive. Credinte disfunctionale ca: “sunt ineficient”, “sunt vinovat”, “voi esua de fiecare data”, pe care le intalnim la un adult, se nasc de fapt in copilarie.
Daca un copil a fost abuzat, poate crede ca `a meritat` abuzul…
Pe de o parte, aceste convingeri pot veni dintr-un stadiu firesc de dezvoltare psihoemotionala, in care copiii cred ca tot ce se intampla in jurul lor este cauzat de ei. Daca parintii divorteaza, copilul poate crede ca el este vinovat pentru asta. Daca un copil este abuzat, poate crede ca el a cauzat comportamentul agresorului, ca el a fost de vina pentru abuz, din cauza caracterului sau urat ori a unor rautati pe care abuzatorul le-ar fi detectat la el, deci merita abuzul. Daca ar fi facut mai bine sau daca ar fi fost mai bun, poate ca abuzul nu s-ar fi intamplat. insa pe de alta parte, in felul acesta ei raman in control fata de ceea ce este in afara controlului. Cand agresorul este si cineva semnificativ pentru copil, autoinvinovatirea este protectiva pentru relatie, astfel incat copilul nu e deziluzionat ori dezamagit de persoana pe care ar fi trebuit sa se bazeze. Se creeaza astfel iluzia unui parinte iubitor si protectiv, in cazul in care abuzatorul este parintele, iar copilul ramane prins intr-o capcana emotionala in care are nevoie sa se minta, sa se rupa de adevarul lui, de durere si suferinta, pentru ca este dependent de aceasta relatie, nu are unde sa fuga.
Parintii trebuie sa inteleaga faptul ca un copil va face TOT ce poate pentru a primi afectiune.
In incercarile sale de a gestiona situatia cu posibilitatile pe care le are, copilul:
- fie devine supraadaptat, adica nu iese din cuvantul parintelui, invata cel mai bine, este cel mai cuminte, ca poate asa nu mai starneste furia parintelui sau primeste si el atentie si afectiune.
- fie se imbolnaveste pentru ca doar atunci parintele sta langa el, ii vorbeste si ii ofera ce are nevoie;
- fie devine rebel si are tot felul de comportamente care atrag atentie negativa, adica parintele incepe sa il certe ori sa il bata, sa il pedepseasca, ceea ce este pentru copil o forma de atentie pe care o prefera neglijarii si indiferentei.
Specialistii avertizeaza: „Copiii care astazi sunt neglijati, batuti sau abuzati sexual sunt viitorii nostri pacienti de maine.”
Ce se intampla cu copilul devenit adult?
Din pacate, in mintea copilului lucrurile pot deveni confuze, agresiunea se confunda cu iubirea, si mai tarziu cand va alege relatii, nu va sti sa recunoasca un comportament sanatos relational si nu va alege asta. Pentru ca tot ce a trait de-a lungul copilariei a fost o dinamica disfunctionala si agresiva. si nu ne referim doar la agresivitate fizica, ci si la cea emotionala, care este mult mai subtila si la fel de periculoasa pentru dezvoltarea copilului. Cand acesta are o suferinta emotionala si parintele nu este alaturi de el sau ii minimalizeaza durerea, aceasta este, de fapt, agresiune.
Mai mult decat atat, parintii trebuie sa constientizeze ca experientele negative din copilarie sunt un predictor puternic pentru foarte multe afectiuni psihice si fizice, cu debut in perioada adulta. Exista numeroase cercetari care vorbesc despre aceste corelatii. Pe masura ce numarul experientelor adverse din copilarie creste, starea de sanatate mentala si/sau fizica descreste.
Tragem astfel un semnal de alarma: copiii care astazi sunt neglijati, batuti sau abuzati sexual sunt viitorii nostri pacienti de maine. Iar responsabilitatea este in primul rand la parinte. Ceea ce poate face parintele pentru a-si ajuta copilul este sa faca psihoterapie pentru sine in primul rand, in loc sa-si trimita copilul la psihoterapie pentru a fi ‘reparat’ de psiholog. Daca mediul familial nu se schimba, psihologul va duce o munca asemanatoare cu a mesterului Manole: ce ‘reparam’ in cabinet, se strica din nou acasa. Sigur, exista situatii in care copilul este victima unui accident, a unui dezastru natural, deci victima unei traume impersonale. Parintele ofera tot sprijinul afectiv care vine din relatia lor securizanta, insa cu toate acestea, evenimentul traumatic este prea coplesitor pentru copil si uneori pentru intreaga familie. in aceste cazuri, parintele trebuie sa il aduca pe copil la psiholog, pentru ca amintirile traumatice ale copilului sa fie procesate.
Despre trauma complexa se va discuta intens si in aceasta toamna, in cadrul celei de a V-a editii a Conferintei Internationale de Psihotraumatologie, eveniment organizat de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT) o data la doi ani. Tema conferintei de anul acesta este Trauma complexa si tulburarile disociative. Evenimentul va avea loc la Hotel Ramada Nord, Sala Diamond, pe 2 si 3 octombrie, intre orele 09.00 si 17.00, iar inscrierile au loc aici.
Specialisti renumiti in domeniul traumei (Suzette Boon, Ph.D., psiholog clinician, psihoterapeut cu peste treizeci de ani de experienta in domeniul sanatatii mentale; Ad de Jongh, Ph.D., psiholog clinician, profesor la catedra de Tulburari de Anxietate si Comportamentale, Universitatea din Amsterdam; Carlijn de Roos, Ph.D., psiholog clinician, psihoterapeut la Centrul de Trauma si Familie din Olanda, specializata in tratamentul persoanelor traumatizate si in tulburarile somatoforme), vor aborda teme precum procesarea aspectelor fizice nerezolvate ale copiilor expusi la evenimente traumatice, terapia EMDR (Desensibilizare si Reprocesare prin Miscari Oculare) aplicata copiilor, dar si despre diagnosticul, prezentarea si tratamentul tulburarilor disociative.
Mai multe detalii despre eveniment se gasesc aici.
