Transforma o sticla intr-o racheta!

Rachetele sunt inventii uimitoare si fascinante, mai ales pentru copii. Tocmai de aceea, ne-am gandit cum ar fi sa-l surprinzi pe micutul tau in aceasta vara cu un experiment uluitor, in care sa transformi o sticla de plastic intr-o racheta.

Nu iti garantam ca racheta va ajunge in spatiu, dar daca urmezi cu atentie pasii experimentului, descrisi mai jos, s-ar putea sa o vezi zburand foarte, foarte sus.

Materiale necesare:

  • o sticla tip PET (2 litri)
  • hartie cartonata
  • carton
  • o pompa si ac de pompa
  • un dop de pluta
  • apa
  • banda adeziva/scotch
  • foarfeca

Pentru inceput, fa din hartia cartonata un coif, apoi taie din bucata de carton 4 triunghiuri dreptunghiulare.

Intoarce sticla cu gatul in jos si lipeste coiful in varf, iar triunghiurile de jur imprejurul gatului, formand aripioarele viitoarei rachete (ca in partea de mai jos).

Infige acul de pompa in dop pana il strapunge, apoi toarna 1 litru de apa in sticla si pune bine dopul (eventual etanseaza gatul sticlei cu scotch, sa te asiguri ca nu se pierde aerul din sticla – succesul experimentului depinde de asta).

Pentru lansarea rachetei ai nevoie de un spatiu deschis (o curte sau o parcare goala). Aseaza racheta pe un suport improvizat din doua pietre sau bucati de polistiren, care sa mentina sticla dreapta, la cativa centimetri de sol, in asa fel incat sa poti atasa cu usurinta acul infipt in dop de pompa de bicicleta.

Dupa ce asezi racheta in pozitia de lansare si incepi sa pompezi aer in sticla vei vedea apa incepand sa bolboroseasca si, mai devreme decat te-ai astepta, racheta isi va lua zborul, uimindu-te cu viteza sa.

Din motive de siguranta, iti recomandam sa-l lasi pe copil tau sa observe lansarea de la distanta. Va avea parte de un spectacol pe cinste si iti va cere, probabil, sa repetati experimentul.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s