De curand, am avut placerea sa stau de vorba cu un mare promotor al culturii in Romania. Aurel Mitran, atat directorul Teatrului Excelsior, cat si impresarul unor trupe de renume, mi-a explicat de ce copiii au nevoie sa pastreze o legatura stransa cu teatrul, intr-un interviu spumos.
Conversatia a avut loc dupa premiera piesei pentru copii „Degetica”, o adaptare a lui Aurel Mitran dupa indragita poveste a lui Hans Christian Andersen.
In timpul spectacolului, am fost fascinata atat de ceea ce se intampla pe scena, cat si de ceea ce vedeam in jurul meu: o sala plina de copii entuziasmati, dornici sa o ajute pe Degetica in aventurile ei. In spatele meu, o fetita fredona toate cantecele, desi le auzea pentru prima data. Ceva mai in fata, un baietel se napustea sa raspunda la fiecare intrebare a eroilor. Si, din cand in cand, la aparitia vreunui personaj negativ, mai auzeam: „Mami, mie nu imi place de Sobol”.
Nu pot decat sa spun ca o piesa reusita se cunoaste dupa reactiile spectatorilor; iar reactiile din jurul meu au fost nepretuite.
Aurel Mitran este initiatorul cursurilor de impresariat artistic. A adus in Romania artisti precum Cesaria Evora, Bobby McFerrin si Gotan Project. De asemenea, printre trupele si cantaretii romani pe care i-a impresariat se numara Holograf, Sarmalele Reci, Alexandru Andries, Mircea Vintila, Nicu Alifantis si lista poate continua.
In acelasi timp, domnul Mitran are o experienta bogata in lumea teatrului. Dupa absolvirea Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica „I. L. Caragiale”, a lucrat in diverse teatre din Bucuresti, urmand ca, in 1990, sa se „stabileasca” la Teatrul Excelsior.
Oana Anghel: Cum reusiti sa impacati impresariatul artistilor rock si folk cu administrarea Teatrului Excelsior si regia pieselor pentru copii? Cum ati ajuns sa lucrati pentru Teatrul Excelsior si de ce?
Aurel Mitran: Intai si intai, ar trebui spus ca lucrez in teatru, nu la Excelsior, dar lucrez in teatru de aproape 40 de ani. Am lucrat trei ani de zile in Teatrul Constantin Tanase, vreo cinci in Teatrul Mic, inca vreo patru in Teatrul Ion Creanga, inca vreo cinci in Teatrul de Comedie si, de la infiintarea acestui teatru, am fost al treilea angajat al acestei institutii (dupa maestrul Ion Lucian si Victor Radovici, directorul adjunct). Sunt aici de 24 de ani.
Teatrul pentru copii este o poveste de suflet, cu totul si cu totul speciala, si eu cred in continuare ca, indiferent ce impresariezi si indiferent ce spectacole faci (mari, importante), din cand in cand, trebuie sa te intorci la copilul care ai fost. Pentru ca, in momentul in care uiti de copilul care ai fost, atunci lucrurile nu mai merg bine. Incepi sa te iei in serios.
Cum spune Antoine de Saint-Exupéry, adultii au mereu probleme; trebuie sa le explici tot timpul cate ceva; nu inteleg.
O.A.: Am citit intr-un interviu mai vechi cu dumneavoastra ca ati spus ca „piesele pentru copii nu imbatranesc niciodata”. Ceea ce ma intereseaza sa aflu este cum reactioneaza copiii din ziua de azi la interactiunea cu personajele de pe scena. Sunt mai curajosi sau, dimpotriva, mai tematori?
A.M.: Copiii se impart in doua categorii. Sunt copiii care vin in timpul saptamanii si sunt doar ei cu educatoarele sau profesorii, iar a doua categorie este formata din copiii care vin cu parintii si bunicii duminica dimineata.
Copiii sunt la fel. Diferenta este ca, in momentul in care vin cu familia, sunt usor mai crispati pentru ca „nu e frumos sa faca asa”. Cand sunt doar ei, in grup, aici este stadion.
O.A.: Cum credeti ca sunt copiii influentati de teatru? Si cum sperati dumneavoastra si toata echipa Teatrului Excelsior sa ii influentati pe viitor?
A.M.: Ion Lucian, alaturi de care am lucrat vreo 30 de ani, avea o vorba; spunea ca logodna cu teatrul se face la varsta asta [n.a.: a copiilor], la teatrul nostru, dupa care, casatoria vine mai tarziu, cu teatrul pentru adulti.
Important este sa inteleaga drumul spre teatru. Si acesta este unul dintre programele mele estetice si manageriale: sa ii scoatem din fata calculatorului. Sa vina sa vada rasaritul de soare, lumina, viata. Aceleasi lucruri pe care si le doreste si Degetica, pana la urma.
O.A.: Care este cea mai frumoasa amintire a dumneavoastra, legata de Teatrul Excelsior?
A.M.: Este ziua in care am intrat in acest teatru. Era intr-o singura camera. Si am castigat camera dupa camera, pana cand am ajuns sa avem un teatru. Dupa ce a fost demolat [n.a.: vechiul sediu], am ajuns sa avem acum o cladire foarte frumoasa.
Amintirea cea mai frumoasa este ca niste nebuni alaturi de care am plecat la drum acum 24 de ani au reusit sa lase un teatru pentru posteritate.
O.A.: Trecand intr-un registru mai serios, in ce directie credeti ca se indreapta cultura romaneasca? Va intreb asta pentru ca, in opinia mea, cultura este din ce in ce mai marginalizata si a ajuns sa fie considerata un lux.
A.M.: Eu, care nu am vorbit decat in sotii si bancuri si mi-a placut mereu sa traiesc cu zambetul pe buze, parca sunt un director atipic. Asa ca am sa va raspund printr-un banc de dinainte de ’89:
La radio Erevan se intreaba: In limba romana, pe cuvantul „cultura” se pune accentul pe prima silaba sau pe a doua?
Si se raspunde: In general, in Romania nu se pune accentul pe cultura.
O.A.: Ce proiecte are Teatrul Excelsior pentru viitor, atat pentru copii, cat si pentru adulti?
A.M.: Urmeaza sa facem aici un spectacol de muzica si poezie, in memoria lui Nichita Stanescu. Va avea loc pe 31 martie, cand ar fi fost ziua de nastere a poetului. Spectacolul va fi cu Victor Socaciu si Alexandru Repan.
Ne mai pregatim pentru un mare festival: Festivalul International „Ion Lucian”, prima editie. Acesta se va desfasura in luna aprilie.
De asemenea, acum in februarie, vom reveni cu o noua editie a evenimentului DragoBertzi.
In aceasta luna, piesa „Degetica” mai poate fi vazuta duminica, pe 9 februarie (fie de la ora 10.00, fie de la ora 12.00), si pe 21 februarie, de la ora 10.00.
Autor: Oana Anghel – Redactor Radio Itsy Bitsy
