Teatrul Excelsior implineste maine, 1 aprilie, 20 de ani de la infiintare, iar cu aceasta ocazie ii asteapta pe copii la unul dintre cele mai de succes spectacole ale sale, „Inima de Piatra”.
Cei mici pot urmari piesa maine, de la ora 10.00, la Sala Mica a Palatului National al Copiilor din Capitala.
Tot maine, echipa Teatrului Excelsior organizeaza o vizita la noul sediu din str. Academiei nr. 28, in spatiul destinat salii de spectacole. Aceasta se afla, din pacate, inca in constructie, echipa sperand sa o inaugureze la inceputul stagiunii 2010-2011.
Vizita va reprezenta o avanpremiera la inaugurarea noii sali de spectacole a Teatrului pentru copii si tineret Excelsior, acesta fiind primul si singurul teatru construit in Bucuresti in ultima suta de ani.