Teach for Romania lansează „Exploratorii Emoționali”, un program complex de educație socio-emoțională, dezvoltat în școlile vulnerabile

Uniunea Europeană a articulat nevoia de integrare a abilităților socio-emoționale în învățarea din școli pentru a echipa elevii cu abilități indispensabile provocărilor secolului XXI (colaborare, inițiativă, rezolvare de probleme). Se constată, totuși, că elevii percep predarea în școli ca deconectată de la nevoile și aspirațiile lor, iar asta se traduce, în comunitățile vulnerabile, prin absenteism cronic sau chiar abandon școlar.

Intervențiile care planifică pentru dezvoltarea abilităților socio-emoționale ca aspect indispensabil progresului academic au cel mai mare impact pentru elevii care provin din comunitățile vulnerabile – impact în motivație pentru învățare și progres școlar. Abilitățile socio-emoționale (pe care le putem numi și abilități de viață: abilități interpersonale, conștientizare socială, rezolvarea problemelor, inițiativa, etc.) fuzionează cu competențele academice pentru a dezvolta elevul ca lider. Astfel, elevul va deveni adultul care alege în mod conștient și responsabil pentru sine (să continue studiile și să acceseze piața muncii), și pentru comunitatea sa ca membru activ în progresul colectiv.

În acest context, în cadrul programului de educație socio-emoțională dezvoltat cu susținerea Raiffeisen Bank România, specialiștii Teach for Romania au elaborat un curriculum de formare a competențelor de leadership la elevii de ciclu primar și gimnazial. Pentru a sprijini cadrele didactice și elevii, abilitățile socio-emoționale au fost „traduse” în comportamente observabile la clasă și a fost creat un instrument pentru monitorizarea lor care să responsabilizeze profesorul pentru progresul elevului.

2 ghiduri cu activități pentru profesori

Pentru a face posibil acest progres, programul va pune la dispoziție cadrelor didactice o serie de resurse teoretice și practice care să îi ajute să integreze dezvoltarea abilităților socio-emoționale în clasă. În primul rând sunt elaborate două ghiduri metodice, pentru învățători și profesori de gimnaziu, astfel încât aceștia să se simtă încrezători în dezvoltarea conștientă și intenționată a competențelor socio-emoționale. Fiecare ghid va propune o serie coerentă de experiențe de învățare și pastile teoretice indispensabile profesorului.

10 proiecte finanțate în școală și comunitate

Cadrele didactice din cadrul programului Teach for Romania au avut formări dedicate proiectelor de tipul „service learning” în noiembrie-decembrie pentru a putea susține elevii în a concepe și implementa proiecte cât mai autonom.

Zece dintre ei au primit finanțare după un proces complet de dezvoltare a proiectelor: identificare nevoi, cauze și posibile soluții, scrierea proiectului, întocmirea unui buget, integrarea feedback-ului și aprobare. Proiectele sunt în desfășurare și se vor încheia până în iulie 2024. Pe parcurs, profesorii și elevii primesc sprijin de la specialistul pe dezvoltarea abilităților socio-emoționale și mentorii din Teach for Romania.

„Educația emoțională este punctul de plecare dar și contextul în care trebuie să se desfășoare orice proces de învățare. Profesorii Teach for Romania își încep pregătirea pentru o nouă abordare în educație plecând de la această premisă: nu poți înțelege sau reține o informație nouă dacă nu te simți bine, dacă ți-e frică, dacă nu ai încredere în profesorul din fața ta, dacă ești trist sau speriat de colegi. Nu poți învăța cu ușurință ceva ce nu îți place, ceva ce nu are nicio legătură cu viața ta de zi cu zi sau cu experiențele tale de până atunci. Programul de educație emoțională face parte din direcțiile cheie pe care ne concentrăm activitatea pentru a aduce educație de calitate în comunitățile vulnerabile din România”, spune Iuliana Pielmuș, Director Executiv, Teach for Romania.

Mai multe detalii despre programele Teach for Romania se găsesc aici.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s