Te pregatesti sa fii parinte?

Pregatirea constienta pentru venirea pe lume a unui copil este un ideal spre care din ce in ce mai multe cupluri tind. Intrebarile pe care viitorii parinti si le pun in aceasta perioada sunt variate, iar raspunsurile cat mai clare si oneste lasa loc, in scurt timp, bucuriei de a aduce pe lume un nou membru al familiei.

Isi doreste fiecare partener acest lucru?

Asta este o intrebare importanta, deoarece sarcina implica foarte multa responsabilitate. E necesar ca  fiecare partener sa isi asume responsabilitatea si sa se implice cat se poate de mult pentru ca lucrurile sa decurga favorabil pentru toata lumea. Este bine sa-l asteptati pe bebelus impreuna, sa-i transmiteti acest lucru, oferindu-i astfel iubirea si increderea ca nimic nu i se poate intampla rau.

Insa, daca nu esti foarte hotarat(a) si nu iti doresti in mod cert acest lucru,  el va simti ca este in pericol, ca locul in care se afla nu este securizant, cu alte cuvinte, nu faci decat sa-i transmiti ceea ce simti tu. Este inceputul vietii lui alaturi de tine si o etapa foarte importanta din viata intregii familii.

Esti dispus(a) sa iti asumi si riscurile ce pot aparea pe parcurs?

Responsabilitate inseamna implicare, deschidere si nu in ultimul rand flexibilitate. Odata cu luarea deciziei de a avea un copil, viata partenerilor capata o alta culoare, devine mai bogata, ramane un drum deschis pe care nu-ti ramane decat sa mergi cu grija.

Ce alte conditii de viata importante trebuie sa avem in vedere?

Din pacate, nu este suficient numai sa iti doresti un copil,  trebuie sa tii cont si de aspectul financiar. Asa ca, este recomandata stabilirea unui buget inca din timp, pentru a evita situatiile neplacute ce pot aparea atunci cand lasi totul pe ultima clipa. O lista de cumparaturi intocmita din timp poate atrage dupa sine si o serie de beneficii, de exemplu: poti gasi unele produse la reducere sau poti afla cam de cati bani e nevoie pentru a cumpara cele necesare.

Daca pana aici lucrurile merg de minune, sa vedem atunci cum stai cu timpul. Ai un job care iti ocupa mai tot timpul si unde ai multe responsabilitati? Atunci poate ca luarea concediului un pic mai din timp ar fi utila. Nu uita ca stresul iti poate afecta viata de cuplu, dar are consecinte si asupra sanatatii tale si, prin urmare, si asupra copilului.

Vei avea astfel ocazia sa te concentrezi mai mult asupra ta, asupra corpului tau: sa faci miscare, sa te hranesti mai sanatos, sa dormi mai bine.

Varsta si starea de sanatate

Sa  intemeiezi o familie, sa ai un copil sunt decizii importante in viata ta si ar fi bine sa le iei  la timpul si varsta potrivita. Perioada de varsta de la 20 la 30 de ani este cea mai benefica in acest sens. Totodata, nu trebuie sa te grabesti, dar nici sa amani foarte mult acest lucru. Iar daca ai si cateva probleme de sanatate, situatia poate fi ingreunata mult.

A face eforturi pentru o stare de sanatate cat mai buna in perioada in care te pregatesti sa devenii parinte este benefic si pentru mama si pentru copil. Aici vorbim si despre renuntarea la excese de orice fel (alcool, tutun, lipsa de odihna, stres excesiv etc.).

Viziunea comuna asupra educatiei

Este o problema care apare de obicei dupa venirea copilului, insa este important sa te gandesti la ea inca de pe acum, pentru a evita contradictii si nemultumiri mai tarziu.

De aceea, este recomandat sa comunici cu partenerul tau, indiferent de situatie, caci multe lucruri le poti rezolva doar prin simplul fapt al comunicarii nevoilor si dorintelor, printr-o negociere corecta.

Fiind vorba despre copilul vostru, fiecare isi doreste cu siguranta tot ce e mai bun pentru el, dar este de dorit sa aveti valori comune pentru el, sau macar asemanatoare.

Te-ai pregatit sa fii parinte? Ce temeri ai?                              Logo EMOVERE

Autor: Lucia Tanase – psiholog

sursa foto: freedigitalphotos.net


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s