Sustin si ma implic in saptamana Scoala Altfel!

Antonia Noel lanseaza o campanie speciala, cu ocazia saptamanii Scoala Altfel si ne povesteste mai multe aici.

Oana Anghel: Spune-ne, te rog, mai multe despre campania ta, « Sustin si ma implic in saptamana Scoala Altfel ». Ce trebuie sa faca parintii? Cum pot participa la campanie si in ce scop?

Antonia Noel: Campania « Sustin si ma implic in saptamana Scoala Altfel », pe care o numesc generic #sustinsimaimplic, are rolul de a-i determina pe parintii din toata tara sa-si constientizeze rolul de Parinte. Ce inseamna acest lucru?

In primul rand, e nevoie ca parintii sa dea consistenta acestui rol, prin prezenta concreta alaturi de copil. Mai apoi, aceasta prezenta sa fie una de calitate, una in care copilul sa primeasca ceva bun si util de la parinte, din punct de vedere cognitiv si emotional.

Originalitatea campaniei rezida in faptul ca prezenta fizica a parintelui nu va fi in cadrul familiei, ci intr-un mediu nou, in cadrul scolii unde invata copilul sau in alta parte (locul de munca al parintelui) in perioada desfasurarii saptamanii Scoala Altfel. Campania, ce se desfasoara in perioada 11-22 aprilie, are ca scop implicit o mai mare implicare a parintilor in activitatile educative ale copiilor si consolidarea relatiei parinte-cadru didactic- elev prin actiuni comune.

Ce propun concret, parintilor sa faca ?

  • Sa intre pe pagina evenimentului si sa citeasca regulamentul acestei campanii.
  • Mai apoi, sa ia legatura cu scoala unde invata copilul si sa-si propuna « serviciile » de educatie cadrului didactic (invatator/diriginte).
  • Sa initieze o activitate la/cu clasa in care sa transmita copiilor informatii/cunostinte/invataminte pe care le detine.
  • Sa faca o fotografie din cadrul activitatii si sa o publice pe pagina evenimentului.
  • Sa invite cat mai multi parinti in aceasta campanie.

Pe langa aprecierea unanima pentru implicarea si activitatea depusa in cadrul proiectului #sustinsimaimplic, parintele cu cele mai multe aprecieri (on-line) va castiga si premii din partea partenerilor acestui proiect. Orice parinte, indiferent de varsta sau sex, poate participa la aceasta campanie.

O.A.: Ce ai observat pana acum la activitatile derulate in saptamana Scoala Altfel, de te-a determinat sa lansezi aceasta campanie?

Antonia Noel: Sunt de unsprezece ani parinte si, din 2011, an in care s-a lansat proiectul « Scoala Altfel », urmaresc cu atentie evolutia lui. Am constatat cu placere entuziasmul cu care acest proiect a fost imbratisat de catre copii, inca din primul an.

Pentru elevi, Scoala Altfel e o saptamana cu totul aparte, cu un ideal de relaxare, joaca, bucurie si socializare. In acelasi timp, ei sunt curiosi si avizi sa descopere lucruri noi, idei noi, oameni noi. Copiii, asa cum ii cunoastem, sunt deschisi si pozitivi la tot ce li se propune (cu precadere cand nu sunt supusi procesului de invatare formala).

De partea cadrelor didactice, am gasit oameni implicati, dornici sa transmita lucruri frumoase. Imi aduc aminte de invatatoarea de la clasa fiului meu, care, cu multa atentie si pregatire dedicata, ne intreba, consulta, propunea, noua parintilor, in cadrul sedintelor, activitati care de care mai interesante.

Dar exista si dascali mai putin implicati. Profesori, diriginti, care, in lipsa de creativitate, de dorinta de implicare sau pur si simplu preocupati de nevoile personale, prefera sa foloseasca Scoala Altfel ca pe o saptamana de relaxare proprie, depunand un efort minim in organizarea ei. Astfel, apar tot felul de activitati care sunt menite sa « umple timpul » copiilor din aceasta saptamana, ca sa nu spun sa-l piarda definitiv.

M-as bucura ca, in ajutorul unor astfel de dascali, sa vina parintii cu idei si actiuni concrete. Am si scris despre acest lucru la un moment dat. Sunt sigura ca nu exista vreun parinte care sa nu detina o abilitate, experienta, tehnica sau competenta utila de viata pe care sa o poata impartasi copiilor. Ma bazez asadar pe dorinta fiecarui parinte de a transmite ceva bun si util celor mici. Este o sansa pentru noi, ca adulti, sa avem oportunitatea de a transmite, iar eu nu fac decat sa-i indemn pe parinti sa constientizeze acest lucru si sa treaca la actiune.

O.A.: Ai exemple de parinti implicati? Poti sa ne dai chiar si un exemplu personal, din viata familiei tale?

Antonia Noel: Am cunoscut parinti implicati, care participa sistematic an de an la activitati in cadrul Scolii Altfel. Cunosc un tatic care merge sa le povesteasca copiilor despre componentele unui calculator, o mamica care face origami cu copiii in fiecare an. Eu insami sustin, inca de la inceputul lansarii proiectului Scoala Altfel, ore deschise de comunicare relationala, in clase sau in aer liber, in functie de vreme. Suntem o mana de oameni, nu putini, insa cu siguranta nu destui.

Eu imi doresc sa cream un val de implicare in care fiecare parinte sa poata si mai ales sa-si doreasca sa transmita ceva generatiilor viitoare. In cadrul Saptamanii Scoala Altfel avem aceasta sansa, propun parintilor sa o exploateze. Si ma gandesc aici la activitati pe care le putem propune fara ca ele sa tina neaparat de meseriile noastre.

Putem sa-i invatam pe copii cum sa pregateasca o masa, cum sa cunoasca o motocicleta, cum sa coasa, cum sa repare un pantof, sa faca gem sau sa ingrijeasca o floare. Lucruri simple dar, care-si capata sensul cu adevarat si ajung la mintea si sufletul copiilor cand sunt povestite cu pasiune.

Il indemn pe fiecare parinte sa-si puna doua intrebari:

  • Care e pasiunea mea?
  • Imi doresc sa o transmit si altora?

Daca ai identificat, ca parinte, raspunsul la cele doua intrebari, nu-ti ramane decat sa treci la actiune.

O.A.: Cum ar arata saptamana Scoala Altfel, intr-o lume ideala?

Antonia Noel: Pe langa exemplele de mai sus, in lumea mea ideala Scoala Altfel s-ar petrece in afara scolii. Dascalii ar asista la orele tinute de parinti iar ceilalti parinti ar putea sa asiste si ei la expuneri/prezentari. Ar urma intrebari deschise, ale adultilor, ale copiilor. Ar fi o modalitate eficienta prin care cei mai timizi dintre copii ar indrazni sa se afirme, urmand exemplul parintilor de a pune intrebari. La finalul orelor fiecare parinte si copil ar putea merge acasa sa discute pe marginea descoperirilor facute impreuna. Stiu, este o lume ideala, o imagine in care barierele dintre parinti-profesori si copii ar cadea. De noi tine sa incepem sa de-construim aceste bariere, putin cate putin, sa incepem sa dam la o parte din caramizile zidului creat. Cred, inca o data, ca implicarea parintilor in proiectul Scoala Altfel este cel mai scurt drum in acest sens.

O.A.: Cat despre timpul de acasa, tu cum petreci timp de calitate in familie?

Antonia Noel: Sunt mama lui Alexandre de 11 ani si incerc sa-i dedic zilnic, timp de calitate. Petrecem timp dimineata si seara. Am sansa de a avea o activitate independenta si imi amenajez programul pentru a-i putea fi alaturi cat mai mult. Daca intr-o zi sunt foarte ocupata din punct de vedere profesional, atunci cand ne vedem imi fixez ca prim obiectiv re-conectarea cu el. Asta inseamna imbratisare, ascultare, multa ascultare. Ma las dusa de gandurile lui, de visele lui, de intamplarile lui, fara sa ii dau neaparat parerea mea sau sa incerc sa judec ceea ce imi povesteste. Important e sa-i fiu sprijin, sa ma simta aproape. La sfarsit de saptamana imi propun sa avem activitati comune, sa ne conectam, astfel incat bateriile noastre sa fie pline la inceput de saptamana. Incerc sa mentin in echilibru diversele roluri pe care le am, insa rolul de mama este pentru mine prioritar, e singura meserie pe care o voi practica inevitabil toata viata. E important cum ma perfectionez in ea, in fiecare zi. Tot in acest sens am si inceput sa ma implic activ in proiectul saptamana Scoala Altfel si invit cat mai multi parinti sa o faca, constient si responsabil.

Timpul petrecut cu copilul este un timp pe care nu-l mai putem recupera iar de momentele petrecute impreuna cu parintele copilul isi va aminti toata viata.

Participa si tu, parinte la campania #sustinsimaimplic!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s