Cei mai multi dintre noi ne crestem copiii…din mers. Timpul curge repede, suntem mereu pe fuga si abia reusim sa ne vedem la sfarsitul zilei cu copiii si sa-i intrebam ce-au mai facut si cum s-au mai jucat.
Cati dintre noi apuca sa mediteze la felul in care isi cresc copiii si la valorile pe care doresc sa le inspire?
Se pare ca parintii din comunitatea Itsy Bitsy chiar se gandesc serios la educatia copiilor lor! I-am intrebat daca s-au gandit vreodata ce vor sa-si invete copiii, ce idealuri isi propun sa le inspire in viata si am aflat multe lucruri minunate. Vi le impartasim aici si le multumim pentru sinceritatea si intelepciunea lor!
Fie ca isi dau seama sau nu, parintii sunt primele modele ale copilului
• Degeaba le spunem copiilor ce e bine, daca ei la noi nu vad sau nu simt ca facem asa cum zicem. E chiar degeaba. Daca noi nu ne schimbam din interior, macar de dragul copiilor, eu cred ca mare lucru nu reusim. Acum depinde, normal, de standardele pe care si le propune fiecare pentru copil. (Myria, 2 copii)
• Orice valoare pe care incercam sa o transmitem copiilor, dar nu credem in ea, sau, mai bine zis, nu o practicam, isi va rata tinta. Copilul face ceea ce vede (simte), nu ceea ce vrem noi sa faca. E firesc, nu? Ma intreb cati dintre noi suntem constienti de uriasa responsabilitate pe care o avem prin comportamentul nostru in primul rand, apoi prin ceea ce, programatic incercam sa transmitem copiilor. Cati ne dam seama ca filmele pe care le vedem, muzica pe care o ascultam, cartile pe care le citim, hainele pe care le imbracam, cuvintele pe care le rostim ne formeaza atat pe noi, cat si pe cei de langa noi? E ca fumatul pasiv, acest comportamt pasiv insusit. Un copil se poate imbolnavi de plamani chiar daca nu el fumeaza, ci adultul de langa el. Ei bine, copilul se poate „imbolnavi” astfel si de comportamentul parintelui. (Anca, 3 copii)
Valorile noastre sunt constrangatoare pentru copii?
• Cat sunt mici, copiii trebuie orientati, ajutati, controlati. Asa cum acum o controlez pe fetita mea cea mica sa nu cada din pat cand se rostogoleste si o pun in patut daca nu pot sa stau langa ea. Chiar daca ea vrea sa vada ce e jos, nu o las, pentru ca e prea mica si nu stie ce vrea, si daca o sa cada o sa planga, sau si mai rau, ar putea sa se loveasca mai tare si sa ramana cu urmari. Cam asta e principiul. Unele lucruri trebuie sa le vada cu ochii lor ca sunt rele, iar altele nu. Cand vor fi mai mari vor intelege… Si daca noi nu bravam in fata lor, pretinzand ca suntem altii decat e realitatea, daca dorim sa ii controlam doar din iubire si nu din nu stiu ce frustrari de-ale noastre, daca incercam sa fim modele de moralitate pentru ei, daca ne rugam, eu cred ca incet-incet lucrurile se aranjeaza. (Myria, 2 copii)
Ce valori concrete vrem sa ii transmitem copilului?
• In primul rand, vreau ca ei sa aiba o ordine interioara, sufleteasca. Adica, sa nu aiba complexe, temeri, sa nu isi doreasca sa fie altfel sau altcineva. Sa se cunoasca si iubeasca asa cum sunt ei insisi. Sa fie corecti, sa nu minta, nici macar in lucruri mici. Sunt convinsa ca nu voi reusi sa ii cresc ideal, dar incerc sa ma feresc cat mai mult de greseli. Si apoi e clar ca va veni si vremea cand ei vor face propriile alegeri. Vreau ca aceste alegeri sa le faca cu mintea limpede si nu din prisma unor neajunsuri. (Myria, 2 copii)
• Parintii mei sunt oameni simpli … ceea ce cred eu ca au reusit sa-mi transmita (desi mai am un frate si o sora si vad ca „nu raspund” la fel acestei „valori”) este urmatorul lucru: sa apreciezi efortul lor de a te creste (sub toate aspectele) … eu asta am simtit cand am fost in facultate, la distanta (fizica) de ei … am zis ca imi va crapa obrazul de rusine daca eu, aici, nu invat si imi las restante, cand stiu cat se chinuie tata pe santier sa ma tina la scoala … eu cu asta am crescut, e de fapt o insumare a unor „valori” cu care au crescut si parintii mei, oameni simpli de la tara … (Aurelia, 1 copil)
• Cum vreau eu sa imi cresc copilul – sa stie ce inseamna un principiu, sa isi formeze niste principii care sa il ghideze pe el, dar fara sa le faca rau celor din jur. Sa nu judece oamenii, sa ii accepte asa cum sunt si sa nu ceara de la fiecare mai multe decat respectivul poate da. Incerc sa ii dezvolt curiozitatea si ambitia, dar asa incat sa nu calce in picioare tot ce in jur pentru atingerea unui scop. Sa stie ce inseamna demnitate – a lui si a celor din jurul lui, si sa tina la ea. Incerc sa ii acord oarecare libertate, dar sper sa nu depasesc limita si sa il „scap” de sub mana… Vreau ca el sa se descurce cat mai bine in viata, dar fara sa piarda din vedere ce inseamna a fi om. (Diana, 1 copil)
• Ma mai gandesc la alta valoare, nu stiu cum s-o sintetizez intr-un singur cuvant… e vorba de constiinta lucrului bine facut, a lucrului dus pana la capat, cu greutati, cu ajutor suplimentar, dar sa se tina de promisiunea facuta siesi… (Aurelia, 1 copil)
• Eu incerc sa-mi cresc mogaldeatza in iubire… Stiu e cam evaziv spus, dar nu stiu cum as putea sintetiza mai bine… Din iubire decurg toate celelalte principii de viata…
Toate sunt in legatura directa cu iubirea de sine, cu iubirea de Dumnezeu si cu iubirea de ceilalti oameni. (Irinuca Popii, 1 copil)
• Vreau sa cresc oameni care sa nu aiba niciodata motive sa se rusineze de ceea ce au facut, sa poata trece senini, cu fruntea sus printre oameni. Vreau sa le placa munca, sa stie sa se bucure de munca lor si de rezultatele ei. Vreau sa puna pret pe frumusetea interioara a omului, nu pe ceea ce izbeste ochiul. Vreau sa invete sa rada, sa se bucure de „nimicurile” vietii (lucruri marunte precum o frunza frumos colorata, un nor pufos…). Vreau sa evite cearta, sa caute sa-i impace pe cei ce se afla in conflict (eu am mai impacat pe strada copii care se certau, pentru mine a fost o mare bucurie sa-i vad ca pleaca de langa mine vorbindu-si prieteneste). Vreau sa pretuiasca sanatatea si sa o ingrijeasca. Vreau sa zambeasca oamenilor (nimeni nu are mai mare nevoie de un zambet decat cel care nu il mai poate darui). Vreau sa respecte pe toata lumea, sa respecte natura, este darul lui Dumnezeu. Si mai vreau sa iubesca munca fizica… asa-zisa munca de jos; sa-i respecte pe cei care o fac si sa nu considere ca este rusinos. (Martina, gemeni)
• Eu incerc sa-l invat pe Luca sa-i iubesca pe cei din jur…si sa respecte munca…si sa fie cinstit…si sa nu minta…. Imi aduc aminte de un lucru pe care mi-l tot „canta” mama cand eram mica: « Nu e o rusine sa muncesti, nici daca speli scarile blocului. Este o rusine sa furi.» La care eu am mai adaugat (cu timpul): « Apreciaza orice face cineva pentru tine/in locul tau pentru ca te „scuteste” pe tine ». (Mirela, 1 copil)
• M-am gandit ca traim intr-o lume mult prea tumultoasa, plina de primejdii, si cea mai sigura cale de a-i tine feriti pe copiii mei de aceste nebunii ale lumii a fost sa-i indrept catre biserica. Ii duc cate putin, pentru ca nu vreau sa-i sufoc. Si mi-a placut citatul acela: „sa vorbesti mai mult cu Dumnezeu despre copii, decat cu copiii despre Dumnezeu”. (Lorena, 2 copii)
Concluzie?
Chiar daca ar parea o « tema» in plus, valorile in care ne crestem copiii sunt un subiect pentru care merita sa facem efortul de a gasi timp. Noi, ca parinti, suntem surse permanente de valoare/nonvaloare pentru copiii nostri si depinde de noi care din aceste doua fatete iradiaza mai mult spre ei. Suntem constienti ca micutii nostri, astazi inocenti, vor fi produsul ambalat al comportamentului nostru din clipa prezenta, indiferent de bunele intentii pe care le avem in demersul nostru educativ?
Este adevarat ca societatea de astazi pare sa descurajeze valoarea si sa ia in ras moralitatea. A fi moral intr-o lume imorala nu inseamna insa esec, ci eroism. Acesta este eroismul contemporan, mai greu de sustinut pana la capat decat un razboi din vechime. Cine se incumeta sa fie eroul copilului sau?
