Strange o doza de aluminiu fara sa o atingi

Uimeste-ti copilul cu un experiment aproape magic, prin care mototolesti o doza de aluminiu, fara a o atinge sau a calca pe ea cu piciorul.

Daca stim cum sa le prezentam, experimentele de fizica pot deveni adevarate numere de magie. Pentru ca, precum bine stii, intotdeauna invatam cu mai multa pofta atunci cand ne jucam. Asa ca, invata-ti copilul mai multe despre presiunea aerului, cu acest exercitiu de fizica distractiva.

Ai nevoie de:

  • o doza de aluminiu goala (de la un suc);
  • o oala de 2-3 litri;
  • un cleste de bucatarie (de gratar).

Cum se face:

Umple oala cu apa rece. (Optional, in oala cu apa poti pune si niste cuburi de gheata.) In doza de aluminiu, toarna o lingura de apa.

Pe aragaz, incalzeste doza de aluminiu, pana cand apa din interior fierbe. In acel moment, un nor de aburi va iesi din gura dozei. Lasa apa sa fiarba cam 30 de secunde. Folosind clestele de gratar, apuca doza si, rapid, intoarce-o cu gura in jos, cufundand-o in oala cu apa rece.

Doza ar trebui sa se stranga singura, aproape instantaneu.

02

Ce se intampla?

In momentul in care apa din doza a inceput sa fiarba, aburii au impins aerul afara din interiorul dozei. Cand doza s-a umplut doar cu aburi (adica dupa acele 30 de secunde de fierbere), tu ai racit-o imediat, rasturnand-o in oala cu apa. Racind doza, ai provocat un condens in interiorul ei, realizand astfel un vacuum partial. Presiunea extrem de mica a acestui vacuum din interiorul dozei a permis presiunii de aer din afara dozei sa o striveasca.

O doza este strivita cand presiunea din afara ei este mai mare decat presiunea din interiorul ei, diferenta fiind mai mare decat poate suporta doza. Cand strangi o doza de aluminiu cu mana, presiunea din afara devine mai mare decat cea din interior.

Ai grija cand faci acest experiment. Copiii nu ar trebui sa se joace pe langa aragaz, asa ca fii mereu langa puiul tau si ocupa-te tu de incalzirea dozei pe aragaz. De asemenea, folositi manusi de bucatarie, pentru ca orice om de stiinta stie cat de important este sa te protejezi.

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s