Soluții pentru a avea copii activi și energici

Știați că Academia Americană de Pediatrie recomandă copiilor cel puțin 60 de minute de mișcare pe zi?

Dincolo de o hrană sănătoasă, de un mediu calm și sigur, de liniște și de o ambianță plăcută și securizantă în familie, copilul are nevoie să fie activ. Corpurile lor sunt construite în așa fel încât să fie energice. Au nevoie de joc, de activități care să le pună în mișcare corpul, mai ales în aer liber. De acțiuni care să-i învețe cum să-și folosească trupul și să își întărească conexiunile din creier.

Ce putem face noi, ca parinti, să-i ținem activi în natură, mai ales dacă avem copii încăpățânați, care, cu greu, se lasă scoși din confortul casei? Cum putem să le întărim mintea și sufletul pentru a fi creativi, puternici și sănătoși fizic și mental, prin exerciții și joc în natură?

Pe lângă soarele călduț care ne sporește cheful de viață și ne îndeamnă să îmbrățișăm natura cu tot ce are ea mai frumos, primăvara înseamnă și ploaie, noroi și uneori vreme posomorâtă. Chiar și așa, este important pentru sănătatea copiilor noștri să ne asigurăm că fac activitate fizică. Zilnic. Afară. Pentru a respira din plin aerul curat, pentru a simți miresmele florilor, pentru a asculta păsările, pentru a se conecta cu viața în forma ei cea mai pură.

Cum reușim însă, să-i ținem departe de gadgeturi, de televizor sau de discuțiile lungi la telefon cu prietenii lor? Este adevărat, temele, pretențiile tot mai mari de la școală, sentimentul că nu sunt buni la sport, lipsa unor modele active, familiile ocupate, care lucrează mai tot timpul, fără a avea timp de calitate petrecut împreună cu copiii lor, toate creează un mediu propice de delăsare și de renunțare la mișcare și joc în aer liber.

Iată câteva sfaturi care te vor ajuta în a pune în aplicare planul de a avea copii activi și energici:

1. Ieșiți afară, cu bicicleta, cu rolele ori plimbând cățelul. Dacă nu de la prima încercare, la următoarea sigur cel mic vă va însoți. Activitatea în aer liber nu poate fi niciodată apreciată cu adevărat, dacă tu și copiii tăi petreci tot timpul în casă, așteptând vremea perfectă și timpul potrivit de stat împreună. Ieșiți afară cu bucurie, povestiți despre peripețiile voastre și asigurați-vă că deschideți drumul prin care copiii descoperă, prin puterea exemplului. Nu vă fie teamă chiar să vă murdăriți puțin și să vă jucați în noroi. Ori să faceți năstrușnicii comice, care să binedispună și să stârnească în copil bucuria jocului.

2. Asigurați-vă că poartă îmbrăcăminte adecvată, care să nu le creeze disconfort.

Zilele de primăvară pot fi înșelătoare. Asigurați-vă că cei mici au îmbrăcăminte potrivită pentru vreme, cum ar fi cizme și haine de ploaie și mai multe straturi de haine subtiri. În acest fel, caldura este păstrată mult mai bine, iar copiii sunt pregătiți să înfrunte orice fel de temperaturi. Stropitul prin bălți este mult mai plăcută atunci când poți pleca acasă cu șosete uscate și calde!

3. Lăsați copiii să aleagă!

Uneori, cel mai mare lucru care îi împiedică pe copii de la o activitate este tocmai sentimentul acela neplăcut de a se simți forțat să acționeze. Lăsați copiii să aleagă ce vor să facă. Dacă au nevoie de puțin ajutor, oferiți-le o listă de opțiuni acceptabile (plimbare, drumeții, ciclism, jocuri în parc și așa mai departe) și permiteți-le să-și aleagă activitatea preferată. Fiți deschis și la sugestii. S-ar putea să descoperi un o provocare demnă de luat în seamă.

4. Invitați prieteni.

Adesea, copiii vor doar să petreacă timp cu prietenii lor, mai ales pe măsură ce cresc. Permiteți-le! Rugați-i chiar să-și invite colegii la o plimbare sau să petreacă o zi în parc.

5. Grădinăriți, dacă aveți un petic de pământ!

Grădinăritul este o oportunitate extraordinară pentru copii de a petrece timp frumos, dar și pentru a deprinde tot felul de informații interesante. Săpatul dezvoltă și întărește abilitățile motorii fine. În plus, grădinăritul face legătura între teorie și practică. Puneți semințe la încolțit în ghivece, pe care ulterior plantați-le în răsadnițele din aer liber. În așa fel, copiii pot învăța despre legume si fructe, despre importanța consumării lor, dar și despre efortul pe care îl fac agricultorii, care trebuie respectați și apreciați. Așadar, grădinăritul este o modalitate interesantă de a încorpora știința în programul celor mici.

Beneficiile de a fi activ

Când copiii sunt activi, corpul lor prinde aripi. Iar pe lângă bucuria jocului, exercițiile fizice regulate oferă numeroase beneficii:

  • muşchi şi oase puternice;
  • greutate optimă;
  • scăderea riscului de a dezvolta diabet de tip 2;
  • somn mai bun;
  • o perspectivă mai bună asupra vieții.

De asemenea, copiii activi fizic sunt mai motivați, concentrați și îndreptați către succes și, mai presus de toate, încrezători în forțele proprii.

Pentru a fi motivați să iasă afară și să facă mișcare, nu uitați să:

1. Alegeți activitățile potrivite pentru vârsta copilului: Dacă nu o faci, copilul se poate plictisi și va renunța.

2. Oferă copiilor o mulțime de posibilități de a fi activi: Copiii au nevoie de părinți dornici să-i sprijine și să le insufle dragostea pentru diferite sporturi și activități în natură: puneți-le la dispoziție echipament sportiv, înscrieți-i la cursuri și duceți-i la locuri de joacă, în parcuri, în locuri care să le stimuleze pofta de acțiune și de cunoaștere.

3. Păstrați focusul pe distracție. Copiii nu vor face ceva ce nu le place. Când ei se bucură de un joc, vor parcă să nu se mai sfârșească. Exersarea unei activități, fie că este vorba de înot sau de mers pe bicicletă, le îmbunătățește abilitatile și îi ajută să se simtă împliniți, mai ales când efortul este observat și lăudat. Aceste sentimente bune îi fac adesea pe copii să-și dorească să continue activitatea și chiar să încerce altele.

4. Intăriți-le imunitatea, pentru ca organismul să fie puternic și rezistent
Folositi produse ce conțin ingrediente naturale, eficiente, dovedite clinic, care susțin organismul și-i dau starea de bine.

Imunicor Kids, suspensie orală, cu gust delicios, de fructe de pădure, pentru copii de peste 3 ani și Imunicor capsule pentru adulți și copii mai mari de 12 ani sunt binevenite de-ndată ce sezonul răcelilor apare. Ele conțin Epicor, un postbiotic de nouă generație, studiat clinic, recomandat pentru a spirjini sistemul imunitar și a ameliora simptomele de răceală la copiii de peste 3 ani, adolescenți și adulți. Profilul complex al biocomponentelor sale include o combinație unică de polizaharide, proteine și peptide, polifenoli, vitamine, aminoacizi, antioxidanți și beta-glucani.

Pe lângă EpiCor, Imunicor Kids Suspensie, pentru imunitatea celor mici, mai conține și Nutra-C™, o formă biodisponibilă a vitaminei C, dezvoltată pentru o mai bună absorbție și acțiune non-acidă, blândă, asupra stomacului. Vitamina C contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar și la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.

Se spune că jocul este munca copiilor. Și este adevărat! Jocul este modul în care copiii învață despre lume, despre ei înșiși, despre tot ceea ce îi înconjoară. Face parte din dezvoltarea sănătoasă, ca și consumul de legume, cititul cărților și un somn bun.

Activitățile în aer liber dezvoltă imaginația și creativitatea, si mai ales de toate, oferă beneficii emoționale și comportamentale. Jocul frecvent, zilnic, poate ajuta la reducerea anxietății, stresului și iritabilității. Adulții care observă copiii la joacă, îi pot ajuta să înțeleagă mai bine emoțiile numindu-le.

Joaca este un profesor excelent. Prin joc, copiii învață cum să navigheze prin lume, într-un mod pe care îl pot înțelege și procesa. Ei explorează cum să lucreze în grupuri, să împărtășească, să negocieze, să rezolve conflicte și să se pronunțe singuri.

Timpul zilnic în aer liber este miraculos. Susține sănătatea fizică și mintală a copiilor și o capacitate mai mare de autoreglare. Îmbrăcați copiii în haine în ton cu vremea, bucurați-vă și relaxați-vă împreună! Copiii vor fi mai fericiți și mai sănătoși!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s