Simona Dragomir despre viata de mamica

Simona Dragomir, cunoscuta realizatoare TV si radio, ne povesteste cum arata viata de mamica pentru ea si cum o imbina armonios cu celelalte roluri.

„Viata este atat de scurta, incat vreau sa petrec tot mai mult timp cu cei dragi, in familie”, marturiseste Simona Dragomir (fosta Balanescu), noua realizatoare a emisiunii „Meditatii pentru parinti” – Itsy Bitsy.

Fericita mamica are doi copii minunati, Rebecca de 7 luni si Marc de 7 ani, care ii insenineaza glasul de fiecare data cand vine vorba despre ei.

 

Oana Anghel: Cum reusesti sa impaci viata de mamica si sotie cu cea profesionala, de personalitate in fata camerelor de filmat?

Simona Dragomir: Cine spune ca reusesc? Incerc, nu este deloc usor, dar este atat de frumos! Incerc sa fiu o mamica buna si intelegatoare, o sotie iubitoare, iar la televiziune si radio, prin ceea ce fac, incerc sa fiu cat mai aproape de telespectatori si ascultatori, pe aceeasi lungime de unda cu ei daca se poate si sa ofer impreuna cu invitatii speciali pe care ii am, informatii utile, de calitate.

O.A.: Cum ti s-a schimbat viata in momentul in care a aparut Marc pe lume?

S.D.: Am realizat dintr-o data ca viata nu imi mai apartine. Copiii sunt comoara cea mai de pret, ei devin importanti, toate deciziile le iau in functie de ei, in permanenta ma gandesc cum sa fac si ce sa fac ca sa ne fie bine si sa ramanem o familie unita!

O.A.: Dar cand o aveai pe micuta Rebecca in burtica?

S.D.: Micuta Rebecca a fost dorita si asteptata de toata familia: de mine, de taticul ei Rares si de fratiorul ei Marc. Asa ca am simtit multa bucurie, emotie, dragoste…

O.A.: Care sunt lucrurile pe care le-ai invatat, de-a lungul cresterii celor doi copii ai tai? Fie lucruri pe care nu le stiai, fie despre care credeai ca vor fi altfel.

S.D.: Am simtit de cele mai multe ori cum practica difera atat de mult de teorie. Doar cand nu esti parinte simti ca le stii pe toate citind si observand ce se intampla cu ceilalti parinti si copiii lor. Cand insa devii tu parinte, lucrurile incep sa se vada dintr-o cu totul alta perspectiva, raman atat de multe variabile si necunoscute…

O.A.: In ceea ce priveste cresterea copiilor, cum te-au influentat specialistii pe care ii intalnesti in domeniul in care lucrezi?

S.D.: Am incercat  sa tin cont de sfaturile lor, pentru ca am ce invata zilnic de la ei, sunt oameni minunati, adevarati profesionisti, dar nu am uitat insa ca fiecare copil este unic in felul sau, chiar daca vorbim de frati, ca fiecare simte si reactioneaza diferit  in functie de varsta si de personalitate.

O.A.: Ce iti place sa faci in timpul liber, atat cu familia, cat si de una singura? Cum iti place sa te relaxezi?

S.D.: In timpul liber, imi place sa ma relaxez impreuna cu familia, iesind in parc, in natura. De una singura, nu prea mai am timp sa ma relaxez si nici nu incerc. Viata este atat de scurta, incat vreau sa petrec tot mai mult timp cu cei dragi, in familie.

O.A.: As vrea sa incheiem interviul cu un sfat pentru toate super-mamticile ca tine, care le fac pe toate!

S.D.: Incercati sa aveti o familie frumoasa si un job pe care sa il faceti cu multa placere, care sa fie practic ca o pasiune, nu ca o indatorire. Nu e usor sa te imparti intre atatea joburi pe care le are pana la urma o femeie: sa fie mama, sotie, angajata, gospodina, fiica si lista cred ca poate continua, dar este atat de frumos, incat merita incercat!

Autor interviu: Oana Anghel – Editor Web Itsy Bitsy


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s