Secom® deschide două noi magazine

Secom®, lider de autoritate în soluții de medicină integrativă, își extinde rețeaua natională de retail cu două noi magazine, unul în AFI Cotroceni din București și unul în Iulius Mall Suceava.

În magazinele recent lansate, consumatorii pot găsi întreg portofoliul Secom® care include o gamă diversificată de sute de produse de înaltă calitate: suplimente alimentare cu ingrediente studiate, certificate si brevetate la nivel global, ceaiuri, alimente funcționale, produse ecologice de îngrijire personală și cosmetice naturale care pot susține o viață echilibrată și sănătoasă.

În plus, în magazinele Secom® orice vizitator are acces gratuit la serviciul de consultanță personalizată, fără a fi condiționat de o achiziție. Consultanții Secom®, specializați în fitoterapia științifică, sunt mereu la dispoziția consumatorilor cu recomandări individualizate, astfel încât aceștia să poată alege în mod informat produsele cele mai potrivite nevoilor lor.

Magazinul Secom din AFI Cotroceni

„Magazinele reprezintă pentru noi mai mult decât un spațiu comercial, sunt o platformă educațională și de relaționare cu consumatorii noștri. Prin deschiderea acestor locații noi în București și Suceava, dar și prin extinderea recentă a portofoliului cu noi categorii de produse, facem pași înainte spre transformarea celor 16 magazine Secom® în Wellbeing Stores. Aici consumatorii noștri găsesc un portofoliu variat de produse premium, dar mai ales parteneri avizați de discuție, empatici si deschiși să îi sprijine în călătoria lor spre un stil de viață mai sănătos” spune Radu Ciurba, Business-Unit-Director Secom® Retail.

Investiția în cele două noi magazine Secom® din AFI Cotroceni și Suceava Iulius Mall a fost de peste 100 000 de euro și face parte din strategia de extindere națională a companiei. În urmă cu doar o lună Secom® a mai lansat o insulă comercială în Băneasa Shopping City din București, iar până la finalul anului compania intenționează să mai deschidă un magazin.

În prezent, rețeaua de retail Secom® numără 16 magazine situate în orașe din toată țara: București (5 locații), Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Ploiești, Pitești, Sibiu, Timișoara, Arad, Oradea și Suceava. În plus, produsele Secom® sunt comercializate pe platforma online www.secom.ro și în peste 8000 de farmacii și magazine cu profil naturist la nivel național.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s