Se lansează ”Ce-ai făcut la școală?”, filmul manifest produs de Asociația GO-AHEAD

Data de 28 martie 2024 marchează un moment extraordinar pentru Asociația GO-AHEAD întrucât, la 7 ani de la înființare, lansează primul film documentar care îi are în prim-plan pe beneficiarii programelor educaționale dezvoltate și implementate de asociație.

Misiunea asociației este integrarea dezvoltării socio-emoționale și consilierii în procesul educațional din România crescând astfel calitatea actului educațional, incluziunea socială și șansele egale la educație. Împreună creștem oameni echilibrați.

Filmul documentar ”Ce-ai făcut la școală?” este realizat de Asociația GO-AHEAD în cadrul proiectului ”GO AHEAD WITH YOUR BEST DREAM!” și regizat de Tedy Necula.

”Ce-ai făcut la școală?” este un manifest despre curajul tinerilor elevi din liceele tehnologice și importanța acestora în societate ca profesioniști și membri ai comunității. Într-o eră în care meseriile lor sunt din ce în ce mai necesare, acești tineri talentați sunt încă stigmatizați de prejudecăți care le limitează opțiunile și potențialul. Acești elevi au abilități practice și tehnice deosebite și pot aduce contribuții semnificative în societate. Prin valorizarea și încurajarea acestor tineri talentați și dedicați, putem stimula inovația, creșterea economică și progresul social.

Cunoscându-le poveștile, putem împreună să schimbăm perspectiva și să privim dincolo de etichete.

Lansarea filmului va succede Conferința Educațională GO AHEAD WITH YOUR BEST DREAM, în cadrul căreia vor participa elevii liceelor tehnologice alături de profesori și reprezentanți ai diverselor instituții invitate. Vor urca pe scenă persoane emblematice, oameni care cred cu tărie că accesul tinerilor la consiliere personală și profesională le poate influența viața în mod pozitiv

Premiera filmului va avea loc la Cineplexx Băneasa, joi, 28 martie 2024, într-un cadru privat în prezența a peste 450 de elevi, profesori, mentori, consilieri, autorități, parteneri, reprezentanți ai companiilor cu activitate în România, presă, donatori, voluntari, reprezentanți ai ONG-urilor, reprezentanți ai autorităților naționale și locale.

În luna aprilie, filmul va fi prezentat gratuit în școli și cinematografe partenere în mai multe orașe din țară, în cadrul Caravanei Go Ahead with your best dream.


Mai multe detalii despre proiectul GO AHEAD WITH YOUR BEST DREAM! se găsesc aici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s