Se deschide primul Centru Multifuncțional de Terapie și Cercetare în Autism din România

Autism Voice deschide Institutul Autism Voice, primul Centru Multifuncțional de Recuperare și Cercetare în Autism, alături de NN România, partener principal care susține inițiativa printr-o donație de 200.000 de euro, și de alți parteneri care s-au alăturat misiunii de a sprijini persoanele diagnosticate cu autism.

Începând din 17 noiembrie 2022, Institutul Autism Voice, un proiect unic în România, devine funcțional și pune bazele cercetării în domeniu pe plan local, aducând în România programe inovatoare de recuperare inclusiv pentru adolescenți și adulți diagnosticați cu autism.

Centrul va contribui, astfel, la dezvoltarea și aplicarea de terapii adaptate nevoilor pacienților, la monitorizarea evoluției recuperării și integrării acestora, și la o mai bună înțelegere a răspândirii tulburărilor din spectrul autist.

„După 14 ani de activitate în sprijinul copiilor cu autism, prin centrele și programele noastre, și după o amplă campanie de strângere de fonduri, deschidem ușile primului Centru Multifuncțional de Terapie și Cercetare în autism din România. Nevoia unui Institut a pornit de la copiii cu care am lucrat în trecut și care astăzi sunt adolescenți și adulți care nu au acces la programe de sprijin dedicate sau instituții de suport. Obiectivul Institutului este de a asigura un mediu în care orice persoană diagnosticată cu o tulburare din acest spectru să fie văzută, auzită, înțeleasă și să primească sprijinul de care are nevoie, nu doar în dezvoltarea abilităților, ci și pentru a se descurca independent”, a spus Anca Dumitrescu, Președinte Autism Voice.

Tratamentul adecvat și terapiile de specialitate au un rol vital în evoluția persoanelor diagnosticate cu autism și în creșterea șanselor la o viață cât mai funcțională, ajutând pacienții să depășească dificultățile asociate autismului. Peste 90% dintre respondenții unui sondaj desfășurat recent de Autism Voice conștientizează aceste nevoi, iar 78,5% consideră că o persoană diagnosticată cu autism poate reuși, cu sprijin corespunzător, să ducă o viață independentă.

Cu toate acestea, soluțiile de sprijin accesibile în prezent persoanelor cu autism sunt insuficiente în România, aspect observat de 75% dintre respondenți, care consideră că persoanele cu autism nu au destulă susținere pentru a beneficia de terapie și pentru a avea șansa la o viață autonomă, a mai arătat sondajul Autism Voice.

Institutul Autism Voice urmărește să dezvolte soluțiile de sprijin pentru copii și adulții diagnosticați cu autism într-un mod adaptat nevoilor lor actuale.

Amplasat într-o clădire cu trei etaje din București, pe Strada Orzari 86, Centrul Multifuncțional de Terapie și Cercetare în Autism include zone dedicate cercetării și dezvoltării terapiilor și săli de lucru destinate ședințelor de terapie, de integrare școlară de formare profesională sau de consiliere, dar și programelor de auto-independență, cum ar fi LIFE Autism.

„Autismul este tot mai des întâlnit și cei mai mulți dintre noi cunoaștem sau am intrat în contact pe parcursul vieții cu o persoană diagnosticată cu această afecțiune. Vedem în jur din ce în ce mai multe cazuri, dar nu la fel de vizibile sunt și dificultățile cu care se confruntă pacienții în eforturile lor de a avea o viață cât mai autonomă și nevoile lor de susținere. La NN vrem să facem o diferență în viețile lor și, de aceea, ne-am alăturat Autism Voice în această misiune ambițioasă de a dezvolta sistemul de suport dedicat copiilor și adulților diagnosticați cu autism. Pentru ei, Institutul Autism Voice contează, fiind o cărămidă importantă pentru accesul la terapii și dezvoltarea abilităților, dar mai ales pentru construirea unui viitor independent”, a spus Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Marketing & Operations Officer la NN România.

LIFE Autism, singurul program de terapie dedicat adolescenților și tinerilor cu autism

LIFE Autism este un program complet de terapie creat de Autism Voice pentru adolescenții și tinerii diagnosticați cu autism care se va desfășura în cadrul Centrului Multifuncțional de Terapie și Cercetare în Autism. Programul încorporează predarea abilităților sociale, relaționarea în grup, comunicarea, independența și reglarea comportamentală. Curricula programului cuprinde abilități specifice, precum abilități academice funcționale din matematică sau limba română, precum utilizarea banilor, utilizarea unui laptop sau scrierea unui mesaj text, dar și obiective generale, extinse asupra abilităților deja existente, cum ar fi reducerea dependenței de sprijin sau auto-reglarea și auto-monitorizarea comportamentelor și activităților.

Obiectivele terapeutice ale acestui program sunt de a dezvolta independența adolescenților și tinerilor, de a-i ajuta să devină mai atenți și mai conștienți față de sine și mediul din jur, de a-i învăţa să-și controleze emoțiile și să se autoregleze din punct de vedere comportamental, de a obține forme funcționale de comunicare, de a relaționa mai ușor, ca parte a misiunii ample a Institutului Autism Voice.

Mai departe, Institutul Autism Voice are nevoie de sprijin financiar continuu pentru a susține activitatea și programele pentru persoanele diagnosticate cu autism.

Companiile care vor să se alăture misiunii Autism Voice se pot implica prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit sau a 3,5% din impozitul pe venit, iar persoanele fizice pot dona 2 euro printr-un SMS cu textul VOCE la numărul 8844.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s