Trecem în această perioadă printr-o experiență dificil de înțeles chiar și pentru noi, adulții, aceea de a ne afla în apropierea unui conflict armat. Pentru cei mai mulți dintre noi este aproape de neconceput să existe un astfel de război astăzi, de aceea putem trăi sentimentul că totul este ireal, că privim un film sau că nu mai înțelegem realitatea; putem chiar să o negăm.
Toate acestea sunt mecanisme naturale pe care psihicul nostru le folosește în starea de șoc pentru a se apăra de o informație cu un puternic impact emoțional, ne spune Adriana Mitu, psihoterapeut specializat în lucrul cu copii și adolescenți, psiholog clinician și psihotraumatolog în formare.
Ea atrage atenția că este important să ne adunăm în noi pentru a putea să-i securizăm emoțional pe copii, care își iau reperele de echilibru și siguranță de la părinți și de la ceilalți adulți care îi înconjoară. Este, totuși, foarte dificil să faci acest lucru când poate cel mai pregnant sentiment al ultimelor zile este nesiguranța.
Citește și:
Cum le vorbim copiilor despre război
La ce să fim atenți când abordăm subiectul războiului cu copiii?
Întrebări utile de adresat copiilor în discuțiile privind războiul
Copiii noștri nu sunt prima generație de copii care au crescut cu războaie și evenimente mondiale supărătoare. Generația părinților de astăzi a trecut cel puțin prin două astfel de evenimente: revoluția din 1989 și atentatele din 11 Septembrie 2001.
Tu îți amintești cum a fost să fii copil în acele vremuri?
Ceea ce este nou este modul în care această generație de copii școlari și adolescenți accesează și consumă știri și evenimente mondiale.
Iată, mai jos, un scurt ghid pentru părinți propus de Adriana Mitu pentru a-i securiza emoțional pe copii și adolescenți în situația actuală:
1. Părintele este spațiul de siguranță al copilului. Indiferent ce se întâmplă în jurul său, atât timp cât părintele este acolo, pentru copil aceasta înseamnă siguranță. Așadar, primul pas este să stăm noi cu emoțiile noastre și să le așezăm puțin înăuntrul nostru, înainte de a vorbi cu cel mic. Dacă tu vei avea o stare de panică, copilul o va resimți și el, inevitabil.
2. Profesorii reprezintă al doilea pilon de siguranță al copilului. Din păcate, în urma unui scurt sondaj pe care l-am realizat zilele acestea în rândul copiilor și adolescenților am descoperit faptul că o parte dintre profesori au ajuns la școală plini de propriile frici, transmițându-le copiilor mesaje care i-au alarmat. Mai ales pentru preadolescenți și adolescenți, profesorii sunt un reper de siguranță.
3. Limitează accesul la știri, pentru că în media sunt prezentate imagini șocante, care pot afecta emoțional copiii. Mai ales pentru preșcolari și școlarii mici este esențial ca aceste informații să vină către ei prin filtrul părintelui.
4. Nu evita subiectul. Doar despre lucrul acesta se discută în ultimele zile și inevitabil copiii aud informații de la prieteni, colegi, de la adulții din jur. Pornește discuția cu copilul de la ceea ce știe deja, de la ce a auzit.
5. Răspunde punctual la întrebări, amintindu-i copilului că în acest moment este în siguranță și că adulții lucrează spre a rezolva situația. Formulează ideile și comunică informațiile simplu, într-un mod ușor de înțeles de către copil.
6. Stai împreună cu cel mic cu emoțiile pe care le simte: furie, frică, neputință. Fiecare persoană va reacționa în felul său. Întreabă-l ce simte și ajută-l să-și identifice trăirile, dar fără a insinua tu ce emoții crezi că simte, spunându-i, de exemplu: „Cred că ești foarte speriat de ce se întâmplă”.
7. Validează emoția pe care o simte copilul. Evită să spui: „Nu are de ce să îți fie frică„. Este normal să simtă teamă într-un astfel de context, iar invalidarea emoției nu ajută la scăderea ei, ci la crearea sentimentului că el este singur cu această emoție atât de copleșitoare. Întreabă-l cum se simte și validează ceea ce spune (în cuvinte simple), cum ar fi, de exemplu: „Poate fi înfricoșător să te gândești la război”.
8. Normalizează. Tot ceea ce copilul simte este normal. Empatizează cu trăirile lui. Îi poți spune cum și tu ai simțit la fel ca el în trecut, când ai asistat la diferite evenimente istorice, dar lucrurile s-au încheiat cu bine, iar astăzi iată-vă aici și acum, împreună.
9. Pregătește-te să conții emoțiile care vor apărea. Copiii nu se vor manifesta imediat, iar unii pot părea total dezinteresați de situație. Observă, însă, dacă în următoarea perioadă apar schimbări în comportamentul copilului sau se amplifică manifestări deja existente.
10. Citește povești. Poveștile sunt limbajul copiilor. Prin metafore, poveștile ajung mai ușor la sufletul lor. Citiți împreună povești despre personaje care sunt într-un conflict și îl rezolvă, povești în care să fie prezentă lupta între bine și rău, povești în care eroul principal este un copil ș.a.m.d.
11. Vorbește-i despre umanitate. Probabil a auzit deja despre refugiați și va avea nevoie să-i explici ce înseamnă să fii refugiat. Folosește, și în acest caz, un limbaj simplu, accesibil copilului. Vorbește despre faptul că oamenii din Ucraina au venit la noi pentru că țara noastră este un spațiu sigur (astfel îi vei întări copilului ideea de siguranță). Vorbește-i și despre oamenii care îi ajută pe ceilalți, indiferent de rasă, naționalitate, religie, pentru că astfel vei întări valori precum bunătatea, generozitatea, incluziunea. De asemenea, îl poți invita pe copil să ofere lucruri copiilor refugiați (haine, jucării), pe care să le duceți împreună la un centru de colectare.
12. Reîntărește ideea că e normal și natural să își trăiască viața ca și până acum, să se joace, să se bucure. Este foarte dăunător să-l învinovățești indirect, spunându-i, spre exemplu: „Tu refuzi să mănânci și alți copii nu au ce mânca sau unde dormi”.
13. În următoarea perioadă pot apărea sau se pot intensifica jocurile cu lupte, război, cavaleri, soldați. Pentru copil, jocul este primul mecanism de procesare a emoțiilor. În joc, el se simte puternic pentru că are control și mânuiește personajele și decide cine câștigă și cine pierde, astfel ajutând la procesarea sentimentului de neputință din viața reală.
14. Vom vedea cum fiecare copil în parte (și fiecare adult) va folosi propriile mecanisme de coping în fața incertitudinii. Iată câteva manifestări pe care le-am observant la copii zilele acestea: manifestarea verbală a furiei față de cei ce au inițiat conflictul, detașarea de situație, planificarea unei modalității proprii de răzbunare asupra celor care le-au răpit siguranța („mă voi face spion și mă infiltrez la ruși”), crearea unor planuri de a face față situației („voi săpa o groapă în curte și-mi fac acolo un buncăr”). Toate sunt modalități prin care copiii caută să-și restabilească sentimentul de siguranță și sunt naturale într-o situație de criză, precum cea de acum.
15. Copiii vor căuta mai mult contact fizic zilele acestea, de aceea recomand jocurile de hârjoneală, jocuri cu atingeri blânde, îmbrățișările lungi și altele de acest soi.
16. Dacă ești părinte de preadolescen/adolescent, fii atent la aceste două tendințe:
- Copilul este exclus, ridiculizat, învinovățit de grupul de prieteni/colegi pentru că nu se implică public în susținerea Ucrainei.
„Am văzut zilele acestea multe mesaje de ură îndreptate asupra celor care nu își afișează steagul Ucrainei la poza de profil sau publică și alte lucruri din viața lor de zi cu zi care și-a păstrat normalitatea. Susținerea poate îmbrăca multe forme, iar copiii și asolecenții pot fi vulnerabili în fața acestor reacții.” spune Adriana Mitu.
- Preadolescenții și adolescenții consumă foarte mult conținut din mediile online. Prin natura vârstei sunt preocupați de teorii ale conspirației, de lucruri secrete, interzise. În această perioadă acest tip de informații pot lua amploare și pot distorsiona foarte mult contactul cu realitatea obiectivă, fără a aduce un beneficiu direct adolescentului.
Dacă ești părintele unui adolescent, vorbește cu el despre cum poate să-și verifice informația din mai multe surse, ajută-l să-și dezvolte gândirea critică, să treacă prin propriul filtru și să tragă singur niște concluzii.
E un moment prielnic să ne amintim, cu toții, că „siguranța nu înseamnă absența pericolului, ci prezența conexiunii” (Gabor Mate).
Acest articol a fost scris de Adriana Mitu, psihoterapeut specializat pe lucrul cu copii și adolescenți, psiholog clinician, psihotraumatolog în formare și autor de povești terapeutice.
