De ce ți-e teamă cel mai tare când să te prezinți în fața celorlalți? Ce ai vrea să schimbi la tine? Care este cusurul pe care ți-l găsești? Cât de mult pui preț pe modul în care ceilalți te percep și cât pe ceea ce crezi tu despre tine? Cât de mare este dorința ta de a fi apreciat de cei din jur pentru fizicul tău și cât pentru ceea ce reprezinți cu adevărat? Pentru inteligența și atitudinea ta sau poate pentru buna dispoziție pe care o dezlănțui în jurul tău?
M-ai crede dacă ți-aș spune că nimic nu rămâne la fel, că oamenii se schimbă, corpul nostru se modifică și concepțiile devin altele? Dacă ai ști că toate neliniștile tale legate de înfățișare, de acceptarea oamenilor, de angoasele și anxietățile provocate de cei din jur, dar și de mediul virtual, se vor risipi ca un fum alb, aproape invizibil, de îndată ce vei învăța să ai încredere, să te iubești și să te apreciezi pentru ceea ce ești, ai mai suferi atât?
„Așa cum ne prezentăm, așa vom fi percepuți”
Știm. Nu e ușor să alungi timiditatea excesivă, nici să deschizi gura în fața atâtor oameni și să îți susții ideile. Nici să crezi că tu, un om care a stat tot timpul cu capul plecat, poate acum să țină fruntea sus și să se prezinte în fața celorlalți fără nici un fel de mască. Fără să se ascundă în fața vreunui ecran sau a unei haine prea largi și prea închisă la culoare pentru tinerețea și frumusețea ta. Este nevoie însă, să ajungi să crezi în tine. Să pui preț pe mintea ta, pe farmecul tău, pe tot ceea ce ai acumulat de-a lungul anilor. Căci, așa cum spune și Melania Medeleanu, jurnalist, trainer de dicție și de public speaking, invitata lui Alex Zamfir la Itsy Bitsy, ”toate temerile noastre ajung să fie proiectate în ochii și în mintea celorlalți”.
Adesea, când vorbim despre încrederea în forțele proprii ne gândim mai degrabă la cum arătăm în fața celorlalți și nu la ceea ce le prezentăm.
”Dacă am inversa între ele lucrurile pe care punem accentul, alta ar fi situația. Gândiți-vă la momentul în care trebuie să susțineți un discurs. Se întâmplă adesea, să ne întrebăm mai degrabă la cum vom fi noi, ca indivizi, percepuți de ascultători, în loc să pună pe primul loc discursul. Ceea ce transmitem. Dacă ne-am gândi cum ar arăta mesajul pe care vrem să-l lansăm, cât de util poate fi pentru cei aflați în sală, și cât de mult ar putea să ajute pe cineva, atunci încrederea în forțele noastre ar crește semnificativ”, este de părere Melania Medeleanu, promotoarea ideii conform căreia ”atunci când suntem în fața publicului nu este vorba despre noi, ci despre ceea ce vrem să lăsăm în urma discursului nostru. A avea mereu focusul pe propria persoană și nu pe acțiuni este un motiv suplimentar de anxietate”.
Atitudinea corectă salvează încrederea în sine
Nu întâmplător, Dove a implementat un program educațional, încă din 2004, la nivel mondial și din 2021 în România, menit să ghideze tinerii în călătoria respectului și a încrederii de sine. Programul educațional ”Dove- Ai incredere in tine!” reprezintă o încercare firească de a fi alături de copii, de părinți și de cadre didactice, ce au nevoie să se coordoneze și să meargă în aceeași direcție, să fie sprijiniți și să li se ofere toate instrumentele necesare pentru a se accepta așa cum sunt. Pentru a ajunge să se prețuiască, să creadă în ei, și astfel, să poată realiza cu încredere și bucurie tot ceea ce-și propun.
Să ai emoții, să simți că îți tremură vocea sau că îți apar broboane mari pe frunte atunci când ești nevoit să faci față unei provocări, cum ar fi aceea de a ține un discurs, de exemplu, de a te adresa unui grup, nu-i semn de slăbiciune, nici de neputință. Dimpotrivă, spune Melania. ”Emoțiile sunt mai degrabă semnul cel mai clar că îți pasă. E un semn de respect față de oameni. Îmi doresc să mă conectez cu publicul meu, să le ofer ceva valoros și asta îmi dă emoții. Am observat că atunci când facem loc în noi emoțiilor, ele vor sta liniștite, fără să ne deranjeze. Perspectiva asta trebuie să conteze: ceea ce facem noi este un act de generozitate. Din ceea ce știi tu, împărtășești și altora. Dacă gândești așa, nu mai contează nici cum ți-a stat părul și nici că fruntea ți-a fost plină de sudoare. Asta nu înseamnă că nu trebuie să fii atent la cum te prezinți, dar ce e important este să lași să cadă lumina mai ales pe mesajul pe care vrei să-l transmiți”, explică Melania.
Programe care ne învață cum să redăm copiilor încrederea în sine
Este nevoie, însă, de instrumente, de ajutor pentru ca adolescenții să învețe pe ce trebuie să pună preț. Ca să ajungă să-și șlefuiască discursul, să creadă cu convingere că încrederea în sine nu stă doar într-o imagine fără cusur, adesea complet falsă, într-un trup sculptat și în dimensiunile 90-60-90. Să țină piept bullying-ului cu rafinament și înțelepciune, fără să cadă în capcana disperării și a deznădejdii. Să știe să asculte pe cei ce-i înconjoară cu sfaturi bune și să alunge veninul răutăcioșilor.
Programul educațional ”Dove – Ai încredere în tine!” despre asta vorbește. Despre a deprinde mecanismele prin care putem să ne recăpătăm încrederea în noi. Iar părinții, dascălii, adulții în general, să poată fi alături de copiii și adolescenții care au nevoie de susținere, de încurajări, de vorbe bune, care să le redea speranța și încrederea.
”Noi, adulții, suntem luați drept modele de către copii. Numai având la îndemână instrumentele necesare, cunoștințe, putem să adoptăm o atitudine corecta vis-a-vis de nevoile lor. În primul rând, trebuie să domolim un pic autocritica. Abia atunci am putea să fim model bun pentru copilul din viața noastră. Dacă ei ne văd mereu critici cu noi înșine, nemulțumiți de ceea ce facem, așa vor deveni și ei. Sigur că trebuie să fim realiști și să vedem dacă e ceva de îmbunătățit, dar uneori suntem atât de duri cu noi, încât devine nociv pentru toți”, este de părere Melania Medeleanu.
Influența familiei, a prietenilor, a cadrelor didactice asupra unui copil este covârșitoare. E important ce sădim în acel copil. Fără îndoială, va suferi din pricina altora. Fără îndoială că își va pune semne de întrebare asupra propriei imagini, încrederea în sine va scârțâi, dar dacă familia, școala reușesc să clădească în inima copilului sentimente trainice, încredere, bucuria a explora, de a trai frumos, de a fi fericit în propria piele, toate celelalte influențe nu-l vor putea zdruncina. În schimb, spune Melania, ”dacă noi, familia, tachinăm copilul, dacă nu-l sprijinim, nu are nici o șansă în a crește încrezător și puternic”.
Programul educațional ”Dove – Ai încredere în tine!” ne învață să ne dezvăluim sentimentele. Să le înțelegem și să ajungem să ne prețuim. Să credem că în calea minții și a gândului bun nimic nu poate sta în cale. De altfel, în sprijinul cultivării acestui sentiment, putem găsi resurse necesare în programul ”Dove – Ai încredere în tine!”.
Trebuie să oferim copiilor noștri convingerea că oricând pot găsi în noi un sprijin. Să ne spunem mereu: ”Eu sunt alături de copilul meu!” și să fim. Să stăm de vorbă cu ei, fie că suntem părinți, profesori, vecinii cu care ei preferă să vorbească. Să le dăm încredere în ei! Este de neprețuit!