Romania, la un pas distanta de a avea o lege anti-bullying

Romania, la un pas distanta de a avea o lege anti-bullying

Autoritatile si societatea civila au dat startul unui plan national de prevenire a fenomenului de bullying in Romania

In cadrul campaniei de prevenire a bullying-ului, initiata in 2017 de Asociatia Parintilor Isteti si Itsy Bitsy FM, a avut loc la Parlament o noua dezbatere la care au participat peste 40 de reprezentanti ai Guvernului, Parlamentului, ONG-urilor, psihologi si experti in gestionarea fenomenului de bullying.

Intalnirea a avut ca obiective: analiza fenomenului de bullying din Romania, a legislatiei in vigoare, a programelor de preventie si interventie deja existente si identificarea unor solutii legislative si programe nationale de prevenire a bullying-ului. Actiunea a fost organizata de deputatii Andrei Pop si Petre Florin Manole, Asociatia Parintilor Isteti, Itsy Bitsy FM, cu sprijinul Point Public Affairs si GMP PR.

Concluziile intalnirii

Dupa mai bine de doua ore de lucru impreuna, autoritatile si societatea civila au stabilit urmatoarele actiuni menite sa conduca la prevenirea si combaterea fenomenului de bullying in scoli si in societate:

  • Definirea conceptului de „bullying”, in vederea crearii unui cadru unitar de intelegere a fenomenului, in baza caruia sa poata fi dezvoltat un text legislativ corect si eficient, in combaterea si prevenirea fenomenului de bullying in toate formele sale, atat din punctul de vedere al formelor de manifestare, cat si al contextelor in care se manifesta;
  • Definirea rolului tuturor participantilor la bullying, inclusiv a martorilor – si includerea lor in cadrul legislativ;
  • Constientizarea fenomenului in societate, la nivelul tuturor stakeholderilor;
  • Organizarea/infiintarea unui centru de raportare si monitorizare a tuturor cazurilor de bullying, conform definitiei. Stabilirea modului de organizare si functionare a acestei institutii;
  • Comunicarea, revizuirea si imbunatatirea (acolo unde este cazul) legislatiei deja existente, care reglementeaza violenta asupra copiilor, hartuirea, dreptul la demnitate;
  • Identificarea unor solutii legislative de optimizare a activitatii consilierilor scolari prin normarea posturilor acestora de la 800 la 400 de copii;
  • Crearea unui program national de prevenire si constientizare a fenomenului de bullying in Romania;
  • Implicarea copiilor in analiza si definirea termenului de bullying si prezenta lor in dezbaterea despre stoparea fenomenului de bullying in Romania;
  • Implicarea mediului universitar in dezbaterea despre stoparea fenomenului de bullying in Romania.

Pentru mine, bullyingul este un barometru negativ. Suntem pe locul 3 in Europa privind acest fenomen, iar intentia mea este sa actionez printr-un proiect legislativ care sa contureze procedurile necesare pentru partea de prevenire, in primul rand, dar si pentru partea de tratare. Succesul oricarei initiative legislative sta in consultarea si implicarea celor care cunosc indeaproape problema si ma bucur ca au raspuns pozitiv invitatiei noastre toti cei prezenti la dezbatere. Dialogul si colaborarea sunt cele care vor duce la succesul acestei initiative”, spune deputatul Andrei Pop.

„Mi-am propus ca in mandatul meu de parlamentar sa depun toate eforturile pentru a pune drepturile omului pe agenda politica. Acest proiect intareste obiectivul pe care mi l-am asumat si este esential pentru interesul public, pentru protectia copiilor, elevilor, femeilor, angajatilor si a altor grupuri care sufera de pe urma bullying-ului, a declarat deputatul Petre Florin Manole.

Cei prezenti au discutat deja si pasii urmatori ce vor fi parcursi pentru indeplinirea rezolutiei de mai sus, pentru a aduce o schimbare de impact in prevenirea si diminuarea bullying-ului in societate, contribuind astfel la o mai buna sanatate emotionala a romanilor.

Sunt foarte increzatoare ca societatea civila impreuna cu autoritatile vor reusi sa conlucreze pentru diminuarea fenomenului de bullying. Asa cum, acum 2 ani, impreuna am facut posibila legea 1 iunie zi libera nationala si am contribuit la constientizarea importantei timpului de calitate parinte-copil, asa cred ca vom reusi si acum. Urmeaza sa ne consultam in curand si cu elevii, pentru ca este foarte important sa ii includem in proces, ei fiind cei care se confrunta zilnic cu fenomenul de bullying si sigur ne vor imbogati perspectiva”Nadia Tataru, presedinte Asociatia Parintilor Isteti si cofondator Itsy Bitsy FM.

Date cu privire la fenomenul bullying in Romania

La nivel european, Romania se situeaza pe locul 3 la bullying in clasamentul celor 42 de tari in care a fost investigat fenomenul, potrivit raportului Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS).

In studiul national efectuat de Organizatia Salvati Copiii in anul 2016 se arata ca:

  • 1 din 4 copii era umilit in mod repetat la scoala, in fata colegilor;
  • 1 din 6 copii era batut in mod repetat;
  • 1 din 5 copii umilea in mod repetat un alt copil la scoala;
  • in mod repetat, in scoala, 3 din 10 copii erau exclusi din grupul de colegi;
  • 7 din 10 copii au fost martorii unei situatii de bullying in mediul scolar.

„Este nevoie de investitie si constientizare la fiecare nivel de functionare a sisemului de invatamant – de la cel strategic, unde se creeaza cadrul legal de gestionare a bullying-lui, pana la firul ierbii, in sala de clasa, pe culoarele scolii, unde prevederile normative se transforma in atitudini si comportamente cheie. Nu trebuie lasati in afara ecuatiei parintii si comunitatea, pentru ca, adeseori, acolo se invata strategii agresive de comportament”, a afirmat Marius Rusu, psiholog in cadrul Programului de combatere a violentei in cadrul Organizatiei Salvati Copiii.

La dezbatere au participat reprezentanti ai: Parlamentului, Ministerului Educatiei Nationale, Ministerului Tineretului si Sportului, Avocatului Poporului, Serviciului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii din Politia Capitalei, ANPDCA, CMBRAE, Reprezentanti ai ambasadei SUA in Romania, Organizatia Salvati Copiii, Asociatia Telefonul Copilului, UNICEF, Crucea Rosie, Federatia Tinerilor din Constanta, mediator Bruno Demaille, psihologi, sociologi si alte organizatii si specialisti, care se ocupa de prevenirea si rezolvarea cazurilor de bullying.


Ultimele articole

Un comentariu la „Romania, la un pas distanta de a avea o lege anti-bullying”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s