Cinci absente nemotivate nu duc la abandon scolar, insa drumul catre renuntarea la scoala ar putea fi mai scurt decat ne-am imagina. In plus, varsta la care elevii renunta la scoala scade de la an la an, iar cauzele fenomenului nu sunt doar de natura financiara. Psihologul Diana Stanculeanu ne spune care sunt riscurile abandonului scolar, cum poate ajunge un elev cu rezultate bune sa renunte la scoala si cum putem evita acest lucru.
Adriana Titieni: Abandonul scolar reprezinta o tema care incepe sa fie din ce in ce mai prezenta in Romania. As vrea sa vorbim despre riscurile abandonului scolar la preadolescentii si adolescentii aflati in familii normale.
Diana Stanculeanu: Nu vreau sa ridic cota de ingrijorare a parintilor, insa varsta scade. Din exemplele pe care le avem la dispozitie aflam ca riscurile de abandon scolar cresc, se inmultesc, rata abandonului scolar creste si scade varsta la care acest comportament de risc al copilului se instaleaza.
Legat de inmultirea riscurilor si de scaderea varstei la care copiii sunt predispusi sa dezvolte aceste comportamente problematice, acesta nu e un lucru pe care il constatam noi, acum, ci este o tendinta pe care o constata fiecare generatie de adulti atunci cand vine vorba de generatia de copii.
Vorbim insa despre o precocitate a copiilor in a-si dezvolta comportamente problematice care ii sperie pe parinti, lucru care ne confirma ca, pentru cei mai multi parinti, din nefericire, preadolescenta si adolescenta devin doua etape de varsta usor amenintatoare. Totusi, un copil nu manifesta comportamente problematice de risc major doar pentru ca a implinit 14 sau 16 ani. Lucrurile nu se intampla niciodata brusc; intotdeauna sunt semne, etape arse sau greseli care apar in relatia parinte-copil sau pe care parintii nu au reusit sa le rezolve adecvat; sunt puncte cheie in dezvoltarea copilului ce pot ramene nerezolvate si care, in aceasta etapa de varsta in care autonomizarea si experimentarea de contexte si de situatii noi devin firesti, copilul testeaza si incearca ceea ce nu este ok din cauza acestor lacune anterioare.
Adriana Titieni: Stiu cazuri de copii de clasa a VII-a care, desi invata bine, au inceput deja sa chiuleasca.
Diana Stanculeanu: Un cod comun de reguli si comportamente acceptate, negociate intre parinti, ne-ar usura mult sarcina. Este posibil ca acei elevi care au experimentat deja chiulul, desi au rezultate scolare foarte bune, doar asta sa fi facut – sa fi experimentat o situatie noua de care au aflat mai devreme (poate au frati mai mari, poate au auzit de la alti prieteni, poate pur si simplu nu au avut chef de orele respective) si au vrut sa vada cum este. In functie de consecintele acestui comportament, chiulul – ca si comporament nou in conduita acelor copii – se va remite sau va creste in frecventa. Aici depinde foarte mult de interventia profesorilor de la clasa, de cat de atenti si exigenti sunt cu acest comportament specific. Depinde foarte mult si de reactia parintilor si mai depinde de un lucru (care nu este deloc in controlul adultului), si anume de ceea ce face copilul in momentul in care chiuleste.
[page]
Sa nu uitam ca, uneori, comportamentul nostru are o dubla functie: de a obtine lucruri si de e a evita lucruri. Daca eu chiulesc de la scoala evitand o ascultare care s-ar putea finaliza cu nota 3 si in timp ce chiulesc sunt in curtea scolii cu prietenii si ne simtim bine, eu, ca elev, am doua beneficii dintr-odata: n-am luat 3 si m-am simtit o ora foarte bine cu prietenii mei. Oricat de corecte ar fi reactiile educatorilor si parintilor la un astfel de comportament, ele trebuie sa fie foarte consistente si bine concertate pentru a bate aceste doua beneficii imediate, palpabile, pozitive pe care le-a avut copilul. Un alt beneficiu important pentru preadolescent este stima grupului, care conteaza acum mai mult decat ceea ce vine de acasa.
Daca eu m-am distrat cu gasca cresc sansele sa mai am acest comportament si cu alta ocazie; daca am chiulit de unul singur si m-am plictisit sau daca nu chiulesc pentru ca mi-e frica ca voi fi ascultat la scoala, atunci sansele de a mai face acest lucru si alta data scad destul de mult.
Adriana Titieni: Cat de usor se poate trece de la chiul la abandon?
Diana Stanculeanu: Teoretic, lucrurile nu ar trebui sa evolueze foarte usor, pentru ca intr-un sistem educational 10 absente nemotivate ar trebui sa ridice un semn de intrebare pentru orice diriginte sau profesor de la clasa (care ar trebui automat sa contacteze parintele). Daca elevul are 10 absente nemotivate in decursul unui semestru, atunci nu vorbim de abandon scolar, ci de o nota scazuta la purtare. Daca vorbesc insa de 10 absente nemotivate in decursul unei saptamani, atunci lucrurile pot deveni ingrijoratoare. Deci, cumva, daca sunt un parinte si un educator vigilent pot detecta semne foarte rapid si pot lua masuri. Daca vorbim de un adolescent cu 200 de absente in decursul unui an scolar, de care parintele afla la finalul anului scolar, cand elevul este in prag de repetentie sau exmatriculare, as prefera sa nu vorbesc despre responsabilitatea conduitei adultilor in aceasta situatie, parinti si educatori deopotriva, pentru ca sunt in egala masura responsabili. Nu putem invinovati copilul pentru saltul de la chiul la abandon scolar. Acest copil inseamna ca nu a beneficiat de ghidajul in comportament, in termeni de recompense sau masuri de disciplina, aplicat de profesorii si de parintii sai.
Adriana Titieni: Sa zicem ca un copil se afla in risc de abandon scolar si se afla intr-o scoala care nu-si supravegheaza foarte bine elevii. Este un exemplu foarte des intalnit in peisajul sistemului de invatamant din Romania. Adica foarte putine scoli sunt vigilente, foarte putini dintre bodyguarzii care pazesc scoala sunt vigilenti si ii intreaba pe elevi unde si de ce pleaca.
Diana Stanculeanu: Din ce-mi amintesc eu din experienta mea de elev de serviciu, pe vremuri, cand nu aveam bodyguarzi, aveam obligatia de a solicita numele colegilor care voiau sa iasa in timpul orelor sau in timpul recreatiilor si de a le nota intr-un anumit caiet care ulterior ajungea la diriginti, la director; exista, deci, pe atunci, o inregistrare a acestor informatii.
Mai exista o masura preventiva pe care profesorii o pot lua foarte usor: strigarea catalogului. Nu toti profesorii fac prezenta la inceputul orei iar uneori, din lipsa de timp, din cauza programei incarcate sau a intrarii tarzii la clasa sau chiar din neglijenta si neatentie, rateaza inregistrarea unor dovezi care ar putea sa-i ajute pe diriginti sa monitorizeze prezenta copiilor la ore. Ii ajuta sa-si dea seama daca elevul X chiuleste mai degraba la chimie sau la matematica, daca chiuleste la primele ore ale diminetii sau fuge de la ultimele ore. Toate acestea sunt informatii foarte importante, care ofera detalii si ar putea ajuta la o intelegere mult mai clara a motivelor care il fac pe elev sa chiuleasca.
Copilul nu chiuleste pentru ca e rau, obraznic, nesimtit, ca ne faca in ciuda ori pentru ca nu ii respecta pe adulti. Motivele lui nu sunt din sfera aceasta. Vorbeam de acele beneficii, care pentru noi intra la capitolul obraznicie, dar pentru copil intra la capitolul “m-am descurcat si n-am luat nota 3 si, pe deasupra, m-am si simtit bine cu gasca”. Deci, din pespectiva lui, lucrurile sunt de inteles.
O monitorizare a absentelor copilului si o analiza a felului in care acesta absenteaza de la scoala este inca o masura de prevenire a abandonului scolar. Profesorii ar trebui sa informeze apoi parintele copilului si impreuna sa incerce sa-si dea seama de ce acesta lipseste de la scoala in felul in care o face.
Rareori se chiuleste la intamplare, iar cand se intampla, acest chiul este unul experimental, din plictiseala, care rareori evolueaza catre abandon scolar.
Daca vrei sa afli in fiecare saptamana ce mai e nou pe itsybitsy.ro, aboneaza-te la Newsletter.
