Ne plangem de paiul din ochiul vecinului, dar nu vedem parul din ochiul nostru. Traim intr-o societate in care oamenii nu isi mai asuma responsabilitatile. Dar care sunt acelea? Descopera tipurile de responsabilitati si ce implica ele.
Urania Cremene, trainer calificat in metoda americana Parent’s Toolshop, ne vorbeste despre ce modele le oferim copiilor nostri si cum ii putem sprijini sa devina viitori adulti responsabili.
Daca va plac solutiile oferite de ea, intrati si pe site-ul proiectului Parent’s Masterclass.
A.T.: Pentru mine, aceasta responsabilitate financiara este un punct slab. Si am transmis aceasta lipsa de abilitate si copiilor mei.
U.C.: Primesc foarte multe intrebari de la parinti legate nu numai de responsabilitatea financiara, dar si despre responsabilitate in general, pentru ca nu se poate una fara cealalta.
Inainte sa vorbesc despre responsabilitatea financiara, as vrea sa povestesc putin despre trecutul meu in Resursele Umane, si prezentul totodata. De ce subiectul de responsabilitate este atat de important?
Acum foarte multi ani, lucram in Resurse Umane. Majoritatea sefilor de departament, fiind mult mai in varsta decat mine, se plangeau tot timpul de noii angajati, pe care eu ii aduceam in companie. Si auzeam mereu lucruri precum: nu isi asuma responsabilitatea, nu le place sa munceasca, intarzie, mint, se fofileaza, pleaca la fix de la serviciu, nu au niciun fel de proactivitate, vin fix ca sa isi ia salariul.
In toti anii acestia, am auzit acest tip de comentarii, timp in care am facut training in marile companii din Romania. „Tinerii din ziua de astazi nu isi mai asuma responsabilitatea a ceea ce fac”. Am stat sa ma intreb ce se intampla practic cu responsabilitatea tinerilor din prezent. Eu nu sunt neaparat de acord cu aceasta afirmatie. Cred ca avem o serie de tineri extrem de valorosi, dar da, avem si asa si asa.
Am stat sa ma gandesc. Tu mai tii minte cum eram noi copii? Cam ce faceam noi in viata de familie?
A.T.: Da. Aveam o multime de responsabilitati. Eu imi amintesc perfect ca aveam in grija sa fac curat in casa o data pe saptamana.
U.C.: Faceam cu totii asta, sambata sau duminica.
A.T.: Stergeam praful o data la doua zile, imi incalzeam singura mancarea si o puneam in farfurie, spalam mereu farfuriile dupa, imi faceam temele fara niciun fel de supraveghere, nu mergeam la meditatii pentru ca parintii nici nu isi permiteau, dar oricum foarte putini dintre noi mergeau la meditatii, mergeam si ne intorceam singuri de la scoala.
U.C.: Despre asta e vorba. Din clasa I, mergeam singuri la scoala, ne urcam in tramvai, in autobuze, mergeam pe jos. Faceam cozile la lapte, la carne, la ce era. Contribuiam la bunastarea familiei.
A.T.: Faceam curatenie cu scolile prin parcuri, adunam hartie, sticle, borcane. Faceam tot felul de lucruri.
U.C.: Eu cred ca felul in care sunt crescuti acum copiii, dupa Revolutie si in ultimii 10-12 ani, mai ales, este unul extrem de artificial. Copiii sunt tinuti in „borcane”: sunt urcati in masina dimineata pentru a fi dusi la gradinita sau la scoala, de acolo sunt luati tot cu masina. Mai sunt dusi in parc – e adevarat ca unii au parte de niste activitati extrem de interesante. Dar nu au niciun fel de implicare in ceea ce inseamna viata familiei, in viata reala.
Nu fac curat, nu ajuta la cumparaturi, nu inteleg valoarea banului pana la capat – si nici nu ar avea cum, pentru ca tot ce vad este un plastic care se baga intr-un bancomat sau folosit pentru plata.
Din aceste cauze, sunt mult mai putin pregatiti pentru ceea ce urmeaza sa li se intample in viata lor de adulti. Pentru ca, de mici, nu si-au asumat niciun fel de responsabilitati.
A.T.: Ei saracii ce sa isi asume? Daca nimeni nu le zice ce au de facut, nici nu vor vrea.
U.C.: Acesti copii pe care ii avem in grija nu o sa ne aiba mereu alaturi. Va exista o zi in care va trebui sa traiasca pe propriile lor picioare. Din acest punct de vedere, predarea responsabilitatii, chiar in acest mediu artificial, poate fi facuta exact cu intentia de a preda niste abilitati. Pur si simplu, imi propun sa predau copilului meu responsabilizarea.
Din aceasta perspectiva, responsabilitatea este de trei feluri (ce ar trebui sa invete copilul pana la viata lui adulta).
In primul rand, avem responsabilitatea fata de propria lui persoana. Ce inseamna asta? Ca ma spal pe dinti, ca ma ingrijesc, ca ma spal, ca ma imbrac, ca imi tin camera curata, ca am grija de lucrurile mele, de proprietatile mele. Aici cred ca stam destul de bine.
A.T.: De obicei, da. E si instinctul care ne duce inspre zona asta.
U.C.: Apoi, avem responsabilitatea fata de altii. Categoric, incepe in familie si se termina in societatea in care traim. Ce inseamna aceasta responsabilitate in familie? Inseamna ca, daca folosesc ultima bucata de hartie igienica de la baie, voi schimba sulul. Daca vad ca punga de gunoi e plina, o duc, fara sa astept sa o faca cineva. Contribui la ceea ce inseamna gospodarie, starea de bine a tuturor membrilor familiei. Nu numai ca nu astept sa faca altcineva, dar fac eu in intampinarea celorlalti. Am vazut o cana, ma duc si o spal. Am vazut ceva pe jos, ridic si pun deoparte.
Copilului trebuie sa i se ofere de mic sansa sa faca aceste lucruri. Membrii familiei, in general, ar trebui sa functioneze unii pentru altii.
A.T.: Nu cred ca sunt prea multe modele de familii de acest gen, in Romania. Poate in mediul rural, dar acolo nu se preda ca o responsabilitate, ci ca o indatorire, cu riscul unor pedepse.
U.C.: Una peste alta, apropo de responsabilitate, suntem putin raspunzatori de felul in care o sa arate lumea adultilor in care copilul va ajunge. Asa cum pe noi ne deranjeaza ca nu ni se deschide o usa, ca nu suntem ajutati cu bagajele, ca, daca ne cade ceva pe jos in mijlocul strazii, nu se opreste nimeni sa ne ridice si asa mai departe.
Acest tip de responsabilitate – unul fata de celalalt – poate fi predat copilului. Adica, iesi cu el in parc, vezi o hartie pe jos, care, intamplator, e la doi metri de cosul de gunoi, o ridici si o pui la cos. Ii explici copilului tau de ce: toti traim intr-un mediu si ne place sa fie curat. Ajuti o batrana sa treaca strada, cedezi un loc in tramvai si asa mai departe.
A.T.: Cred ca acest tip de responsabilitate nici nu are nevoie de foarte multa teorie pentru a fi inteles. Este o chestiune care te face sa te simti bine, in familia ta. Si, pe tine ca mama, te face sa nu te simti exploatata de toti membrii familiei.
Si al treilea tip de responsabilitate?
U.C.: Este cel al responsabilitatilor specifice. Responsabilitatile specifice il pregatesc pe viitorul adult pentru ceea ce urmeaza sa faca, pentru a castiga bani in viata lui. Adica, ceea ce poate duce la indeplinire, cu un rezultat prin care sa isi poata castiga existenta.
Responsabilitatile specifice sunt foarte importante, mai ales in acest context artificial – parerea mea – in care traiesc copiii acum.
Responsabilitatea merge mana in mana cu independenta. Copiii nostri se nasc cu dorinta de a face lucruri, de a fi independenti. Si ii auzi pe toti: „Vreau eu” sau „Lasa-ma pe mine”.
Din dorinta de a proteja si din lipsa de timp, mamele nu ii lasa pe copii sa faca diverse lucruri. Nu ai rabdare, nu ai timp sa il lasi sa experimenteze tot ce ar insemna un pas urmator si o faci in locul lui. Si faci asta o data, de doua ori… Si ce spune copilul? „Eu nu mai trebuie sa fac nimic”. Si se asaza confortabil si asteapta sa il imbraci, sa ii legi sireturile, sa ii dai de mancare etc.
Toate astea au un anumit moment, in care copilul are dorinta de a le face singur. Si exista un anumit moment, in care parintele pierde terenul. Este mult mai dificil de a-l recupera mai tarziu. Daca un copil nu invata niste lucruri de mic, este mult mai greu mai tarziu.
Ce inseamna responsabilitate specifica? Inseamna ca, in casa, copilul are lucruri de facut, care sunt numai ale lui, in functie de varsta. De exemplu: sa ude florile, sa duca gunoiul, sa schimbe apa la pesti, sa dea de mancare cainelui si asa mai departe; orice poate face un copil la varsta respectiva, dar sa fie doar responsabilitatea lui.
Ce invata copilul cu aceasta ocazie? In primul rand, invata ca nu e altcineva acolo care sa ii faca munca. Apoi, invata ca ceilalti depind de ceea ce face el, asa cum si el depinde de ceea ce fac ceilalti. Pentru ca, pe langa aceste responsabilitati specifice, el, desigur, participa si la responsabilitatile comune ale casei, despre care am vorbit. Adica – daca ai dat ceva pe jos, strangi si stergi, ai lasat lumina aprinsa, o stingi etc.
In felul acesta, inveti despre consecintele propriilor actiuni si ca nu e nimeni acolo, care sa faca lucrul in locul tau. Responsabilitatile specifice inseamna ca noi avem nevoie de tine si e doar treaba ta. Inventati voi, parintii, tot felul de responsabilitati pe care un copil le poate face – puteti sa-i cumparati o broscuta, o planta, chiar pentru un copil foarte mic. Sa mature curtea, sa duca rufele la curatatorie o data pe saptamana, inventati-le. Copiii vor fi mandri ca au contribuit, ca sunt importanti, ca va bazati pe ei si ca aveti incredere in ei.
Tot din punctul de vedere al responsabilitatii, la copii, responsabilitatea financiara se invata in doua moduri: banii de buzunar si banii pe care copiii ii primesc pentru munci extra.
Sa discutam putin despre banii de buzunar, ca si aici sunt foarte multe intrebari. Cum ii dau copilului meu bani de buzunar? Cati bani sa ii dau? La ce frecventa? Eu nu am sa pot raspunde la intrebarea asta, pentru ca fiecare parinte alege.
Aici as sublinia ca nu conteaza cati bani are parintele. Pana la urma, conteaza ce poate face un copil de o anumita varsta cu banii aceia si cam cati bani au alti copii de aceeasi varsta.
Incepem cu bani de buzunar, stilul clasic, de pusculita. Ideal, ar trebui sa se intample saptamanal. Sa stranga o anumita suma pe saptamana, pe care si-o poate cheltui in acord cu ceea ce isi doreste si parintele. Adica, initial, nu poate cheltui banii aceia pe orice.
Si vedem cam care este tendinta copilului. Este de a cheltuii toti banii deodata, de a-i strange, de a cumpara multe lucruri mici de acei bani sau un lucru mare? In functie de asta, incepem sa ii educam. Pentru ca, daca tendinta este de a cheltui toti banii, va trebui sa marim intervalul. De la o saptamana, marim intervalul la o luna. Asa, o sa vada care este consecinta de a ramane fara bani de buzunar, din primele zile; categoric, nu ii mai dam altii.
Ce mai putem sa facem ca sa ii ajutam pe copii sa economiseasca sau sa nu mai aiba aceasta tendinta de a cheltui tot imediat este sa le dam un supliment pe ceea ce reusesc sa economiseasca pana la luna urmatoare. Le spunem: „Peste ce pastrezi tu luna asta, eu iti mai dau 1% sau 2%” – gasim o varianta care sa nu ne scoata prea multi bani din buzunar. Dar il ajutam pe copil sa inteleaga ca orice ban „face pui”, primeste dobanda.
Atentie, in schimb, aici: sa nu le oferiti niciodata copiilor bani pentru responsabilitatile din casa – la dat cu aspiratorul, facut curat, mers la cumparaturi etc. Banii de buzunar nu vin pentru ca a ajutat copilul in gospodarie. Altminteri, ajungem la mita si santaj.
A.T.: Una peste alta, aceste trei tipuri de responsabilitate – fata de propria persoana, fata de ceilalti si de familie si cele specifice – ne pot duce in zona in care copilul nostru nu se va incadra, in mod frecvent si continuu, in ce povesteai tu, respectiv adultii iresponsabili.
