Pe masura ce copilul tau iese din scutece si intra in tenisii de joaca, si nevoile lui se schimba. Cum arata relatia parinte copil la varsta prescolara? Vedem acum.
Daca atunci cand era bebelus avea ca nevoi afective contactul fizic si increderea in parinti, acum, copilul prescolar isi continua dezvoltarea emotionala in alte maniere. Parintii inca sunt centrul existentei copilului, reprezentand repere pentru cel mic, la care el se raporteaza si in functie de care se orienteaza.
Intre 3 si 6 ani, copilul inca este dependent de parintii sai, dar si incepe sa se desprinda de ei, incet, dar sigur. Daca inainte de 3 ani micutul invata sa isi regleze emotiile cu ajutorul parintilor, mai apoi invata sa le numeasca si sa le gestioneze.
Varsta prescolara este si momentul in care un copil incepe sa isi negocieze independenta. Odata cu intrarea in colectivitate (la gradinita), incepe sa formeze relatii cu altii (colegi, educatoare) si sa isi afirme personalitatea. Pentru a indeplini ce nevoi afective are copilul, parintele devine un sustinator moral si un indrumator.
Pana in varsta de 3 ani, copilul trece din etapa de explorare in cea de intelegere. Isi dezvolta capacitatea de a gandi, incepe sa inteleaga diferenta dintre emotii si vrea sa ia decizii pe cont propriu. I se dezvolta simtul proprietatii si capacitatea de control, desi aceasta din urma este doar in faza de inceput.
In aceasta etapa, nevoia principala a copilului este de structura, pentru a intelege mai bine ce se intampla in jurul sau. Cel mic se va separa de parinti doar daca se simte in siguranta. Tot pentru a-si indeplini aceasta nevoie, copilul invata cauza si efectul: daca se loveste, il doare, daca bate vantul, ii e frig etc.
Ce poti face tu, in calitate de parinte:
- lasa-l sa gandeasca pentru sine;
- ajuta-l sa isi descopere emotiile;
- lasa-l sa spune NU si sa iti testeze limitele atat cat are nevoie;
- lasa-l sa se separe atat cat are nevoie, atata timp cat il stii in siguranta;
- apara-l de la distanta.
Intre 3 si 6 ani, copilul se afla in etapa in care isi descopera identitatea si isi da seama ce poate sa faca si ce nu.
„In aceasta etapa, copilasul a invatat sa se conecteze sanatos la parinte si la cei din jur, copilasul a invatat ca el are posibilitatea de a explora. S-a produs deja si nasterea psihologica. Dupa ce deja este constient si de sine, el vrea sa isi dovedeasca si puterea, forta. Si se implica intr-o serie de comportamente prin care, subtil, ii controleaza pe ceilalti”, explica psihoterapeutul Gaspar Gyorgy.
Prin nevoia de control, un copil prescolar invata „pana unde se poate intinde” si care sunt consecintele actiunilor lui. Nevoia sa principala este de a fi vazut si apreciat.
Tot acum, el invata sa separe fantezia de realitate. De asemenea, invata si practica comportamente acceptabile social.
Modelul parintilor este esential pentru copil, in aceasta perioada. Ce poti face tu:
- lasa-l sa exploreze si ajuta-l sa afle despre sine si despre ceilalti;
- lasa-l sa isi exprime puterea, pana intr-un punct pe care il negociati de comun acord a fi acceptabil;
- valideaza-i emotiile – nicio emotie nu este rea (nici furia, nici tristetea);
- lasa-l sa descopere consecintele propriului comportament.
Vezi si:
- Si bebelusul are nevoi afective
- Intelegerea emotiilor cu filmul Intors pe Dos
- Inteligenta emotionala: Cum raspund copiii la propriile emotii
Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy