Dezvoltarea copilului depinde foarte mult de experientele de pana la 1 an. Cum pot taticii sa se implice in viata puiului lor inca de la nastere? La Meditatii pentru parinti, vorbim despre relatia dintre tata si copil in primii ani de viata.
Multi tatici isi inchipuie ca nu pot avea o influenta prea mare asupra bebelusului de pana la 1 an, intrucat cel mic nu isi va aminti aceasta perioada. „Chiar daca copilul nu isi aduce aminte constient, faptul ca a fost conectat cu mirosul tatalui, cu atingerea sa, cu vocea, conteaza foarte mult”, explica psihoterapeutul Bogdan Ion.
Relatia dintre tata si copil se formeaza in timp, dar baza se construieste inca de la nastere. Despre cum poate taticul sa isi lase amprenta asupra dezvoltarii copilului, despre cum ii poate oferi timp de calitate vorbim acum, la Meditatii pentru parinti.
Cum se formeaza relatia dintre tata si copil
De retinut este faptul ca micutul inregistreaza orice gest, orice voce, orice figura, inca din primele luni de viata.
Chiar daca, odata ce a crescut, micutul nu isi va mai aminti cum te jucai cu piciorusele lui, cum te strambai la el sau cum il leganai, va sti ca tu i-ai fost aproape inca de la inceput. Pentru ca o relatie sanatoasa intre tata si copil se bazeaza pe dragostea pe care i-o oferi zi de zi.