Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a lansat în dezbatere publică proiectul „Un copil, un zâmbet”, program care își propune să sprijine accesul copiilor cu vârste între 6 și 18 ani la servicii stomatologice esențiale. Programul, bugetat pentru anul 2025, alocă 15 milioane de lei pentru acordarea a 10.000 de vouchere digitale, fiecare în valoare de 1.500 lei.
„Politicile publice au nevoie să fie fundamentate cu ajutorul studiilor, al realității din teren. Tocmai de aceea, la începutul anului, CMSR s-a angajat să dezvolte Studiul Național privind Starea de Sănătate Orală a Românilor. Rezultatele surprinse au fost promovate atât în spațiul public, cât și în dialog cu partenerii noștri instituționali. Noi înșine, în consultările cu CNAS, am fundamentat, cu ajutorul Studiului, solicitările privind creșterea plafoanelor și extinderea listei de manopere finanțate prin fonduri publice. Observăm, de asemenea, că rezultatele Studiului sunt utilizate de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, pentru fundamentarea programului „Un copil, un zâmbet”. Acest lucru înseamnă că eforturile celor 172 de medici stomatologi, implicați în mod voluntar la studiu, continuă să producă efecte benefice. Ne bucurăm să vedem că, în urma acestor eforturi, 10.000 de copii vor putea beneficia de servicii stomatologice esențiale. Vom continua să menținem subiectul sănătății orale pe agenda publică din România și să lucrăm, alături de partenerii noștri instituționali, la identificare măsurilor optime prin care să putem crește accesul pacienților români la serviciile stomatologice”, afirmă Președintele CMSR, dr. Florin Lăzărescu.
Obiectivele programului „Un copil, un zâmbet”
Scopul principal al inițiativei este de a sprijini familiile cu venituri de până la 8.000 lei net pe lună, oferind o soluție accesibilă pentru acoperirea parțială a costurilor consultațiilor, investigațiilor și tratamentelor stomatologice. De asemenea, voucherele pot fi utilizate pentru aplicarea aparatelor ortodontice, în funcție de indicațiile medicilor specialiști.
Avantaje pentru pacienți:
- Sprijin financiar direct: Voucherul de 1.500 lei reduce povara financiară pentru familii, facilitând accesul la servicii de sănătate orală precum: consultații, investigații, tratamente stomatologice și aplicarea aparatelor ortodontice.
- Coplata: Proiectul include conceptul de „coplată”, promovat de CMSR în dialogul cu partenerii instituționali. Astfel, în cadrul tratamentelor ample, voucherul poate prelua o parte importantă din presiunea financiară necesară acoperirii costurilor.
- Accesibilitate sporită: Programul permite utilizarea voucherelor în orice cabinet stomatologic autorizat din România.
- Proces simplificat: Documentele necesare se depun online, printr-o platformă digitală administrată de Ministerul Familiei.
- Impact social: Programul include o componentă socială importantă, având drept beneficiari copiii din familiile cu venituri lunare de maximum 8.000 lei.
Proiectul se află în dezbatere publică până pe 6 decembrie 2024, timp în care pot fi trimise observații. CMSR salută demararea proiectului „Un copil, un zâmbet”. Vom continua să furnizăm partenerilor noștri instituționali informații valoroase despre starea de sănătate orală a românilor și să susținem inițiativele menite să faciliteze accesul pacienților la servicii stomatologice.
Hotărârea de Guvern aflată în transparență publică poate fi consultată aici.