Pregatirea pentru travaliu si nastere cu Lamaze

Desi mult mai raspandite in strainatate, cursurile Lamaze sunt predate si in Romania si se adreseaza viitorilor parinti care vor sa afle mai multe depre sarcina, nasterea, ingrijirea si alaptarea copilului lor.

Interviu realizat cu Claudia-Cornelia Necula in cadrul emisiunii „Meditatii pentru parinti”, cu Adriana Titieni. Claudia Necula este psihoterapeut si educator prenatal certificat Lamaze si sustine cursuri Lamaze in cadrul Naste Cum Simti.

C: Atat in cazul unei nasteri pe cale naturala, cat si in cazul unei cezariene, pregatirea fizica, emotionala si chiar spirituala sunt importante pentru viitoarea mamica. In ce priveste pregatirea fizica pentru nastere, trebuie sa constientizam faptul ca societatea in care traim s-a schimbat foarte mult fata de cea de acum 50 de ani, de exemplu, cand femeile si familiile, in general, aveau o viata extrem de activa. In ziua de azi avem un birou, un calculator, o masina – lucruri care ne fac viata sedentara si care nu ajuta foarte mult atunci cand ne gandim ca vom concepe un bebelus si ca vom purta o sarcina.

De asemenea, atat ligamentele cat si bazinul si perineul trebuie sa fie pregatite pentru surplusul de efort la care corpul este supus in momentul travaliului si nasterii. Apoi, dupa nastere, copilul va fi activ si va solicita in fiecare clipa atentia si prezenta mamei.

Acestea sunt cateva dintre motivele pentru care activitatea fizica este foarte importanta, in fiecare moment al vietii, dar cu precadere in timpul sarcinii.

Este de dorit ca femeile sa aiba grija mereu de corpul lor – de musculatura, de sistemul osos si de cel nervos – pentru a fi in capacitate perfecta de functionare. Totusi, perioada sarcinii impune cateva restrictii de miscare. Viitoarea mamica nu are voie sa faca parasutismul, ski sau calarie, de exemplu, dar poate apela la exercitii de gimnastica, jogging, inot.

Exercitiile din timpul nasterii trebuie sa urmareasca sa asigure simetria intre coloana vertebrala si bazin; acestea trebuie sa fie in echilibru, pentru ca astfel se reduce foarte mult riscul de displazii de sold si alte asimetrii ale coloanei vertebrale la nou-nascut. Daca bazinul si coloana mamicii sunt asimetrice (diferite probleme in zona lombara, displazie de sold), atunci si uterul va avea o forma modificata, iar bebelusul va sta intr-o pozitie nepotrivita.

A: Ce sunt cursurile Lamaze?

C: Cursurile Lamaze pregatesc, fizic si psiho-emotional, viitorii parinti pentru travaliu, nastere si perioada imediat dupa nastere. Aceste cursuri nu sunt neaparat necesare femeilor, deoarece ele sunt pregatite genetic pentru momentul nasterii. In strainatate, unde sunt mult mai raspandite, cursurile Lamaze ajuta femeile sa constientizeze faptul ca pot fi lipsite de inhibitii in momentul travaliului si nasterii. Asta pentru ca, in ziua de azi, femeile isi doresc sa fie rationale, constiente, stapane pe ele, desi travaliul si nasterea nu au legatura cu rationamentul, ci cu instinctul.

De sute de mii de ani, femeile stiu sa nasca si o fac excelent. Acum, insa, societatea ne constrange oarecum sa ne pastram rationamentul si controlul in tot ceea ce facem. Cursurile Lamaze vin sa inlature aceste conceptii si inhibitii si ii readuce aminte femeii sa nasca urmandu-si instinctul si sa-si gestioneze durerea, pentru ca fiecare femeie este capabila de acest lucru.

Viitoarele mamici ar trebui sa stie ca pot evita interventiile de rutina care se fac in timpul travaliului pentru diminuarea durerii, daca isi doresc o nastere naturala si o durere pe care o pot gestiona si pe care singure o pot face mult mai usoara (datorita endorfinelor eliminate de corp in timpul travaliului si nasterii).

Daca femeia este lasata sa se miste liber in timpul travaliului, sa isi schimbe pozitia cand doreste si nu are nicio inhibitie in a face lucrul acesta, daca sistemul ei hormonal este lasat sa functioneze natural, atunci cu siguranta nasterea nu va mai fi un eveniment traumatic si dureros, asa cum povestesc multe femei.

La cursurile Lamaze, viitoarele mamici pot invata sa-si gestioneze durerea, sa scape de inhibitii si afla ce sa-i ceara medicului cu care vor naste.

La cursurile Lamaze sunt intotdeuna bineveniti si taticii, pentru ca aici isi pot da seama cum pot fi de ajutor partenerei in travaliu si nastere. Nu este obligatoriu ca ei sa fie prezenti la nastere (tine de fiecare cuplu, de comunicarea dintre parteneri si de dorintele amandurora), dar pana in momentul nasterii taticii pot fi de un mare ajutor mamei in travaliu.

A: Ce sunt cursurile de puericultura?

C: Acestea sunt, practic, ultimele doua sedinte pe care noi le prezentam la cursurile de Lamaze, care le invata pe mamici cum sa-si alapteze bebelusul, cum sa-l pozitioneze corect la san, cum sa previna ragadele, cum sa-si ingrijeasca nou-nascutul, cum sa comunice cu acesta si cum sa raspunda cat mai bine nevoilor lui.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s