Pozitia in timpul transportului afecteaza dezvoltarea emotionala a copiilor

Mamele care isi transporta copilul cu fata catre drum sunt crude si egoiste, sustine un expert in sanatatea copiilor. Aceeasi acuzatie poate fi adusa si celor care transporta copiii in carucioare in care acestia sunt pozitionati cu spatele catre parinti.Catherine Fowler, specialist in asistenta si ingrijire pentru familie si copil, a sustinut ca micutii sunt speriati daca sunt transportati intr-un sac tip marsupiu sau intr-un carucior de unde nu isi pot vedea parintii.

„Imaginati-va ca ati fi legat de pieptul cuiva, cu picioarele si bratele leganandu-se fara niciun control – ar fi terifiant”, sustine prof. Fowler.

Bebelusii sunt adesea transportati in „marsupii” legate de torsul parintelui. Copii pot fi pozitionati cu fata catre interior dar, adesea, sunt asezati cu fata catre directia de mers.

Problema suscita controverse, unii sustinand ideea ca bebelusii se plictisesc daca se uita doar la mama lor. Acestia cosidera ca, desi teoria prof. Fowler se aplica in cazul copiilor nou-nascuti, ipoteza nu este valabila si pentru copiii care au depasit varsta de trei luni.

Astfel, Robin Barker, autorea cartii „Baby Love” a declarat ca, atata timp cat copiii sunt hraniti si iubiti, pozitia in care stau atunci cand sunt transportati este irelevanta.

„Parintii au deja destule griji si se simt vinovati si fara a mai lua in considerare modul in care imping caruciorul copilului”, a declarat aceasta.

Carucioarele in care copiii stau cu fata catre mama pot costa de pana la zece ori mai mult decat cele care au „fata” catre drum.

Observatiile profesorului Fowler, care lucreaza la Universitatea de Tehnologie din Sydney, Australia, sunt sustinute de un studiu efectuat in 2008, care a constatat ca bebelusii sufera daca nu isi pot vedea parintii atunci cand sunt plimbati.

Intr-un studiu efectuat de Universitatea Dundee, academicienii au descoperit ca acei copii care au fost plimbati in carucioare care ii tineau cu fata catre directia de mers s-au transformat in niste adulti anxiosi. Copiilor le era greu sa obtina atentia parintilor si li se vorbea mai putin.

Acesti sugari sufera mai mult de stres si uneori chiar de „traume”, sustine studiul. In schimb, copiii care stateau cu fata catre mama lor erau mai inclinati sa rada, sa asculte vorbele mamei si sa doarma – fapt ce indica un nivel mai scazut al stresului.

„Datele studiului nostru sugereaza ca viata din carucior a multor copii este saraca din punct de vedere emotional si foarte stresanta. Copiii stresati se transforma in adulti anxiosi”, a declarat Suzanne Zeedyk, un psiholog de dezvoltare personala.

Sursa: Descopera.ro


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s