Povestile lui Roald Dahl in filme

Prin povestile sale, Roald Dahl le-a aratat copiilor ca sunt mai puternici decat ii vad adultii, iar pe parinti i-a invatat sa aprecieze unicitatea micutilor lor. Multe din textele sale au fost transpuse si in filme. Descopera-le pe cele mai frumoase aici.

Pentru ca tocmai se lanseaza in cinematografe filmul Disney Marele Urias Prietenos (The BFG), va propun sa faceti in familie un maraton de filme bazate pe povestile lui Roald Dahl, inainte de a vedea noua productie.

Si, cine stie? Poate, dupa ce copilul tau face primii pasi in universul uimitor al autorului prin filmele pe care le vede, cel mic va fi imbiat sa citeasca si cartile.

  • Willy Wonka si Fabrica de Ciocolata (1971)

Desi este un film bine primit de critici si de public, Roald Dahl, autorul cartii Charlie si Fabrica de Ciocolata, s-a declarat dezamagit de productie, el nefiind de acord cu multe decizii regizorale. Dar sa trecem peste acest episod si sa descoperim faimoasa fabrica de ciocoloata, unde nimic nu este ceea ce pare. Filmul merge pe o idee atat de simpla, dar atat de utila pentru copii: Iata cata magie poti crea, daca iti urmezi imaginatia.

  • Marele Urias Prietenos (animatie – 1989)

Inainte de filmul cu acelasi nume, ce intra in cinematografe din septembrie 2016, a mai fost o adaptare a romanului lui Roald Dahl, sub forma de animatie. Lectia principala a povestii, atat din filme cat si din carte, este sa nu judecam pe cineva dupa aparente. Chiar daca sunt uriasi amenintatori, sunt si altii prietenosi. Spre deosebire de Willy Wonka, aceasta productie a fost una din putinele care chiar l-au impresionat pe autor.

  • Vrajitoarele (1990)

Este posibil ca acest film sa fie cam inspaimantator pentru cei foarte mici, din cauza aparentei vrajitoarelor. Insa povestea este o aventura atat de emotionanta, incat nu puteam sa nu o includ pe lista. Scopul vrajitoarelor este sa scape de toti copiii din lume, transformandu-i in soricei. Dar un baietel curajos are un plan pentru a le combate. Priveste trailerul pentru a decide daca vrei sa vada si copilul tau filmul. Adaptarea este produsa de Jim Henson, acelasi maestru din spatele papusilor Muppets.

  • James si Piersica Uriasa (1996)

Porneste intr-o calatorie fantastica, in care insectele vorbesc, iar piersicile pot fi vehicule. Atat cartea, cat si animatia Disney, te provoaca sa depasesti limitele normalului si sa iti lasi imaginatia sa creeze noi posibilitati.

  • Matilda (1996)

Cred ca este povestea mea preferata din toata lista. Matilda este o fetita incredibil de desteapta pentru varsta ei, dar inconjurata de adulti ingusti la minte si rai. (De fapt, pe asta se bazeaza cam toate povestile pentru copii, scrise de Roald Dahl.) Insa Matilda descopera ca are si puteri magice. Le va folosi pentru bine sau pentru rau? Afla din film.

  • Charlie si Fabrica de Ciocolata (2005)

Iata o alta adaptare a cartii cu acelasi nume. De aceasta data, regizorul Tim Burton (acelasi ca la James si Piersica Uriasa) prezinta o varianta mai intunecata a povestii. Willy Wonka (interpretat de Johnny Depp) este un personaj pe cat de imaginativ, pe atat de straniu. Cinci copii au onoarea de a-i vizita fabrica. Dar in ce scop? Si cati vor ramane?

  • Fantasticul Domn Fox (2009)

Este un film excelent pentru a le arata copiilor ca orice poveste are (cel putin) doua versiuni. Invatam ca vulpile sunt sirete si fura gainile bietilor fermieri. Dar ai privit vreodata din perspectiva vulpilor? Poate ca, de fapt, ele sunt cele care sufera. Urmareste-le aventura intr-un film plin de glume atat pentru spectatorii mici, cat si pentru cei mari. Ritmul alert si subtilitatile amuzante te vor tine in priza tot timpul.

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s