Dupa o asteptare de 9 luni, dupa nenumaratele intrebari despre felul in care va arata copilul, iata ca acum il tin in brate pe acest bebelus delicat si minunat…. Ce poate fi mai minunat decat sa fii parinte?
Nu ma mai satur sa-l privesc si sa-mi pun intrebari… oare cum sa ma port cu el, cum sa fac fata noului meu statut.., voi fi o mama buna… si intrebarile parca nu se mai sfarsesc. Obosita si cu gandul la bebelusul ce abia a venit pe lume ma decid: “ce au facut atatea mame pana acum voi face si eu, ca doar nu sunt eu prima mama din lume, au fost multe altele inaintea mea”.
Zilele trec, apoi lunile… Copilul nu deschide bine gura si toata lumea ii este la picioare. Nimeni din familie nu-i refuza nimic. Doar este mic, e normal sa-l ajut, imi spun. A invatat de mult sa vorbeasca, insa in vocabularul lui nu exista “te rog” ci numai “vreau”.
Lucrurile pe care ar trebui sa le faca singur, nici prin cap nu-mi trece sa-l las sa le faca: doar e mic si nu poate.. Desi are deja 7 ani si se poate lega singur la sireturi, tot eu ma ofer sa il leg. Aceste exemple pot continua la nesfarsit. Si astfel, mai tarziu avem adultul care moare de foame cu mancarea in frigider, pentru ca el nu poate sa si-o incalzeasca, are nevoie de cineva care sa-l ajute – sa faca asta in locul lui – in permanenta.
Doar ca eu, ca parinte, nu stiu un lucru: pentru a-si dezvolta o personalitate armonioasa, copilul are nevoie de limite si responsabilitati. Si acestea trebuie introduse progresiv, in conformitate cu varsta. Acestea sunt benefice pentru copil si nicidecum o modalitate de a constrange copilul. Copilul invata in permanenta, iar familia este cea care are o influenta determinanta.
Sunt multe familii in care rasfatul este un mod de a trai. Copilul rasfatat nu are responsabilitati, ci numai pretentii, cererile sale trebuie satisfacute imediat si fara comentarii, ca si cum totul i se cuvine doar lui. Nu are limite (pentru ca nu a fost invatat sa le aiba), face orice vrea si nu se supune nimanui, nu respecta pe nimeni si are impresia ca este centrul Universului. E nepoliticos, nerecunoscator si adesea devine micul tiran in preajma caruia iti este foarte greu sa traiesti.
Copiilor rasfatati parintii nu le impun limite, asadar ei nu sunt invatati ce inseamna buna cuviinta. Notiunile de disciplina si toleranta nu exista pentru ei. Si astfel devin tot mai nesuferiti celor din jur, care vor cauta sa-i evite cu orice pret.
Copilul rasfatat devine adultul nefericit! El nu stie sa creeze relatii si sa le mentina. Este vesnicul nemultumit, cel care da vina mereu pe altii pentru tot ce i se intampla (pentru ca nu a fost invatat sa-si asume responsabilitatea).
Astfel ajunge un permanent mofturos, lenes, artagos, un om pe care ceilalti il ocolesc… ducandu-si singur povara rasfatului.
