Pericolele Internetului, sesizate la Helpline.Sigur.Info

Helpline.Sigur.Info a primit, in perioada mai 2009 – iunie 2010, peste 500 de apeluri si sesizari din partea copiilor, tinerilor si adultilor care s-au confruntat cu diverse probleme privind siguranta online.

Printre problemele semnalate se numara hartuirea si abuzul pe Internet (20%), furtul de date personale (10%), probleme tehnice (10%), santaj/tentative de inselaciune (8%), dar si tentative de corupere (1,30%).

Apelantii sunt in primul rand adolescentii, cu varste cuprinse intre 14-17 ani, care intampina probleme personale in urma utilizarii iresponsabile a datelor private, prin intermediul programelor de mesagerie si retelelor sociale.

Toate aceste probleme legate de pericolele Internetului vor fi dezbatute de copii din noua tari europene, la Romanian Summer School. 

E vorba de 37 de copii si tineri din Moldova, Germania, Portugalia, Bulgaria, Cipru, Polonia, Letonia, Lituania si Romania, care vor participa la prima scoala de vara europeana dedicata Sigurantei pe Internet, organizata in cadrul programului Sigur.info.

Romanian Summer School se va desfasura in satul Simon (Bran), in perioada 11-17 iulie, sub forma unor ateliere de lucru la care vor participa, alaturi de copii, voluntari ai Salvati Copiii Romania, organizatia fiind coordonatorul national al programului Sigur.Info.

Printre subiectele care vor fi dezbatute se numara dependenta de calculator si Internet, datele personale pe Internet, pericolele reale in lumea virtuala, principiul participarii reale a copiilor in elaborarea de strategii privind utilizarea responsabila a noilor tehnologii de comunicare on-line.

 


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s