Din acest weekend, ne intindem aripile spre Muzeul Aviatiei din Bucuresti, pentru un nou program al Asociatiei De dragul artei, numit „Zbor de vara pana-n seara”.
[imagelink=”2466″]Parintii si copiii cu varste intre 2 si 7 ani sunt asteptati in fiecare sambata si duminica din luna iulie, de la ora 10.00, la Muzeul National al Aviatiei Romane din strada Fabrica de Glucoza.
Programul educativ cuprinde jocuri, experimente, teatru de umbre si ateliere creative. Atat copiii, cat si parintii vor afla „Povestea zborului” si vor realiza un tablou inspirat din camera lui Traian Vuia. Cei mici vor lua parte la o intrecere de zbor mimat si vor invata despre partile componente ale avioanelor si la ce folosesc.
Programele se desfasoara dupa urmatorul orar:
· 13 iulie – familii cu copii de 5-7 ani;
· 14 iulie – familii cu copii de 2-3 ani;
· 20 iulie – familii cu copii de 3-5 ani;
· 21 iulie – familii cu copii de 5-7 ani;
· 27 iulie – familii cu copii de 2-3 ani;
· 28 iulie – familii cu copii de 3-5 ani.
Cei care vor sa vina la intalniri, se pot inscrie la adresa de e-mail oana@dedragulartei.ro. Taxa de participare este de 50 de lei pentru un parinte cu un copil si variaza in functie de membrii familiei. Pentru mai multe informatii, intra pe site-ul Asociatiei De dragul artei.