In viata, fie ca suntem adulti sau doar copii, cu totii suntem motivati de doua lucruri: pedeapsa si recompensa.
Orice greseala se plateste, fie cu penalizari la locul de munca in cazul adultilor, fie cu interzicerea desenelor preferate in cazul copiilor. Iar performantele sunt rasplatite prin cadouri sau laude, indiferent de varsta.
Ca parinti, trebuie sa stim sa actionam aceste doua parghii in asa fel incat sa obtinem rezultate optime, fara a fi nevoiti sa ajungem la pedepse fizice daca ne-a suparat cel mic sau sa-l coplesim cu cadouri daca s-a purtat bine. Asadar, unul din primele principii de actiune il reprezinta masura: sa nu pedepsim sau sa recompensam in exces.
In orice situatie vrem sa le aplicam, trebuie sa analizam faptele in functie de gravitate, de varsta copilului, de capacitatea lui de a intelege si de motivele care au generat greseala sau fapta buna. Daca pedepsele sau recompensele sunt date de fiecare data la fel, in loc sa fie utile in formarea unui caracter integru, ele pot deveni, dimpotriva, arme care se pot intoarce imptriva personalitatii copilului, transformandu-l intr-un revoltat sau rasfatat, doua extreme care nu sunt dorite de niciun parinte.
Trebuie sa avem mare grija deoarece, daca pedepsim copilul permanent, pentru orice mica greseala, sau chiar pe nedrept, nu numai ca nu-i vom indepta comportamentul, ci il va porni impotriva noastra. Micul strengar va deveni violent cu cei din jur, ii va „taxa” de fiecare data cand gresesc si chiar se va obisnui cu pedepsele, care nu vor mai avea nicio eficienta in cazul lui: „Ma duc la fotbal, chiar daca mama nu mi-a dat voie, dar nu-i nimic, o sa ma pedepseasca si nu mai ies afara trei zile, dar stiu ca azi am jucat fotbal.”
Acelasi lucru se intampla si in cazul recompenselor: daca va primi cate un cadou de cate ori s-a purtat frumos, copilul va ajunge sa nu mai faca nimic fara a primi ceva in schimb, santajand pe oricine. Important este sa apelam mai ales la recompensele nemateriale, cum ar fi laudele, imbratisarile si sarutarile, care il vor invata pe copil sa apreceze sentimentele celor din jur si sa-si pretuiasca familia.
De asemenea, pedepsele se pot limita la discutii dojenitoare, in care sa ii explicati copilului ca a gresit, ca i-a ranit pe cei din jur, ca mami sau tati au fost facuti de rusine din cauza purtarii lui urate. Un copil pedepsit foarte des va avea o imagine de sine denaturata, se va considera o persoana slaba, incapabila, iar mai tarziu nu va fi in stare sa-si duca pana la capat actiunile, de teama sa nu esueze si sa nu fie „taxat”.
O metoda excelenta, care da roade mai ales daca este aplicata de la varste mici, o reprezinta ignorarea comportamentului negativ al copilului si, in acelasi timp, rasplatirea comportamentului sau pozitiv. Copiii sunt obisnuiti sa actioneze in asa fel incat sa fie tot timpul in centrul atentiei. Daca se poarta frumos si noi nu observam, dar cand se poarta urat il bagam in seama, atunci copilul va ajunge chiar sa se poarte urat, desi va fi pedespit, numai ca sa fie in centrul atentiei noastre. Conforum aceluiasi principiu, daca nu-l „observam” cand face o boacana (cu conditia ca faptele sale sa nu-i puna lui sau altuia sanatatea in pericol), dar il laudam cand se poarta frumos, atunci copilul se va stradui instinctiv sa se poarte frumos, pentru a fi in centrul atentiei.
Mare grija sa avem si la recompensele prea dese si laudele exagerate. Copilul va ajunge sa-si construiasca o imagine despre sine mult mai buna decat este el in realitate, se va supraaprecia, iar cand nu va reusi sa realizeze sau sa finalizeze o activitate, suferinta ii va fi profunda, uneori ajungandu-se pana la depresie si anxietate.
De aceea, noi, parintii, care ne cunoastem cel mai bine copiii, putem aprecia si putem realiza o balanta corecta intre fapta-pedeapsa-recompensa, in asa fel incat sa ii construim copilului un caracter frumos inca din primii ani de viata.
