Platforma AMTeatru prezintă, în cadrul Programului CULTURA 2024 și în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii, premiera spectacolului muzical „Partitura unei vieți”, în 5 și 6 octombrie.
Spectacolul va avea trei reprezentații cu intrare liberă în Grădina Operei Comice pentru Copii, pe Scena de la Căsuța din Copac sâmbătă, 5 octombrie, de la orele 11:30 si 17:30, și duminică, 6 octombrie, de la ora 11:30, oferind astfel locuitorilor sectorului 6 și nu numai, ocazia de a se bucura de un spectacol gratuit, în apropierea zonei în care locuiesc.
Beneficiarii acestui proiect sunt familiile, copiii și adolescenții, dar și adulții care își doresc să se bucure de vizionarea unui spectacol de calitate. Prin intermediul poveștii și a personajelor, spectacolul transmite mesaje puternice despre curaj, prietenie și puterea de a visa. Abordarea proiectului se bazează pe o combinație armonioasă între elementele de teatru, muzică, elemente de magie și efecte speciale. Astfel, publicul va fi transportat într-o lume deosebită și va putea trăi o adevărată aventură alături de artiști. Oportunitatea sa mai este susținută și de dorința publicului de a se bucura de experiențe live și tangibile, care să ofere inspirație și mesaje pozitive.
Parteneriatul cu Opera Comică pentru Copii vine ca un ajutor esențial în găsirea celor mai bune soluții pentru crearea unui eveniment relevant pentru copii și părinți, ținând cont de îndelungata și valoroasa experiență a echipei de la Opera Comică pentru Copii.
„Partitura unei vieți” este un spectacol cultural-muzical susținut de artiștii consacrați Alexandru Nuca (chitară, bandoneon), Kertész János (pian), Éltes Áron (clarinet, saxofon), Gyergyai Szabolcs (bas) și solista Monica Opra.
Este vorba despre un spectacol cu muzică de calitate într-o interpretare profesionistă, care conține un repertoriu de aproximativ 14 piese muzicale europene unele cunoscute, altele necunoscute publicului dar și compoziții proprii. În același timp, spectacolul este unul de tip interactiv, copiii fiind antrenați mereu să răspundă la întrebări, să ofere soluții și chiar să cânte împreună cu formația.
Ideea noastră este aceea a unui act de cultură cu conotație socială, în care muzica împletită cu o poveste frumoasă devine un sprijin de a cunoaște mai bine cultura, muzica, instrumentele dar și modul de gândire al oamenilor acestor popoare. Proiectul nostru îmbină într-un proces cultural și de educație, o poveste muzicală pusă în scenă de către profesioniști ai instrumentelor muzicale din regiunea covăsneană, alaturi de un scenariu actual și omniprezent din viața noastră. Participanții acestui proiect sunt, pe de-o parte, cu toții instrumentiști consacrați și, pe de altă parte, profesori de muzică.
Spectacolul este realizat de platforma AMTeatru prin intermediul Culture Reality SRL, cu sprijin de la bugetul local al Primăriei Sectorului 6 Bucureşti, în cadrul Programului CULTURA 2024 și în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii.
Proiectul a fost co-finanțat de Primăria Sectorului 6 al Municipiului Bucuresti, în cadrul Programului Cultura 2024. Mai multe informații se găsesc aici.