Parintii comunitatii online LaPrimulBebe au renovat sectia de Pediatrie a Spitalului Judetean Ramnicu Valcea

De doua ori pe an, vreme de 6 zile, are loc mobilizarea intregii comunitati LaPrimulBebe, cand generozitatea si implicarea mamelor din comunitatea fondata de Atena Boca muta muntii si demonstreaza puterea comunitatii.

Asociatia LaPrimulBebe a strans 415.000 Euro in cadrul campaniei umanitare de 6 zile #BunVenit, cu ajutorul mamelor si tatilor din comunitatea sa online, pentru renovarea sectiei de neonatologie a Spitalului Judetean Valcea.

In aprilie 2021, Spitalul din Ramnicu Valcea a primit o sectie de Pediatrie renovata complet.

„Am ales Valcea pentru a incerca sa oprim fenomenul sutelor de mame din acest oras, care aleg sa nasca la sute de km departare, de teama conditiilor din orasul natal. Am numit campania #BunVenit pentru ca toti bebelusii au nevoie de un loc in care sa fie in siguranta si care sa le onoreze venirea pe lume. Atunci cand renovam un spital, nu doar copiii si mamele lor beneficiaza de conditii mai bune, ci si medicii de acolo, care au sansa sa lucreze zi de zi intr-un mediu in care sa se simta respectati si valorizati.” spune Atena Boca, fondatoarea LaPrimulBebe, despre momentul in care a decis ca una dintre campaniile umanitare pe care le desfasoara de doua ori pe an va fi indreptata aici.

Renovare in vremea pandemiei

Proiectul Spitalului Ramnicu Valcea este al doilea pe care Asociatia LaPrimulBebe l-a implementat cap-coada, din seria multelor proiecte de dotare si modernizare a unor institutii spitalicesti din tara.

Pana in acest moment, Asociatia a reusit sa stranga in cadrul campaniilor umanitare pe care le-a demarat de-a lungul anilor peste 2 milioane de euro, suma investita in aparatura esentiala pentru spitale pentru copii si maternitati, modernizare si renovare.

Refacerea sectiei Pediatrie Ramnicu Valcea a durat 5 luni, plus inca 2 luni de pregatire in plina criza Covid, un timp record avand in vedere blocajele si intarzierile cu care toti s-au confruntat in acest an.

Astazi, Sectia de Pediatrie a Spitalului Judetean Valcea este un loc modern si dotat, in care medicii isi pot face meseria cu respect si grija pentru sute de copii.

Au fost renovate 27 de incaperi din sectia de 708 mp: 10 saloane, camera de garda, camera de ecograf, biberoneria, izolatoarele de terapie si post-terapie, camerele medicilor si ale asistentelor, bai, camere tehnice si de depozitare, sali de asteptare.

A fost dotata cu patuturi pentru copii, mobilier din inox, sterilizatoare, mese, scaune pentru lauze in camera de alaptat, decoruri, mobilier pentru birouri si rezerve, bucataria a fost refacuta complet si dotata cu mobilier si electrocasnice.

A fost inlocuita tamplaria interioara cu una de aluminiu, cu geamuri noi si usi de spital, au fost efectuate reparatii la geamuri pe exterior, refacuta evacuarea veche a bailor, placarea completa cu rigips pentru acoperirea finisajelor vechi pe pereti, instalatia electrica a fost inlocuita complet conform normativelor in vigoare, a fost montata o noua instalatie de detectie a incendiului, a fost montata o instalatie de control a accesului in sectie, au fost inlocuite instalatiile sanitare, montate calorifere noi, au fost montate corpuri de iluminare noi cu functie de reglare a intensitatii benefice pentru specificul sectiei de ingrijire a bebelusilor, au fost refacute complet baile conform specificului spitalicesc, au fost efectuate finisaje specifice pe holuri si in saloane cu PVC si tapet.

Echipa LaPrimulBebe a beneficiat de un suport real din partea Consiliului Judetean pe parcursul lucrarilor, constand in sprijin pentru coordonarea lucrarilor cu specific tehnic, mutarea provizorie a sectiei si in suport logistic.

Au participat concomitent cu fonduri aditionale pentru modernizarea si inlocuirea instalatiei de oxigen si aer comprimat, instalatii de curenti slabi, instalarea internetului si alte dotari cu aparatura medicala pentru sectie, astfel incat rezultatul obtinut reprezinta un intreg functional la standarde inalte.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s