STIRI
Sonic the Hedgehog 3, din 27 decembrie, doar la cinema!

Aventura este pe cale să înceapă, căci Sonic, Knuckles și Tails își reunesc forțele împotriva unui nou adversar. Răufăcător, misterios și puternic, Shadow nu seamănă cu niciunul dintre cei cu care s-au confruntat până acum. De aceea, echipa Sonic, depășită de situație, va trebui să formeze o alianță neașteptată cu Dr. Robotnik. Dar oare vor … Continuă lectura „Sonic the Hedgehog 3, din 27 decembrie, doar la cinema!”

Dezbatere la Târgul Gaudeamus, cu ocazia aniversării a 30 de ani de activitate a editurii Gama

“O Românie educată nu poate fi o Românie unde aproape jumătate dintre elevi nu înțeleg ceea ce citesc, iar cărți cumpără doar șase oameni dintr-o sută”, a declarat Diana Mocanu, fondatoarea Editurii Gama, care împlinește anul acesta 30 de ani de existență. “Singura șansă pentru îndeplinirea dezideratului de a avea o Românie cu adevărat educată … Continuă lectura „Dezbatere la Târgul Gaudeamus, cu ocazia aniversării a 30 de ani de activitate a editurii Gama”

Mici voluntari în numele solidarității

Pe 5 decembrie, de Ziua Internațională a Voluntarului, Fundația Children in Distress (CID) lansează ediția 2024 a campaniei Fii voluntar de mic, o campanie de informare despre importanța voluntariatului, și anunță prima acțiune în spiritul solidarității și Crăciunului. Din 1985, prin mandat ONU, Ziua Internațională a Voluntarilor este sărbătorită pe 5 decembrie în fiecare an. … Continuă lecturaMici voluntari în numele solidarității

EVENIMENTE
Ho-Ho-Ho & Ha-Ha-Ha – Superdistracție cu supereroii Itsy Bitsy și Moș Crăciun

Supereroii Itsy Bitsy invită familiile cu copii să petreacă 8 zile de magie, între 14 și 21 decembrie, în intervalul 17:00-20:00, în Sun Plaza, la etajul 1, lângă Cinema City. Atmosfera de sărbătoare și distracție va fi asigurată de supereroii Itsy Bitsy, iar atmosfera de magie va fi creată de corurile de copii care vor … Continuă lectura „Ho-Ho-Ho & Ha-Ha-Ha – Superdistracție cu supereroii Itsy Bitsy și Moș Crăciun”

BOOKISIT #20: Târg de carte second-hand pentru copii și părinți

Târgul de carte second-hand Bookisit ajunge la ediția aniversară cu numărul 20 și se desfășoară în weekend-ul 14-15 decembrie, de la ora 10:00 la ora 15:00, la Ludoteca Family Hub PlaYouth (Strada Greceanu Ștefan 7, în apropierea stației de metrou Ștefan cel Mare, București). Organizat în jurul conceptelor #refolosește, #redu, #reciclează, #recitește, târgul de carte … Continuă lectura „BOOKISIT #20: Târg de carte second-hand pentru copii și părinți”

Târg de Crăciun la Fundaţia Calea Victoriei

Fundația Calea Victoriei organizează duminică, 15 decembrie, între orele 11:00 și 19:00, cea de-a 13-a ediție a Târgului de Crăciun – Cadouri şi delicatese culturale, prilej de sărbătoare, bucurie și de întâlnire cei 20 de expozanți prezenți la eveniment.   Evenimentul aduce inclusiv vouchere cadou, promoții, o tombolă cu premii atractive și produse unice, create … Continuă lectura „Târg de Crăciun la Fundaţia Calea Victoriei”

RECOMANDARI ALE PRIETENILOR
#SigurantaOnline: Atenție la reduceri false și investiții miraculoase. Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor

Sezonul sărbătorilor este o perioadă în care tentativele de fraudă online ating cote maxime. Asociația Română a Băncilor (ARB), Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) și Poliția Română, inițiatorii proiectului național de conștientizare #SigurantaOnline (sigurantaonline.ro), oferă sfaturi esențiale pentru o vacanță liniștită, fără incidente financiare sau de securitate. Campania #SigurantaOnline le oferă utilizatorilor informații clare … Continuă lectura „#SigurantaOnline: Atenție la reduceri false și investiții miraculoase. Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor”

AQUA Carpatica Kids, apa care răspunde la toate întrebările copilului tău

AQUA Carpatica Kids încurajează curiozitatea neîngrădită a copiiilor. Campania ,,De ce?’’ își propune să răspundă la orice întrebare pe care micuții o pot ridica. Cu ajutorul Kids Chat, o platformă interactivă bazată pe un sistem de inteligență artificială special configurat, cei mici pot primi răspunsuri într-un limbaj adaptat vârstei lor. Vârsta „de ce-urilor” este o … Continuă lectura „AQUA Carpatica Kids, apa care răspunde la toate întrebările copilului tău”

Competiția anuală caritabilă CBC Fitness Corner & Asociația Păsări, la Cluj

Pe 23 noiembrie are loc la CBC Fitness Corner din Cluj competiția sportivă caritabilă anuală organizată pentru a sprijini Asociația Păsări, fondată de Vlad Pop și dedicată susținerii educației copiilor cu afecțiuni grave. Anul acesta, competiția are trei grupe de dificultate pentru antrenamente – începători, intermediari, avansați (fiecare cu 16 locuri), iar înscrierile se fac … Continuă lectura „Competiția anuală caritabilă CBC Fitness Corner & Asociația Păsări, la Cluj”