Organizatia Salvati Copiii relanseaza programul national de voluntariat Ora de Net

Organizatia Salvati Copiii relanseaza programul national de voluntariat Ora de Net

Pentru a reduce numarul cazurilor de continut daunator copiilor, dar si pentru a veni in intampinarea obiceiurilor de consum online ale copiilor, Salvati Copiii Romania, coordonatorul national al programului Ora de Net, relanseaza programul de voluntariat prin care isi propune sa contribuie la integrarea noilor tehnologii intr-un mod creativ, util si sigur in viata copiilor si in procesul educational.

Proiectul Ora de Net se desfasoara din 2008, cand a fost lansat sub numele Sigur.info. In acest timp, peste 360.000 de copii si 95.000 de parinti si profesori au beneficiat de informare sau consiliere si mai mult de 8.000 de sesizari au fost facute pe liniile specializate. Peste 5.000 de tineri si cadre didactice s-au implicat in programul de voluntariat in cei opt ani de activitate, interactionand cu peste 2.600 de institutii de invatamant din toate judetele tarii.

Numai in 2016, 1.887 de cazuri de continut abuziv au fost inregistrate la la Esc_ABUZ, linie speciala de raportare sustinuta de Salvati Copiii in cadrul programului „Internet mai sigur pentru copii.

Detalii despre proiectul propus si beneficiile voluntarilor sunt disponibile pe pagina www.oradenet.ro/fii-voluntar.

„Experientele online si cele offline sunt in mod organic interconectate si nu le mai putem analiza separat impactul asupra aspectelor vietii individuale si relationarilor sociale. Tehnologia continua ritmul accelerat de dezvoltare si este important sa ne educam copiii in dezvoltarea competentelor si abilitatilor care ii sprijina sa foloseasca inteligent si echilibrat instrumentele si dispozitivele digitale. Mai mult decat atat, este esential sa le punem la dispozitie contexte de invatare care sa ia in considerare si sa puna in valoare caracteristicile nativilor digitali, pentru a ii pregati pentru viata secolului XXI”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Presedintele Executiv al Organizatiei Salvati Copiii.

Cum se vor implica voluntarii in programul Ora de Net

Propunerea echipei Ora de Net, lansata in cadrul Saptamanii Internationale a Continutului Digital Pozitiv, invita profesorii si toti cei care lucreaza cu copii si tineri sa se implice ca voluntari si sa sustina o activitate educationala cu rol de consultare a copiilor, care va contribui la conturarea unei imagini de ansamblu asupra influentei mediului online asupra copiilor romani.

Pe baza acestor rezultate, specialistii Salvati Copiii vor pune la dispozitie informatiile necesare pentru ca voluntarii din intreaga tara sa poata sustine sesiuni tematice dedicate copiilor, profesorilor, parintilor sau specialistilor interesati de folosirea noilor tehnologii de catre copii. Contextele de invatare experientiala propuse vor implica atat validarea si integrarea oportunitatilor oferite de Internet, cat si informarea si ghidarea copiilor pentru a se feri sau a raspunde eficient eventualelor situatii riscante.

Teme precum hartuirea si reputatia online, dependenta, sextingul, ademenirea, cetatenia digitala, continutul ilegal si daunator sunt doar cateva dintre temele pe care le vom aborda prin activitatile tematice cu caracter practic pe care le vom lansa. Aceste subiecte sunt esentiale pentru siguranta copiilor si ne vom asigura ca vom pune accentul pe alternative sanatoase de directionare a timpului petrecut online in beneficiul dezvoltarii copiilor.

Dintre cele 1.887 de cazuri de continut abuziv raportate anul trecut, 857 aveau continut pornografic infantil, 80% fiind continut gazduit pe servere localizate in Romania, cazurile fiind transmise catre autoritati pentru solutionare. Alte cazuri semnalate au fost relationate cu pornografia adulta neparolata, continut jignitor sau aspecte care subliniaza inca o data necesitatea unei educatii adecvate pentru copii in scopul utilizarii in siguranta a Internetului.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s