Promenada Operei, în 27 august pe esplanada Operei Naționale București

O sărbătoare a muzicii și a mișcării în aer liber pentru împlinirea spiritului. Acesta este mesajul ediției a XII a a Promenadei Operei din 2022. Toată lumea este invitată la o zi de neuitat: 12 ore de muzică și activități inedite de educație, relaxare și mișcare în aer liber.

Accesul la eveniment se va realiza începând cu ora 12:00, iar cei prezenți se pot bucura în familie de:

  • Gala extraordinară de Operă
  • Workshop-urile „Desculț în iarbă”
  • Proiectul RiseUp

Gala extraordinară Promenada Operei

Începând cu ora 21:00, pe scena mare se va desfășura gala extraordinară Promenada Operei, cu participarea orchestrei, a corului și a ansamblului Operei Naționale București dirijate de Tiberiu Soare. Evenimentul va aduce pe scenă sopranele Iulia Isaev, Marta Sandu Ofrim, Madeleine Pascu și Cristina Eremia, mezzosoprana Sorana Negrea, tenorii Daniel Magdal și Andrei Lazăr, baritonii Cătălin Toropoc, Alexandru Constantin și Dan Indricău, bașii Marius Boloș și Ion Dimieru, prim-balerinii Cristina Dijmaru, Bogdan Cănilă, Valentin Stoica, Marina Gaspar, dar și balerinii ansamblului Raluca Jercea și Ștefan Meșter. Regia poartă semnătura lui Alexandru Nagy.

Publicul este așteptat la un veritabil regal liric ce va cuprinde o suită de capodopere muzicale, dintre care amintim numai câteva dintre ariile şi duetele ce urmează a fi interpretate: Il ètait une fois à la cour d’Eisenach – din opera „Povestirile lui Hoffmann” de J. Offenbach; Un bel di vedremo – din opera „Madama Butterfly” de G. Puccini; Parigi, o cara – din opera „La traviata” de G. Verdi; Te Deum din opera „Tosca” de G. Puccini. Emoția și pasiunea muzicii clasice se vor împleti în pași de dans și interpretări solistice de excepție pe esplanada din fața primei scene lirice a țării.

Workshop-ul „Desculț în iarbă”

„Desculț în iarbă” este un program de ateliere de educație estetică în special pentru copii.

Hub-ul Cultural Promenada Operei vă invită să petreceți câteva ore de neuitat alături de copii, „desculți în iarbă”, într-o zonă de amenajată cu bean bag-uri, hamace, șezlonguri, unde artiștii conduc ateliere educaționale:

  • Șevalete de pictură care vor aștepta cu pânzele albe să ne așternem gândurile în culori sub îndrumarea unui artist plastic al Operei Naționale Bucuresti.
  • Ore de sport în iarbă care întăresc legătura corp –minte – yoga, pilates, body art, quigong
  • Studentii UNATC vor întruchipa personaje celebre din universul Operei.
  • Bibliotecă în aer liber cu sute de cărți care să ne aducă aminte de plăcerea cititului în foșnetul paginilor de hârtie.

În timpul zilei, publicul este invitat să ia parte la activitățile din program susținute de artiștii operei: Andreea Radu și Doina Alice Popa (atelier de pictură și creație costume), dar și la ateliere de face painting susținute de artiști independenți.

Proiect invitat RiseUP – Opera on the sky

Veți fi ridicați la înălțime purtați spre cer în dansul unuia dintre cele mai mari baloane cu aer cald din România. Ridicări în ancoră până la înălțime de 20 m deasupra esplanadei Operei Naționale București.

Evenimentul de tradiție Promenada Operei, ajuns la cea de-a XII-a ediție, se va desfășura anul acesta în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) și va avea loc sâmbătă, 27 august, iar intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s