Daca vizitati Muzeul Taranului in perioada 30 mai – 3 iunie 2012, va asteptam la sala Acvariu, unde veti putea admira si achizitiona obiecte lucrate din paie si panuse de Angela Fazakas si veti putea participa la realizarea lor.
Angela Fazakas este originara din Satu Mare, dar locuieste de peste un deceniu in satul Bezid din judetul Mures. Aici a descoperit mestesugul impletirii paielor si a panuselor.
Inca din secolul al XVII-lea, in sat se fabricau palarii si diverse obiecte din fire de paie. Dupa 1990, palariile de paie au fost inlocuite cu palarii din alt material, asa incat din paie se mai fabricau doar obiecte decorative.
Impletirea firelor de paie incepe cu lucrul pamantului, cu semanatul graului. Cand graul este aproape copt, se secera, se usuca in manunchiuri, se curata firele de paie, se taie, se aleg si se potrivesc dupa grosime, dupa care se incepe impletirea lor. Cu 3 pana la 11 fire de paie se pot folosi diferite tehnici pentru a obtine o impletitura plata sau rotunda, din care se pot fabrica obiecte decorative si de uz general. In fabricarea obiectelor decorative se mai utilizeaza si flori uscate sau panusi de porumb.
Angela Fazakas participa de cativa ani la targurile Muzeului Taranului cu obiecte decorative, care se pot folosi pe durata intregului an sau in timpul sarbatorilor (Sfantul Nicolae, Craciun, Paste), cu podoabe si martisoare, cu palarii de paie, cosuri pentru paine, suporturi pentru servetele si cu tot felul de alte obiecte mari si mici de agatat pe perete sau pe usa.
Curatorul expozitiei: Simona Hobincu
Intrarea este libera.