Va mai aduceti aminte de povestea „Iedul cu trei capre”? Micutul iezisor era zilnic imbracat de mama-capra, patul era facut de bunicuta-capra, iar masa ii era servita de tusa-capra. Astfel, cand iezisorul a fost nevoit sa ramana singur acasa nu s-a putut descurca fara ajutorul celor trei capre.
Morala acestei povestiri este aceea ca daca nu ii invatam pe copii sa fie independenti, iar noi nu ne asumam responsabilitati fata de ei vor aparea conflicte majore intre parinti-copii, parinte-parinte, parinti-bunici, etc.
Auzim in jurul nostru replici de genul ,,Copilul meu nu a invatat nicio poezie la gradinita! Chiar nu se lucreaza deloc acolo cu cei mici? “, ori ,, Tu nu stii sa saluti cand intri in clasa? Pe tine nu te-au invatat parintii acasa cum trebuie sa te comporti?” Atunci cand suntem adulti si in preajma noastra sunt copii, cea mai simpla modalitate de a fugi de responsabilitate si de a nu fi criticati este sa replicam ,,Asta nu e treaba mea!” Uitam insa ca familia, scoala si gradinita sunt parteneri in educatia copilului si nu adversari. De aceea, invinuirea reciproca nu va da niciun rezultat, cel mai mult suferind copilul, care va fi bulversat de reprosuri, invinuiri din ambele parti.
Ce-ar fi daca atunci cand copilul nu spune ,,buna dimineata” la intrarea in sala de clasa i-ar adresa doamna educatoare/ invatatoare acest salut, pe un ton calm si fara alte comentarii. Ce-ar fi daca atunci cand cel mic nu ii spune o poezie lui Mos Craciun ori vecinei, ar incerca parintii sa-l invete cateva versuri acasa, la joaca ori cand se plimba prin parc cu cel mic, fara a da vina pe doamna de la gradinita.
Atunci cand va exista o relatie deschisa intre cadrele didactice si parinti, iar fiecare va tine cont de sugestiile celuilalt, va incerca sa rezolve micile ,,probleme” , comunicarea va fi foarte buna, nu vor exista certuri ori conflicte, iar copilul isi va forma deprinderi de autoservire, de ordine si de comportament civilizat si isi va asuma responsabilitati.
Exista situatii in care parintii spun ca nu se pricep. Astfel, cred dansii ca au scapat de responsabilitatea de a-i ajuta la teme pe copii, ori de a repeta poezia pentru a doua zi sau de a realiza cu cel mic un colaj ori o compunere. Chiar daca aveti impresia ca unele cerinte/ sarcini scolare va depasesc si nu stiti cum sa le rezolvati, important este sa fiti alaturi de copilul vostru, sa-l sprijiniti, sa-l incurajati, iar el va fi motivat sa incerce si de multe ori va rezolva singur ceea ce are de facut, capatand incredere in el.
Chiar si intre parinti exista aceasta ,,fuga de raspundere” in ceea ce-l priveste pe copil ori diverse sarcini din casa. Acesta poate fi un mecanism de aparare al parintelui, care se teme de asumarea unei sarcini importante, care nu are incredere in fortele proprii sau caruia pur si simplu ii este teama ca nu se descurca si va esua. Se uita insa de instinctul matern sau patern, de experienta de adult, de sfaturile pe care le-ati primit de la cei din jur ( parintii vostri, cadre didactice, medici). Chiar daca apar situatii limita in viata voastra de familie, daca cei doi parteneri, parintii copilului, se vor sprijini reciproc, vor gasi rezolvarea impreuna, mult mai repede decat atunci cand responsabilitatea este plasata in totalitate celuilalt.
Incercati sa va concentrati pe ceea ce puteti sa faceti si nu pe a critica ceea ce fac ceilalti. Nu uitati ca atat membrii familiei, cat si cadrele didactice sunt modele pentru copii si acestia vor imita ceea ce vad la cei din jur.
