Noutatile anului scolar: teste multe, lectura obligatorie

Gimnaziul de noua clase, controlul riguros al absentelor, testarea la inceputul scolii- sunt cateva dintre surprizele noului an scolar, care a inceput azi.

Clopotelul suna astazi pentru aproape trei milioane de elevi. Cursurile nu vor incepe insa fara ascultarea imnului national, asa cum a solicitat ieri ministrul Educatiei. Scoala incepe anul acesta cu trei zile mai devreme fata de anii anteriori, iar elevii vor intra in vacanta de vara cu o saptamana mai tarziu.

Vor avea insa doua saptamani de vacanta in plus dupa sarbatorile de iarna si cele de Paste. Rezultatele proaste la Bac si la testarile internationale au determinat Ministerul sa ia o serie de masuri, care intra in vigoare chiar din primele zile de scoala.

Introducerea orei de lectura in scoli s-a decis dupa ce testele internationale au dovedit ca elevii romani se incadreaza in categoria analfabetismului functional, adica pot citit informatia, dar nu o pricep. In clasele I-IV va exista o ora speciala de lectura, iar in V-VIII vor fi „secvente de lectura” pentru fiecare materie in parte.

Aceste „secvente” inseamna, de fapt, cateva minute din timpul unei ore in care profesorul explica informatia citita, indiferent de materie. Pentru disciplina „limba si literatura romana”, va exista o ora intreaga de lectura.

O alta noutate a acestui an scolar este saptamana „Scoala, altfel”, de dinaintea vacantei de primavara. In timpul acestei saptamani, elevii vor fi implicati in activitati culturale, tehnico-stiintifice, sportive, de voluntariat, de responsabilizare sociala, activitati educationale pentru sanatate, educatie ecologica, protectia mediului, educatie rutiera etc.

Tot atunci, vor fi organizate si olimpiadele scolare, faza nationala. Pentru o imagine clara a modului in care evolueaza elevii, ei vor fi testati la inceputul si la finalul anului scolar. Notele nu se trec in catalog, dar ii vor ajuta pe profesori sa-si adapteze modul de predare la profilul clasei.

„Un profesor va trebui sa predea altfel la o clasa care este peste medie. El va face o serie de exercitii complexe intr-o clasa cu un nivel ridicat si va trebui sa predea altfel intr-o clasa in care nivelul este mai scazut”, a spus ministrul Educatiei.

Numarul mare de absente inregistrate in scoli, in special in licee, a dus la creionarea unui nou obiectiv pentru acest an: reducerea absenteismului. Strategia este ca in fiecare scoala sa existe un sistem de pontaj.

De implementarea acestuia sunt responsabili directorii scolilor, si tot ei vor raporta periodic numarul de absente inregistrat in scoala pe care o conduc. Un pas inainte s-a facut in Cluj-Napoca, unde parintii vor putea vedea online absentele copiilor accesand site-ul Primariei.

Sursa: Evz.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s