„Cine oare nu cunoaste sentimentul difuz ca nu comunica bine cu sine si cu ceilalti? Cine oare nu se loveste zilnic de dificultatea de a se exprima si de a se face inteles?” – Jacques Salomé in Daca m-as asculta m-as intelege –
Prima dintre nevoile relationale descrise de Jacques Salomé in Metoda ESPERE® este nevoia de a te spune, de a te exprima asa cum esti si cu ceea ce traiesti in clipa respectiva. Este una dintre nevoile care, daca este implinita, hraneste viata din tine, iti creste energia pentru a ti-o implini.
Ce inseamna sa iti implinesti nevoia de a te spune?
Sa te spui inseamna sa te exprimi, vorbind despre tine, despre ceea ce traiesti in interiorul tau, la un moment dat, in relatie cu celalalt.
Ce anume poti sa exprimi:
Simtaminte de moment – furie, deranj, jena, disconfort, entuziasm, veselie etc.
- Exemple: „Ma deranjeaza cand imi mananci mancarea fara sa imi spui” sau „imi place tare mult cand gatim impreuna”.
Sentimente – iubire, dezamagire, respect, admiratie etc.
- Exemplu: „Admir la tine felul in care stii sa te porti cu angajatii tai”.
Credinte, idei, valori, viziuni asupra realitatii.
- Exemplu: „Pentru mine este esential sa imi spui adevarul, chiar daca nu este cel pe care il astept”.
Fapte,actiuni, ceea ce faci efectiv; faci uneori lucruri care sunt de neinteles pentru celalalt, care ar diminua neintelegerile, daca le pui in cuvinte.
-
Exemplu: „Vreau sa mergem intai la piata si apoi la supermarket, asa evitam aglomeratia”.
Folosesti urmatoarea regula: „Vorbesc despre mine celuilalt, folosind Eu si evit sa vorbesc despre celalalt, in locul lui, folosind Tu”. Iti incepi frazele cu „Eu”. Altfel, iti va fi mai greu sa intretii relatia-claxon „TuTuTu”.
Te respecti pe tine in ceea ce traiesti cu adevarat si il respecti si pe celalalt, daca esti autentic.
-
Exemplu: „Nu imi place ce ai gatit azi. Are brocoli si mie nu imi place”.
Asa, vei putea evita o viata intreaga de inghitit cu greu brocoli. Iar celalalt nu se va mai intreba de fiecare data ce te face sa strambi din nas.
Astfel, reusesti sa pui limite sanatoase in relatiile tale, pentru a avea relatii vii, nu poluate de comportamente nedorite.
- Exemplu: „Vad ca porti bluza mea si ma deranjeaza foarte tare ca nu mi-ai cerut permisiunea pentru a umbla in dulapul meu si a o imprumuta”.
In primul rand, te asculti pe tine si apoi iti dai voie sa te spui cu ce ai puternic si cu ce ai vulnerabil. Ai nevoie de mult curaj ca sa poti afirma un „Mi-e frica”.
- Exemple: „Mi-e frica sa nu te pierd” sau „imi e greu la noul meu job; sunt o multime de lucruri pe care de abia invat sa le fac si mi-e teama ca voi gresi”.
Ce inseamna sa NU iti implinesti nevoia de a te spune?
Iti poluezi si iti distrugi relatiile. Atunci cand nu te spui, pastrezi in tine toate lucrurile pe care le traiesti, ca o oala sub presiune, care va exploda la un moment dat. Atunci cand nu mai poti, ajungi sa te enervezi si de la cel mai mic gest al celuilalt. in mod simbolic, explozia distruge relatia, care ajunge sa fie arsa, gaurita.
Te deranjeaza in mod constant prietena ta care intarzie, dar nu spui nimic. Pana intr-o zi, cand nu mai poti; s-au adunat cinci ore in care ai stat si ai asteptat-o. Ajungi sa ii spui: „Mi-a ajuns, esti imposibila, nu mai vreau sa te vad!”
Te poluezi pe tine. Tot ce ramane nespus, ascuns in interiorul tau, este unul dintre izvoarele autoviolentelor, al situatiilor neincheiate; vei consuma din energia ta pentru a le pastra sub capac. Ajungi sa traiesti cu energia la minimum, sa tragi de tine ca sa faci minimul, ca sa nu mai vorbim despre realizarea dorintelor si planurilor tale. si de fiecare data cand apare o situatie similara celei care te-a ranit, va fi ca si cum vei fi atins pe o rana veche, necicatrizata.
Nu iti place cum iti vorbeste seful tau si nu spui niciodata urmatorul lucru: „Prefer sa imi vorbesti pe un ton calm. Cand ai tonul ridicat, imi este greu sa te ascult si nu retin tot ce am de facut”. Treptat, ajungi sa mergi cu neplacere la serviciu, sa faci minimul necesar. Drept urmare, acest lucru iti va aduce si mai multe discutii cu ton ridicat din partea sefului tau.
Cum de e asa greu sa te spui?
Totul incepe de la bunele intentii ale parintilor si educatorilor de a creste copii puternici si care sa reuseasca in viata. De aceea, adultii incearca sa linisteasca permanent fricile si suferinta copiilor. Astfel, parintii si educatorii ajung treptat sa vorbeasca in locul copilului si sa ii blocheze micutului accesul la exprimare.
- Exemple: „Mi-e frica” – „Nu are de ce sa iti fie frica, tu esti puternic” sau „Ma doare” – „Nu ai nimic”, „ti-a trecut, gata”.
„Astfel invatam sa comunicam, prin negarea trairilor noastre de catre cei care ne iubesc.”
Jacques Salomé
Exercitiul relational:
-
Astazi, la sfarsitul zilei, fa loc in programul tau unui moment in care sa stai doar cu tine si cu nevoia ta de a te spune.
-
Aminteste-ti de ziua de azi si ce ai trait in relatiile tale, in cele in care astazi au circulat mesaje sau gesturi.
-
Aminteste-ti daca nevoia ta de a te spune a fost implinita. Ai pus in cuvinte simtaminte, sentimente, idei, puncte de vedere, actiuni?
-
Este vreuna dintre relatii in care au ramas lucruri importante pentru tine nespuse?
-
Alege un timp, un moment si un mod potrivit pentru a iti implini aceasta nevoie. Poti sa o faci intr-un prim moment in relatia cu tine: scrie, pentru tine, ce ai trait, ce ai simtit. Apoi, poti sa ii ceri timpul si atentia celuilalt pentru a-i vorbi despre ce ai trait la un moment dat.
-
Repeta exercitiul si in celelalte seri ale saptamanii.
Articol preluat de pe www.amaneser.ro.