Muzeul Satului: Bun venit, copilarie!

Muzeul Satului: Bun venit, copilarie!

Cu ocazia Zilei Internationale a Copilului, Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti” va invita, in perioada 1-3 iunie 2018, la o serie de evenimente dedicate celor mici, dar si celor mari. Programul va debuta pe 1 iunie, la orele 10:00, cu premierea copiilor participanti la concursul si expozitia de arta „Satul… in inima copiilor de la oras” si va continua cu concertul „Primavara… tot in floare!”, sustinut de corul „Cantus” al Liceului de Arte „Victor Giuleanu” din Ramnicu-Valcea, grup coordonat de profesorul Marian Stroe.

In aceeasi zi vom avea o noua editie a indragitului concurs cu premii „De-a busilea prin Muzeul Satului”. Dupa succesul primei editii, realizat in parteneriat cu „Photography Studio – Kids & Family”, anul acesta asteptam sa premiem din nou micii participanti de pana la doi ani, in spatiul mirific de la Muzeul Satului. Concursul „De-a busilea…” va avea loc pe Pajiştea Moişeni, in apropierea intrarii principale in muzeu. Inscrierile vor incepe de la ora 10.00. Micutii vor trebui sa parcurga o distanta de cinci metri şi concursul se va desfaşura in etape, cu cate cinci bebeluşi pentru fiecare repriza. Caştigatorul este cel care atinge cel mai repede linia de sosire, iar caştigatorul final se stabileşte dupa incheierea tuturor reprizelor conform timpului de parcurgere al distantei. Cu sprijinul Aqua Carpatica, toti copiii vor castiga o jucarie de plus, iar Premiul cel mare va fi un sistem de purtare cu motive traditionale de la Casa Zamfirei.

Totodata, pe parcursul celor trei zile de eveniment vor fi ateliere de desen, modelaj in lut si papusi, „Targul copiilor” – targ de jucarii, carte pentru copii si dulciuri de sezon, precum si expozitia fotografei Cristina Nichitus Roncea, „Chipuri de copii in Tara Minunilor”. Va asteptam cu drag!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s