La inceput de an, Asociatia De dragul artei invita familiile sa descopere muzica clasica, dansul si instrumentele muzicale. Programul „Muza. Muzica. Muzeu” se desfasoara in fiecare sambata, la Muzeul George Enescu din Bucuresti.
Initiativa este destinata micutilor cu varste de pana la 6 ani si urmareste sa le dezvolte creativitatea prin muzica. Sunt propuse doua teme diferite – „Pe-un picior de-arcus, la un pian jucaus” si „Domnul Do si Domnisoara La”.
In cadrul primei teme, participantii vor afla despre copilaria lui George Enescu si vor avea parte de jocuri muzicale. De asemenea, parintii vor descoperi cum sa danseze cu cei mici si vor invata idei de joaca pentru acasa.
A doua tema va fi prezentata de personajele Domnul Do si Domnisoara La, care ii vor insoti pe copii prin muzeu. Partea de atelier consta in organizarea unei mici orchestre, unde cei mici vor fi personaje muzicale.
Prin proiectul Asociatiei De dragul artei, se pun bazele deschiderii copiilor spre arta si cultura, intr-o maniera atractiva. Totul are loc sub indrumarea specialistilor in educatie muzeala si dans creativ precum si cu ajutorul unor muzicieni, care vor canta si incanta audienta cu fragmente din lucrari cunoscute ale lui George Enescu.
Mai jos, puteti consulta orarul atelierelor:
• Sambata, 12 ianuarie, ora 10.30, – „Pe-un picior de-arcus, la un pian jucaus” – program pentru familii cu copiii de 2-3 ani;
• Sambata, 19 ianuarie, ora 10.30 – „Pe-un picior de-arcus, la un pian jucaus” – program pentru familii cu copiii de 4-6 ani;
• Sambata, 26 ianuarie, ora 10.30 – „Domnul Do si Domnisoara La” – program pentru familii cu copiii de 2-3 ani;
• Sambata, 2 februarie, ora 10.30 – „Domnul Do si Domnisoara La” – program pentru familii cu copiii de 4-6 ani.
Inscrierea se face in timpul saptamanii lucratoare, la adresa de e-mail dorothea@dedragulartei.ro. Este necesara precizarea datei de participare, a numelui si varstei copilului. Taxa de participare la atelier consta in functie de numarul de membri ai familiei si incepe de la 60 de lei pentru doi membri (parinte si copil).