Musical extraordinar pentru copii la cinema, pe 19 iunie, în 15 orașe


Hai la Teatru la Cinema! În weekendul 18-19 iunie, copiii și părinții din București și din alte 14 orașe din țară sunt invitați să urmărească pe marile ecrane ale cinematografelor proiecția spectacolului extraordinar „Hansel și Gretel”, o producție a Operei Comice pentru Copii.

Duminică, 19 iunie, de la ora 12:00, spectacolul va fi proiectat în București pe marile ecrane ale Cineplexx Băneasa din Băneasa Shopping City, Cineplexx Titan din Auchan Titan, Cinemax Veranda din Veranda Mall și Happy Cinema din Liberty Center.

La nivel național, pe 19 iunie, de la ora 12:00, spectacolul va fi proiectat în 17 cinematografe partenere din 14 orașe: Alexandria, București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Craiova, Focșani, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia, Târgu Mureș și Vaslui. În șapte dintre cinematografe spectacolul este proiectat în premieră.

Musicalul „Hansel și Gretel”, o adaptare după povestea cu același nume de Frații Grimm, îi va cuceri pe copii și părinți, spectacolul fiind demn de cele mai mari scene ale lumii. Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură prestigioasă, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Instituția este unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează și are în palmares o colecție impresionantă de premii internaționale.

Biletele pot fi achiziționate online de pe www.teatrulacinema.ro sau offline, de la casele de bilete ale cinematografelor.

Teatru la Cinema oferă o alternativă și iubitorilor de teatru care nu pot fi prezenți în sala de cinema, celor care nu au un cinematograf în orașul lor sau românilor din străinătate. Astfel, iubitorii de teatru de pretutindeni pot urmări online, din confortul propriei locuințe, spectacolul „Hansel și Gretel” pe platforma de streaming www.scenatv.ro, în ziua și la ora la care rulează pe marile ecrane. Biletele pot fi achiziționate atât de pe www.teatrulacinema.ro/program, cât și de pe www.scenatv.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s