Magnetismul este unul dintre cele mai fascinante fenomene fizice, atat pentru copii, cat si pentru cei mari. Chiar si dupa ce afli cum se produce magnetismul, prin fortele de atractie si de respingere, fenomenul ramane la fel de interesant. Noi credem ca il poti face si mai interesant pentru copilul tau, mai ales daca ii propui sa realizati impreuna o bagheta de magician.
Materiale necesare:
- Sarma plusata
- O sticla de plastic (0,5 l)
- Un magnet (poate fi magnet de frigider)
- O spatula de lemn
- Foarfeca
- Lipici
Nu trebuie sa fii Harry Potter ca sa ai bagheta fermecata. In cazul acestui experiment, bagheta va putea dicta miscarea unor bucatele de sarma plusata dintr-o sticla de plastic. Iata ce ai de facut:
- Taie sarma plusata in bucatele de 2-4 centimetri lungime, pune-le in sticla de plastic si infileteaza dopul.
- Realizeaza “bagheta fermecata” lipind un magnet de frigider la capatul unei spatule de lemn.
- Lasa-l pe copil sa testeze bagheta, apropiind-o de sticla de plastic si miscand usor capatul cu magnet de-a lungul peretilor sticlei. Micile bucati de sarma plusata vor incepe sa se plimbe, la randul lor, in interiorul sticlei, atrase de magnet.
De ce se intampla asta? Sarma plusata are, la interior, un fir subtire de metal care e atras de magnetul de frigider chiar si prin peretele sticlei de plastic.
Dupa ce se satura de „magnetizat” bucatelele de sarma plusata, ii poti propune copilului sa caute, cu noua sa bagheta magica, si alte obiecte “fermecate” de prin casa – chei, tacamuri, etc.
Sursa: www.playdoughtoplato.com