Cel putin o data in viata v-ati pus aceasta intrebare si raspunsul a fost destul de greu de gasit sau poate nici nu l-ati aflat. Permanent avem nevoie de afectiune, de aprobarea celor din jur, avem nevoie de incurajare, chiar si printr-un zambet, de comunicare si dragoste.
Dar cand apare afectiunea aceasta dupa care tanjim cu totii? Ea se iveste inaintea cunoasterii. Cand relationam cu cei din jur, ,,judecam” in primul rand dupa sentimente, trairi, emotii si abia dupa aceea dupa ratiune.
Indiferent de varsta, toti avem nevoie de afectiune, iar toate acestea ne ajuta sa ne autocunoastem – sa intelegem cine este eul nostru. La varste fragede, copilul se priveste in oglinda si noi il ajutam sa inteleaga ca persoana respectiva este de fapt el (face cunostinta cu eul fizic). Mai tarziu, in functie de comportamentul sau de aprecierile celor din jur, isi va reprezenta propria fiinta (eul psihic). Cu eul social facem cunostinta prin intermediul limbajului, care exprima insusirile pozitive si negative si prin care suntem apreciati/dezaprobati si acceptati/neacceptati de ceilalti.
Eul nostru va pastra intotdeauna o componenta afectiva, dar si motivationala de baza, si anume stima de sine. In functie de gradul ei de manifestare, iau nastere diverse relatii cu celelate persoane. Relatiile interpersonale ofera ocazia de a trai unii prin altii, de a ne autodepasi, de a ne comporta adecvat cu cei din jur.
In copilarie, principalii ,,responsabili” in ceea ce priveste formarea unei imagini corecte de sine a copilului sunt rudele apropiate si cadrele didactice. Cel mai important este insa sa pastram masura in tot ceea ce spunem copiilor, in ceea ce ii invatam si permanent ei sa stie sa se autoaprecieze. Pentru ca asa ia nastere stima de sine, adica atitudinea pozitiva sau negativa fata de propria persoana, modul in care copilul se simte capabil, important sau invers – incapabil, neputincios, etc.
Copilul trebuie sa constientizeze ca nu intotdeauna totul iese nemaipomenit, totul este extraordinar, ci exista si cazuri in care mai gresim, din nestiinta, neatentie sau diverse alte motive. Ce bine ar fi daca si noi adultii ne-am recunoaste mai des greselile si am trece mai usor peste reprosurile celorlalti, care de multe ori ne pot ajuta sa ne indreptam. Astfel ne vom forma o imagine de sine corecta si ne vom aprecia la adevarata valoare.
Daca insa nu cunoaste si ,,reversul medaliei”, iar stima si imaginea de sine este exacerbata, copilul este excesiv de multumit de el, nu are simt autocritic, in cazul unui esec, unei nerealizari sau cand primeste critici, acestea sunt traite la cote maxime si vor avea consecinte pe lunga durata.
Exista si extrema cealalta, cand un copil este nemultumit de el, nu are incredere in fortele proprii, adica are o stima de sine scazuta. Daca a fost permanent criticat, subapreciat, jignit prin fraze de genul ,,Nu esti bun de nimic!”, ,,Nu o sa reusesti sa rezolvi problema singur!’’, ,,Nu te duce capul sa retii poezia!’’ , ,,Ma dezamagesti!’’, copilul va deveni un introvertit, se va inchide in ,,carapacea’’ sa, relatiile cu cei din jur vor fi limitate si vor aparea multe alte consecinte negative.
[page]
Astfel, parintii modeleaza comportamentul copilului, il ajuta sa capate incredere in el si sa se apecieze corect, dar si sa evalueze in mod real ceea ce il inconjoara, pornind de la recunoasterea propriilor calitati si defecte, pana la limitele pe care le poti obtine de la cei din jur.
NU UITATI:
– Sa apreciati efortul si incercarea de a duce un lucru pana la capat, nu doar rezultatul;
– Sa le adresati copiilor cuvinte de afectiune, sa-i imbratisati, sa le spuneti cat de mandri sunteti de ei si sa-i sustineti de fiecare data cand au nevoie;
– Sa-i respectati, sa le oferiti un mediu sigur si sa le ,,prezentati” realitatea asa cum este ea. (Chiar daca exista si evenimente neplacute sau care provoaca suferinta unei persoane, acestea fac parte din viata si nu avem cum sa le ignoram, doar putem invata sa le depasim mai usor);
– Sa-i incurajati sa se implice in diverse activitati, sa-si puna la incercare propriile posibilitati, sa-si descopere aptitudinile si hobby-urile;
– Sa fiti un model pozitiv, sa aveti formata o stima de sine corecta, un comportament echilibrat si constant;
– Sa le oferiti posibilitatea sa experimenteze pe cont propriu, incurajand riscurile de a porni la drum, dar cu scop benefic – de multe ori ii protejam excesiv pe copiii nostri, intervenim in disputele lor cu alti copii, le rezolvam diversele conflicte, iar ei vor fi dependenti de noi. Ei trebuie sa invete sa aleaga si sa faca fata diverselor evenimente.
– Sa-i ascultati! Pentru un copil, mai ales la o varsta mai mica, tot ce i se intampla, ce vede, ce simte este de domeniul extraordinarului. Ceea ce noua ni se pare banal, lui i se pare nemaipomenit si vrea sa spuna tuturor impresiile, sa povesteasca ca a vazut ,,o masina fara o roata” (sprijinita pe un cric), ca ,,o doamna in tramvai i-a zambit” sau ca la gradinita un copil a mazgalit toata foaia.
– Sa-i responsabilizati! Dati-le posibilitatea sa raspunda de diverse activitati din casa (curatenie in camera, sa-si stearga pantofii, sa ude florile, etc), sa aiba grija de
propriile obiecte, sa tina minte ce teme au si sa nu neglijeze regulile de igiena.
– Sa ii priviti in ochi cand discutati! Chiar daca aveti foarte multe treburi, griji, cand va doriti sa vorbiti cu copilul vostru sau cand vrea sa va povesteasca ceva, nu uitati sa va priviti reciproc. Ceea ce ati discutat in acele momente sigur va fi retinut. Vom scuti astfel zecile de repetitii spuse in diverse momente sau locuri. Decat sa-i spui de mai multe ori, fara sa va uitati unul la altul, el uitandu-se la televizor, iar tu atent la altceva: ,,Nu mai tipa!”, mai bine ii spui doar o data, dar privindu-l in ochi si pe un ton corespunzator cu ceea ce vrei sa transmiti.
Nu pretindeti de la copiii vostri ceea ce nu ati putut voi realiza, apreciati-i corect, chiar daca fiecare parinte este convins ca propriul lui copil este nemaipomenit. Este normal sa credeti asa, dar nu exagerati!
